Ştirile apărute în presă referitoare la faptul că s-a cerut de CNSAS să se constate calitatea de informator a unor oameni de cultură, ca scriitorul Nicolae Breban şi actorul Ion Besoiu, readuc în conştiinţa publicului problema judecăţii morale pentru această categorie de persoane. Referitor la Breban s-au publicat şi ample reproduceri ale discuţiilor avute cu generalul Pleşiţă, iar despre cunoscutul actor am accesat mai puţine informaţii, dar este incontestabil că şi acesta a fost turnător.
Până la urmă, instanţele de judecată vor stabili „definitv şi irevocabil” dacă cei doi au fost sau nu colaboratori ai Securităţii. Nu demult, am aflat că într-o situaţie similară se găseşte şi Ioan Groşan, care ne-a dat una dintre cele mai bune povestiri care s-au scris în limba română – „Caravana cinematografică”. (A nu se confunda filmul cu nuvela lui Groşan, primul fiind o ecranizare onorabilă şi nimic mai mult.) Cu atât mai mare mi-a fost dezamăgirea privitoare la cei doi oameni de incontestabil talent (Groşan şi Breban), cu cât sunt maramureşeni, zonă geografică de care sunt foarte apropiat.
O primă observaţie se impune. Valoare operei artistice nu este reflexul trăsăturilor de caracter ale creatorului acesteia. Sadoveanu nu a fost un om de dreapta, a scris la „Adevărul” şi ”Dimineaţa” în perioada interbelică, dar i-a adus elogii nemăsurate lui Carol II -„voivodul culturii” -, a condamnat raptul Basarabiei în 1940 de către sovietici, iar după 1945 a trecut, fără ezitare, de partea comuniştilor. Cum se vede, consecvenţa nu l-a caracterizat. Dacă nu mă înşală memoria, a primit şi Premiul Stalin pentru Pace, decernat de tovarăşii de la Moscova. Cu toate acestea, literatura lui va rămâne, chiar dacă nepoţii mei nu se încumetă să citească „Fraţii Jderi”, iar în perioada când şi-a prostituat talentul a scris nu numai „Mitrea Cocor”, ci şi „Nicoară Potcoavă”, un minunat roman istoric.
Pornind de la această premisă, cei în cauză trebuie judecaţi nuanţat. Revenind la Breban, acesta i-a relatat lui Pleşiţă nu numai discuţiile avute cu Goma, dar a intervenit cu succes şi pentru mama lui Matei Călinescu, pentru ca aceasta să-şi poată vizita fiul rămas în America. În schimb, a putut să-şi publice romanul „Bunavestire”, care anterior a fost criticat, într-o plenară CC, chiar de către Ceauşescu.
În al doilea rând, se mai impune o constatare: când te ştii vulnerabil, deci cu musca pe căciulă, se impune să nu devii prea vocal. Un exemplu tipic care confirmă justeţea acestui îndemn este doamna Mona Muscă. După ce a semnat un angajament cu instituţia, a fost printre cei care au iniţiat proiectul Legii Lustraţiei.
Este, de asemenea, foarte important să se cunoască şi contextul în care s-a obţinut angajamentul autorului. Una este să fii în închisoare şi, în schimbul colaborării, să ţi se permită să scrii şi, în general, să ai un tratament al detenţiei mai blând, şi alta este siuaţia cunoscutului academician, ce apare permanent la televizor şi în presă, care dorea să promoveze, iar, în schimb, îi spiona pe cei de la „Europa Liberă”. De asemenea, şi domnul Dan Voiculescu este într-o situaţie penibilă, deoarece a negat continuu că a desfăşurat activităţi de informator. Vă asigur că nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pe care tot o invocă Antenele, nu va modifica cu nimic decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti.
Sigura izbăvire este recunoaşterea greşelii, aşa cum au procedat mitropolitul Corneanu şi „Conul” Alecu Paleologu deşi, atunci, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu funcţiona. Mai sunt oameni drepţi în orice parte a lumii. Chiar dacă au greşit într-o anumită parte a vieţii, prin asumarea culpei merită să fie judecaţi cu îngăduinţă.
Sunt câteva comentarii pe marginea deconspirării dosarelor Securităţii. Această acţiune ne va mai aduce surprize, care, probabil, vor fi şi mari dezamăgiri.
Adrian Man
