Indiferența este noul brand de țară. Un castel din județul Mureș, lăsat în paragină de către autoritățile române, își caută proprietar

 Una dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale din Transilvania, așa-zisul castel „Calendar”, a fost scos la vânzare de către autoritățile române din cauza că nu mai există bani pentru renovare, castelul fiind în paragină de ani de zile. De-a lungul timpului, acest monument istoric inclus în patrimoniul național a fost sanatoriu, depozit pentru cereale și casă de copii, iar acum construcția își așteaptă sfârșitul. 

Denumirea de Castel „Calendar” vine de la faptul că acest monument are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, 4 turnuri, la fel ca numărul de anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile, 7 terase câte zile sunt într-o săptămână și 12 holuri, câte sunt lunile anului. 

După Revoluția din decembrie 1989, descendenții foștilor proprietari ai castelului au încercat să intre în posesia lui, dar au depus actele prea târziu, pierzând procesul de retrocedare. Castelul a rămas, astfel, în proprietatea Consiliului Județean Mureș care, din nefericire, nu a știut să îl aprecieze la adevărata lui valoare. Cu toate acestea, urmașii lui Istvan Ugron (cel care a construit castelul) revendică sute de hectare de teren din Zau de Campie. Există o cerere de revendicare depusă de urmașa Maria Ioana Ugron din 2006. 

Proprietățile reclamate de moștenitoarea lui baronul Ugron Istvan cuprind un impresionant număr de 63 de active, care includ terenuri agricole, atât productive, cât și neproductive, parcuri, clădiri de diverse tipuri (de piatră, de pământ, de nuiele), canale, păduri și chiar celebrul castel situat în pădurea Bârsana. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale din Zau de Câmpie, această listă reprezintă un total de 238,62 hectare de teren și 16 clădiri, împreună cu canale și terenuri agricole care odinioară au fost deținute de familia nobiliară maghiară. 

Cu toate acestea, multe dintre aceste active au fost transferate în proprietatea localnicilor în timp, iar unele dintre proprietăți au trecut printr-un număr semnificativ de tranzacții de vânzare-cumpărare, făcând ca returnarea lor în natură să fie, în cel mai bun caz, dificilă, iar urmașii fostului proprietar să poată primi despăgubiri în bani.

Cum anii au trecut, iar castelul a ajuns să se degradeze de la o zi la alta, Consiliul Județean Mureș a elaborat, în 2013, un proiect integrat de dezvoltare pentru reabilitarea castelului, dar din păcate, proiectul nu a putut fi depus spre finanțare din fonduri europene deoarece liniile de finanțare au fost modificate și proiectul integrat trebuia să fie împărțit în mai multe proiecte separate. 

De curând, directorul Muzeului Județean Mureș, Koppany Otvos, a declarat că în ultimii trei ani, muzeul a investit peste 600.000 de lei pentru realizarea de lucrări urgente pentru ca monumentul să fie salvat, dar din păcate, muzeul nu are capacitatea financiară necesară pentru a administra castele și nu intră în profilul muzeului. 

Castelul a fost scos la vânzare pentru 2,1 milioane de euro, iar noul proprietar va avea obligația să asigure renovarea imobilului, cât și intrarea în circuitul turistic. 

Locuitorii actuali ai castelului: un paznic și câțiva câini 

Chiar dacă acest castel a ajuns să se degradeze, anual, sute de turiști îl vizitează pentru povestea din spatele acestui monument istoric de o importanță majoră pentru țara noastră. Cu toate acestea, autoritățile se fac că plouă, fără să aibă puțină inițiativă de a salva ce se mai poate salva. 

Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura cu reprezentanții Consiliului Județean Mureș pentru a afla dacă s-a oferit cineva să cumpere castelul, dar nu ne-a răspuns nimeni, pentru moment. 

Anul acesta, partidul condus de Ludovic Orban, Forța Dreptei, a cerut transformarea castelului într-un centru de vârstnici, care să ofere posibilitatea accesării de tratament specifice, cu decontarea acestora prin Casa de Asigurări. Președintele partidului Forța Dreptei Mureș, Farcaș Mihai-Dan, a atras atenția că acest castel trebuie folosit pentru binele poporului român și nu lăsat să se degradeze. 

Dacă privim în ograda noastră, mai exact la Cluj-Napoca, clădirea Muzeului de Artă a fost retrocedată în proporție de două treimi unei familii din Săliște din județul Sibiu. Cealaltă treime a rămas, spre fericire, în proprietatea Consiliului Județean Cluj, fără ca mai marii conducători ai acestei instituții să dea doi bani pe acest subiect. Trebuie să amintim că palatul a intrat din februarie 1945 în posesia statului român. Din 1956 aici funcționează Muzeul de Artă. Sentința definitivă prin care Paraschiva Roșca devenea proprietara a două treimi din clădirea Muzeului de Artă din Cluj datează din 1999 – de aproape un sfert de secol.

Legenda Castelului „Calendar”

Istvan Ugron, proprietarul castelului, a fost ambasadorul Austro-Ungariei în Rusia. Așa a cunoscut-o pe una din fiicele țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și s-a îndrăgostit nebunește de ea. Povestea celor doi a fost păstrată până astăzi prin viu grai, spusă pe la ulițele din sat așa că sunt mai multe variante. Cei mai mulți săteni însă povestesc că și fata era îndrăgostită de baron, doar că acesta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și pretenților unei prințese. Aceasta i-ar fi cerut baronului Ugron să paveze aleea care duce înspre castel cu bani de aur. Zis și făcut. Ambasadorul îndrăgostit a dat poruncă muncitorilor pentru a-i îndeplini hatârul iubitei. Doar că pe la jumătatea drumului prințesa a cerut ca banii de aur să fie puși în cant, pentru ca nimeni să nu pășească pe coroana împăratului, potrivit acesteia reprezenta o lipsă de respect și loialitate față de împărat. Ugron a dat din nou poruncă pentru refacerea drumului, doar că de data aceasta nu i-au ajuns banii pentru întreaga porțiune de drum. Văzându-se neputincios și incapabil să îi îndeplinească cerințele femeii iubite, baronul Istvan Ugron a încetat o vreme să îi mai facă curte prințesei. Între timp au ajuns la putere bolșevicii, iar în timpul Revoluției Ruse din 1917 întreaga familie a țarului a fost ucisă. Îndoliat, baronul s-a retras din viața publică cu inima plină de durere după dragostea sa neîmplinită.