Turdeanul Ferdean Petre Călin, cunoscut sub porecla de ”Fefe” a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru șantaj. Pedeapsa vine împreună cu o decizie de sechestru instituită pe un autoturismul BMW seria 7. De asemenea, el este pus să plătească 11.000 lei cu titlu de daune. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

„În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul F P C , la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de șantaj în formă continuată prevăzută de art. 207 alin. 1 şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 77 alin. 1 lit. e Cod penal

În baza art. 40, art. 38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor (respectiv 2 ani şi 6 luni), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 2 şi alin. 3 lit. a, art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b Codul penal aplică inculpatului ca pedeapsă complementară rezultantă dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani.

Menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța din data de 20.08.2020 dată în dosarul de urmărire penală nr. 3022/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda asupra autovehiculului marca BMW 730D 7L KM21 cu nr. de înmatriculare CJ 01 FFE. Dispune restituirea către inculpat a următoarele bunuri ridicate din posesia acestuia: telefonul mobil Iphone, laptopul marca Lenovo si camera de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 11000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (8000 de lei – în cursul urmăririi penale şi 3000 de lei – în cursul judecăţii)”, se arată în minuta judecătorilor turdeni.

Cauza privindu-l pe Călin Ferdean ”Fefe”, din Câmpia Turzii, a fost disjunsă dintr-un dosar de camătă în care era acuzat alături de frații Roșca Gheorghe și Bogdan, tot din Câmpia Turzii.

Potriit rechizitoriului, ”în luna septembrie a anului 2019, inculpatul F.P.C. i-a furnizat în mod repetat droguri persoanei vătămate minore B.D.G., iar de la mijlocul lunii septembrie 2019, până la data de 14.11.2019, în mod repetat, în fiecare săptămână, i-a solicitat să facă demersuri pentru a obține o declarație notarială de acord de la mama sa, care să-i permită să iasă din țară însoțită de F.P.C., amenințând-o că nu va mai primi droguri de la acesta și va trebui să achite și suma de 5.700 de lei, reprezentând prețul drogurilor furnizate”.

Modul de acțiune este similar cazurilor de ”lover boy”, în care victima naivă este ademenită și sedusă, apoi dusă la ”produs” peste hotare. Inițial, Călin Ferdean a fost reținut pentru 24 de ore, în urma unei descinderi a polițiștilor la Câmpia Turzii, în 20 august 2020, însă ulterior instanța a respins arestarea sa preventivă, arată bzc.ro.

Potrivit Turdanews, numele minorei la care se face referire în dosar a apărut într-un buletin al IPJ Cluj, în 21 iulie 2020, în care se spunea faptul că minora a fost plecată de la domiciliul din Viișoara, din data de 18 iulie 2020. La acea vreme, avea doar 15 ani. Ulterior, minora a fost găsită după câteva zile, însă IPJ Cluj nu a oferit alte informații.

Numele lui Călin Ferdean a apărut, în ultimii ani, în mai multe dosare penale, care vizau destructurarea activității unor interlopi din zona Turzii.

În decembrie 2020, a fost condamnat definitiv la 5 ani și 2 luni de închisoare și interzicerea unor drepturi pentru 3 ani, în Dosarul ”Camătă și taxă de protecție”, în care erau implicați mai mulâți interlopi din Turda și Câmpia Turzii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.