Reporterii ziarului Libertatea au stat o săptămână în Olanda, unde au căutat mărturii despre viața pe care a dus-o Johannes Visscher, acuzat de uciderea unei fetițe în România. În Olanda, au reușit să dea și de o fostă iubită a lui Visscher, care spune că l-a iubit mult, pentru că “era tot ce îți puteai dori de la un bărbat”, dar apoi a aflat ce secrete ascunde.


În urmă cu 8 ani, au avut o relație de 2 ani și el a cerut-o în căsătorie în timpul unei emisiuni de televiziune. Dar atunci deja știa, de la el, că a abuzat tinere sub 20 de ani și a fost condamnat pentru asta.

A început să se teamă pentru fiica ei

Femeia a fost îngrozită de ce a aflat, mai ales că avea o fiică de 15 ani. Deși o vreme relația lor a continuat, după doi ani s-au despărțit, pentru că nu mai voia să stea tot timpul cu teamă, cu ochii în patru.   Femeia, care are acum în jur de 50 de ani, a acceptat să discute cu reporterul ziarului Libertatea Maria Andrieș, sub protecția anonimatului, și să povestească ce a aflat de la el despre familia lui și despre scenele de groază trăite la vârste fragede.

Ea spune că a plâns când a aflat că Visscher a ucis o fetiță, apoi s-a sinucis, dar că o doare când aude că oamenii îl numesc “monstru”, pentru că, în opinia ei, el a fost doar un om care a suferit mult și a făcut eforturi mari să ducă o viață normală.

Reporter: Cum l-ați cunoscut pe Johannes Visscher?

Fosta logodnică: Se întâmpla acum vreo opt ani. Ne-am cunoscut pe un site de dating. A fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu, ne-am îndrăgostit unul de altul nebunește, pe loc. El avea cu trei ani mai puțin ca mine.

– Cât a durat relația voastră?

– Cam doi ani. După câteva luni, Joop m-a cerut în căsătorie. Era romantic, îmi trimitea flori și bomboane la serviciu. Doar că, după ce a făcut cererea, a adăugat că are să-mi facă o mărturisire. Mi-a spus de faptul că a fost condamnat pentru că a agresat două femei care aveau vârste sub 20 de ani.

– El ce vârstă avea când a fost condamnat?

– 24 de ani, cam așa. A fost condamnat la închisoare, apoi a stat și într-o clinică de reabilitare. Dar faptul că atacase femei sub 20 de ani m-a alarmat.

– De ce ați reluat relația?

– Greu de spus. Nu voiam să-l pierd, știam că n-o să mă căsătoresc niciodată cu el, dar eram atât de îndrăgostită… Când m-a cerut de soție și în emisiunea TV, am acceptat doar pentru că erau atâția oameni acolo și nu voiam să-i dezamăgesc. Dar în mintea mea îmi spuneam: Nu, nu, Joop, nu mă mărit cu tine!

– Cum era el ca iubit?

– Avea tot ce ți-ai putea dori de la un bărbat. Era atent, grijuliu, amuzant. Ne mergea de minune împreună. Era foarte posesiv, un pic cam gelos… Doar un pic, nu exagerat.

– Care era ideea lui despre iubire?

– Să stăm tot timpul împreună, să fim nedespărțiți. – Aveați proiecte împreună? Ați vorbit despre copii? – Ne gândeam la viitor doar înainte de a afla de trecutul lui. Da, am vorbit despre copii. Deși eu trecusem de 40 de ani, aveam o fiică, el, la rândul lui, avea o fiică. Ne spuneam că ar fi frumos să avem și un copil al nostru.

– V-a povestit ceva Johannes despre copilăria lui?

– Da, mi-a spus de tatăl lui, că îl bătea groaznic. Avea un frate vitreg, care a murit la 41 de ani. Era cu vreo nouă ani mai mare ca Joop.

– Ținea legătura cu mama lui?

– Se vedeau de două, trei ori pe an. De sărbători, mai ales. Se sunau la zilele de naștere. Nu părea o legătură foarte strânsă. Joop mi-a spus că mama lui a scris o carte despre viața ei. Nu era nici încântat, nici supărat de asta. Părea, mai degrabă, amuzat.

– De ce v-ați despărțit?

– Când îți pierzi încrederea în cineva, pierzi totul. Se schimbaseră lucrurile între noi, începusem să obosesc să fiu mereu atentă, cu ochii în patru. Să fiu bănuitoare. Așa că am zis că e mai bine să ne despărțim. Ne mai sunam de două, trei ori pe an, să vorbim, ca între vechi prieteni. Îl urmăream pe Facebook, mă bucuram să văd că îi merge bine, se căsătorise, avea un serviciu bun. Eram fericită dacă el era fericit.

– Îl mai iubiți?

– Nu, ce a fost între noi a fost cu mulți ani în urmă. Eram atât de fericiți. Acum mă simt foarte tristă să văd că Joop a sfârșit așa…

– Nu ați observat nimic în neregulă la el, nici un semn că ar fi în stare de așa ceva?

– Nu, nu am văzut nici un semn. Absolut nici unul. Poate pentru că eram orbită de dragoste, poate pentru că nu erau. Nu aveam ce să văd. Cred că nimeni nu se naște rău, dar dacă vii pe lume într-o familie ca a lui Joop, nu ai nici o șansă. Cred că Joop s-a luptat din greu să rămână bun, să fie omul pe care l-am cunoscut: cald, sensibil, inteligent, prietenos, vesel, generos…

sursă: libertatea.ro


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.