Contractul de concesiune a terenului din curtea Spitalului de Pneumoftiziologie, semnat între Consiliul Judeţean Cluj şi dezvoltatorul Nisco Invest, poate fi, în sfârşit, reziliat datorită intrării societăţii în insolvenţă. Forul judeţean a încercat în repetate rânduri să recupereze terenul pe care urma să fie construit un centru multifuncţional sau să determine firma să-şi respecte angajamentul, pentru care i-au oferit terenuri suplimentare şi extinderi de termene-limită.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a adoptat săptămâna trecută o hotărâre prin care poate fi demarată procedura de anulare a contractului cu firma Nisco Invest, care urma să construiască mall-ul de pe str. Victor Babeş. Societatea a concesionat terenul adiacent Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” în 2006, în urma unei licitaţii controversate, şi trebuia să finalizeze proiectul acum doi ani, dar nici măcar fundaţia nu a fost predată „la cheie”.
Consiliul Judeţean a mai avut pe ordinea de zi proiectul de reziliere a contractului dar, în urmă cu două luni, nu s-a întrunit majoritatea necesară pentru ca hotărârea să fie adoptată, iar la ultima şedinţă ordinară aceasta s-a amânat din lipsă de cvorum, când consilierii din opoziţie s-au retras din plen. Acum, consilierul PSD, Dănuţ Canta, s-a plâns că decizia trebuia luată de mult timp, înainte de demararea procedurii de insolvenţă, pentru că aceasta ar putea dura un an sau doi, iar în toată această perioadă terenul nu va putea fi folosit.

„Sabotat” de opoziţie

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a subliniat că la ultimele şedinţe nu se ştia că firma este în insolvenţă, când s-a propus rezilierea contractului şi că, în actualele condiţii, acest demers va fi simplificat. Acesta a arătat că până la soluţionarea pretenţiilor creditorilor firmei Nisco, procedura de insolvenţă trebuie să treacă prin două etape. Prima este una în care activitatea şi capitalul firmei vor fi analizate, iar în a doua aceasta va fi supravegheată. Pentru ca instituţia să recupereze terenul concesionat societăţii omului de afaceri Dan Nistor este nevoie de un mandat de reziliere a contractului, în legătură cu care doar instanţa se poate pronunţa. Consilierul judeţean PDL, Ovidiu Turdean, a ţinut să adauge că această situaţie poate fi în avantajul CJ, care este proprietarul de drept al terenului. „Insolvenţa se poate finaliza cu un plan de organizare care să ne avantajeze”, a adăugat Turdean. Proiectul de reziliere a contractului cu Nisco a fost votat în unanimitate de consilierii judeţeni.
Povestea destinaţiei terenului din curtea Spitalului de Pneumoftiziologie este una întortocheată încă de la scoaterea lui la licitaţie. „Gazeta de Cluj” a detaliat într-un articol din 2008 desfăşurarea licitaţiei în urma căreia pe terenul din incinta spitalului ”Leon Daniello” urma să se construiască un parking. În ultimul moment a fost inclusă drept criteriu construirea unui heliport, lucru care a scos din cursă celelalte trei firme interesate de investiţie. Una dintre ele dorea să construiască un centru de dializă pe terenul din zona Clinicilor. După câştigarea licitaţiei, Nisco Invest a renunţat la construirea heliportului şi a anunţat că parcela respectivă va fi destinată unui spaţiu multifuncţional, cu un centru medical, spaţii comerciale şi birouri.
În aprilie 2008, „Foaia Transilvană” a prezentat traiectoria parcursă de Akademia Center prin comisiile de arhitecţi pentru a primi aprobările necesare. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nu a aprobat proiectul, la fel Direcţia Monumente şi Arheologie a Ministerului Culturii şi Cultelor. Nici la Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural Naţional investitorul nu a avut mai mult noroc, respingerea fiind motivată de faptul că nu se conformează indicatorilor urbanistici din zona Clinicilor. După contestarea acestei decizii, avizul favorabil a fost acordat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
În iulie 2008, firma Soil Tech Drilling a fost desemnată să realizeze fundaţia pentru proiect. Lucrările la fundaţie au ridicat probleme din pricina forării la 25 de metri adâncime, pentru care a fost adus echipament special din Germania. Lucrările au încetat din aprilie 2009, fapt care s-ar fi datorat nerespectării obligaţiilor firmei care executa forările. Nisco a dat în judecată societatea Soil Tech Drilling, forţând mâna CJ să prelungească termenul de finalizare a lucrărilor, stabilit iniţial pentru acelaşi an.

