Rata anuală a inflaţiei a scăzut în noiembrie mai mult decât estimau analiştii, la 6,74%, de la 7,39% în luna precedentă, pe fondul ieftinirii unor mărfuri nealimentare precum combustibilii şi medicamentele, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Nivelul inflaţiei anuale din noiembrie este apropiat de prognoza de inflaţie a băncii centrale pentru finalul acestui an, de 6,7%. Faţă de luna anterioară, preţurile de consum au crescut în noiembrie în medie cu 0,32%, mai ales ca urmare a majorării preţurilor alimentelor cu 0,73% şi a tarifelor la servicii cu 0,38%. În schimb, preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut, în medie, cu 0,05%, potrivit INS.
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în noiembrie la ouă (13,1%), energia termică (7,52%), fasole boabe şi alte leguminoase (3,46%), lapte de vacă (3,33%) şi cartofi (3,17%). Preţurile la carne şi produse din carne au crescut, în medie, cu 0,68%, iar pâinea şi produsele de franzelărie s-au vândut în noiembrie cu 0,2% mai scump faţă de luna anterioară. Ţigările s-au scumpit cu 1,44% faţă de octombrie. Preţurile la combustibili au scăzut cu 3,3%, cele la medicamente s-au diminuat cu 1%, iar autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit în noiembrie cu 0,12%, relevă datele INS. Chiriile au scăzut, în medie, cu 0,09%. Pe partea de mărfuri alimentare, în noiembrie s-au ieftinit citricele şi alte fructe meridionale, cu 2,62%, şi uleiul, cu 1,73%, potrivit datelor INS. De la începutul acestui an, în coşul de consum al românilor, pe baza căruia INS calculează inflaţia, alimentele au o pondere de 37,5%, mărfurile nealimentare de 44,7%, iar serviciile cântăresc 17,8%. Creşterea medie a preţurilor de consum din intervalul decembrie 2007 – noiembrie 2008 faţă de precedentele 12 luni – indicator care contează în criteriile nominale de convergenţă la zona euro – s-a menţinut în noiembrie la 7,9%.
De asemenea, inflaţia determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a stagnat în noiembrie la 7,9%. (N.I.)
Banca Naţională a României (BNR) şi-a revizuit, în cadrul ultimei şedinţe de politică monetară din acest an, prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2008, de la 6,6% la 6,7%, în condiţiile în care şi-a propus o ţintă de inflaţie de 3,8% plus sau minus un punct procentual.