Convorbirile telefonice şi comunicaţiile de date prin internet nu au putut fi interceptate aproximativ o săptămână după decizia CCR, în acest interval angajaţii Poliţiei Române, procurorii şi ceilalţi beneficiari ai interceptărilor neputând accesa nicio informaţie din centrul naţional de interceptări, scrie agenţia de presă News.ro.

Potrivit unor surse din Serviciul Român de Informaţii (SRI), blocajul interceptărilor a început pe 15 martie. Atunci, între 7.00 şi 14.00, toate interceptările s-au oprit indiferent cine le autorizase şi dacă beneficiarii erau DNA, DIICOT, Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia de Operaţiuni Speciale, Departamentul pentru Informaţii şi Protecţie Internă sau MApN, prin Direcţia Generală de Informaţii a Armatei.

Singurele supravegheri tehnice care s-au putut face după 15 martie au fost cele care erau autorizate în baza unor mandate de siguranţă naţională.

Imediat după ce au fost întrerupte actele de autorizare, fiecare structură de urmărire penală a trebuit să reintroducă în sistemul naţional de interceptare a comunicaţiilor de la Centrul Tehnic de Securitate al SRI datele mandatelor de interceptare.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că procesul a fost unul laborios, fiind vorba despre volume foarte mari de informaţii care au fost introduse în sisteme astfel încât interceptările să fie direcţionate către structuri precum DNA, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. Aceleaşi surse au declarat că a fost necesar ca fiecare persoană interceptată să fie înregistrată şi să fie introduse cu acurateţe toate datele din mandatul de interceptare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.