Magistrații de la Curtea de Apel București au stabilit că avocatul Robert Roșu trebuie să primească daune în valoare de 600.000 de euro pentru perioada petrecută în închisoare.  Aceste compensații au fost acordate pentru cele 11 luni de chin îndurate în dosarul Ferma Băneasa, în care „Completul negru” de la Înalta Curte de Casație și Justiție, alcătuit din judecătorii Florentina Dragomir, Ionuț Matei și Alina Ioana Ilie, l-au condamnat pe avocat pentru simpla vină de a-și exercita profesia. Acestor 11 luni li se adauga cele 3 in care Rosu a stat arestat preventiv (decembrie 2015 – martie 2016). Avocatul a fost eliberat după ce un complet, de la ICCJ, a decis că fapta pentru care a fost condamnat nu există.

Justiția a decis că avocatul Robert Roșu trebuie despăgubit, de statul român, cu 600.000 de euro, pentru perioada petrecută în închisoare. El a fost condamnat în Dosarul Ferma Băneasa, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, alt complet, al aceleiași instanțe, a stabilit că a fost vorba despre o condamnare nelegală. După 341 de zile petrecute după gratii, Justiția a decis ca Robert Roșu să fie eliberat.

Ulterior, pe 20 mai 2022, Robert Roșu a dat Statul Român în judecată și a cerut daune morale și materiale. Procesul s-a judecat pe fond la Tribunalul București, iar avocatul a primit cîștig de cauză. În decembrie 2022, Justiția a obligat Statul Român la plata sumei de 1.000.000 lei sub formă de daune morale. Altă sumă, de 2.282.952 lei i-a fost acordată avocatului sub formă de daune materiale şi dobânzi legale aferente.

Curtea de Apel București a judecat apelul declarat de DNA și de Ministerul de Finanțe împotriva soluției de fond. Judecătorii au menținut decizia  pronunțată de Tribunal.

„Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de DNA. Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamant și de pârâtul MFP. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 02.11.2023”, se arată în pronunțare.

Urmează cel mai probabil, recursul, în acest caz, ce se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sursa: evz.ro

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.