wizzair

Un avion Wizz Air s-a întors pe aeroportul din Iași, de unde decolase, după ce mai mulți pasageri au devenit recalcitranți la adresa membrilor de echipaj. Trupele Brigăzii Antitero ale SRI au intervenit duminică, pentru a calma spiritele în avion.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au fost solicitați, prin intermediul turnului de control, de către comandantul unei aeronave, care a decolat în direcţia Tel-Aviv, să intervină la bordul acesteia deoarece un pasager nu ascultă indicaţiile membrilor de echipaj.

Căpitanul a luat decizia revenirii avionului la sol, întrucât o persoană de sex feminin, cetăţean israelian în vârstă de 20 ani, a manifestat un comportament necorespunzător ignorând indicaţiile membrilor de echipaj privind interzicerea fumatului la bordul aeronavei.

Ca urmare a deciziei căpitanului privind debarcarea persoanei în cauză, alţi doi tineri aflaţi în avion au devenind recalcitranţi, manifestând reacţii nejustificate. Astfel, un cetăţean israelian, în vârstă de 20 de ani, a proliferat injurii şi ameninţări la adresa membrilor echipajului. Un alt cetăţean, american, în vârstă de 17 ani, a manifestat un comportament recalcitrant la adresa autorităţilor.

Israelianul a fost amendat cu 4.000 de lei ”pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau verbală asupra unei persoane aflate in perimetrul unui aeroport (art. 126, lit. x) coroborat art. 127 lit. a)”.

Celelalte două persoane, care au manifestat comportament neadecvat, au fost sancţionate contravenţional pentru încălcarea prevederilor legale privind fumatul în spaţii publice, anunță polițiștii, scrie G4media.ro.

Citește și: Catastrofa retrocedărilor din Transilvania către maghiari continuă sub privirile nepăsătoare ale statului român

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.