În Sala de sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a primit delegația European Institute of Innovation and Technology (EIT). Scopul vizitei a fost de a cunoaște mai bine ecosistemul local de inovare, antreprenoriat și IT, iar discuțiile s-au centrat pe inițiativele Clujului în aceste domenii și direcția europeană a orașului nostru, „Verde. Digital. Rezilient”.

„Inovarea se realizează, fundamental, la nivel local, iar Clujul are avantaje competitive de necontestat, precum Universitatea și oamenii bine pregătiți, dar și capacitatea de a aduce împreună administrația, mediul academic, mediul privat și societatea civilă pentru a genera soluții inovative pentru cetățeni”, a precizat Emil Boc.

Pe lângă strategia Clujului, la întâlnire s-a discutat despre posibilitățile de colaborare și proiecte concrete pe care Primăria le are în derulare în ceea ce privește susținerea proceselor de inovare precum Fondul de Inovare și Experiment – FIX Cluj.

„EIT este un organism independent al Uniunii Europene creat în anul 2008 pentru a crește și a consolida abilitatea de inovare la nivel european. De asemenea este parte integrantă a Programului de Cercetare și Inovare cunoscut sub denumirea de ”Horizon of Europe” al Uniunii Europene.


Scopul acestei inițiativei europene este de a susține inovarea la nivel european în diferite domenii, rolul ei fiind de a reuni unele dintre cele mai importante sectoare regăsite la nivelul societății: companii și organizații din mediul de afaceri, reprezentanți din mediul academic și din domeniul cercetării, pentru a rezolva provocări curente și presante la nivel global.
La întâlnire au participat:

  • dl Salvatore Moccia, Head of Master School, EIT Digital
  • dl Tuan Trinh, Director Region East (14 țări din Europa Centrală și de Est) EIT Digital
  • dl Krisztian Gal, Ecosystem Administrator, EIT Digital
  • dl Andras Kemler, Bosch Hungary, member of Supervisory Board of EIT Digital
  • dna Andrea Szoke, Officer of Executive, Bosch Hungary
  • dl Christian Săcărea, Prorector al Universității Babeș-Bolyai
  • dna Simona Motogna, vicepreședinte al Senatului Universității Babeș-Bolyai”, a conchis Emil Boc.

Citește și: Pleacă Petre Daea din Ministerul Agriculturii? Daniel Buda: „Trebuie găsite soluții”

1 COMENTARIU

  1. Trebuie sa fii prost gramada , sa nu iti dai seamna ca aceasta comisie a venit pt a cunoaste tineri cu inteligenta si talent din cluj-napoca si pe care sa scoata din tara , binenteles oferindule mai mult decat le pate oferi aceasta tara de corupti si impostori ….
    Adica fost primar , fost prim ministru actual primar cu lucrarea de doctorat ascunsa .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.