Amânări peste amânări

În mai 2010, SC Nisco Invest a semnat cu CJ Cluj un act adiţional la contractul de concesiune al terenului care prevedea ca firma să se apuce de lucru în maxim 10 luni şi să termine proiectul în 30 de luni. La data semnării acestui act adiţional reprezentanţii CJ Cluj au declarat, în şedintă publică, că administraţia judeţeană va rezilia contractul dacă nu vor fi respectate termenele asumate. Patronul Dan Nistor s-a arătat nemulţumit de acestă clauză la momentul respectiv. “Anticipăm că BCR va refuza continuarea finanţării până la înlăturarea clauzei şi, sigur, nu va ezita să acţioneze judiciar pentru a-şi conserva dreptul de ipotecă. Aş vrea să amintesc, în câteva cuvinte, de ce s-a ajuns cu acest proiect în acest stadiu. Vreau să spun, pe scurt că, în momentul în care am semnat contractul de concesiune, Consiliul Judeţean era obligat să ne predea amplasamentul în 30 de zile. El s-a predat cu 930 zile întârziere faţă de termenul contractual. Am făcut câteva acte adiţionale, am primit finanţarea, însă nu am reuşit să terminăm în termenul contractual. Am înaintat acum un an, în data de 15 aprilie 2009, o adresă către Consiliul Judeţean prin care ceream prelungirea acestui termen de predare al construcţiei. Între timp a sosit şi criza şi foarte multe alte probleme pe piaţa internaţională, mondială”, a explicat omul de afaceri Dan Nistor în cadrul aceleiaşi şedinţe.
În cel mai recent episod din epopeea concesionării terenului CJ către Nisco, înainte de decizia luată săptămâna trecută, consilierii opoziţiei au dispărut din sală pe când să se voteze proiectul de hotărâre pentru rezilierea contractului, gest pentru care nu au dat nici o explicaţie nici în plen şi nici presei locale. Conform hotărârii de reziliere prezentată consilierilor judeţeni luna trecută, firma nu şi-a respectat o parte din obligaţiile asumate, fapt care ar duce la rezilierea contractului.
“Nerespectarea de către Concesionar, până la data prezentei, a termenului de graţie de 8 luni, acordat de către Concedent, pentru reluarea posesiei amplasamentului, neîndeplinirea obligaţiei asumată în sensul neprezentării până la această dată a dovezilor care să ateste obţinerea finanţării. În acest sens, subliniem faptul că data limită fixată pentru prezentarea dovezilor de obţinere a finanţării a fost 21.02.2011, nerespectarea de către Concesionar, până la data prezentei, a termenului de graţie de 10 luni, acordat de către Concedent, pentru redemararea lucrărilor, neîndeplinirea obligaţiei de plată a redevenţei, aferentă contractului de concesiune sus-menţionat, în perioada iunie 2010 – ianuarie 2011, reprezentând o valoare de 447.216, 99 lei la care se adaugă penalităţi de întârziere în valoare de 17.581,09 lei”, arăta documentul CJ Cluj.
Iniţiativa de reziliere a contractului era cu atât mai îndreptăţită cu cât existau suspiciuni că Nisco ar fi ipotecat terenul pe care l-a luat în concesiune, deşi proprietarul său de drept este Consiliul Judeţean. De fapt, se pare că, pentru ridicarea proiectului Akademia Mall, firma dezvoltatoare s-a împrumutat cu 30 de milioane de euro de la BCR Erste, iar ca ipotecă firma a pus clădirile care urmau să se construiască. Purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, Victor Popa, a declarat că administraţia judeţeană poate rezilia contractul de concesiune fără nici o problemă întrucât ipoteca pentru acest împrumut nu a putut fi pusă pe teren.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.