În cadrul unei conferințe de presă desfășurată cu prilejul organizării unei dezbateri publice cu reprezentanții universităților și cei ai sectorului privat din județul Cluj,  deputatul clujean Sabin Sărmaș a vorbit despre principalele probleme care apasă pe umerii industriei IT din Cluj-Napoca.

Deputatul PNL, Sabin Sărmaș, susține că principala problemă cu care se confruntă industria IT în ultimul timp este lipsa acută a resursei umane de pe piață. Cu toate că universitățile clujene scot IT-iști pe bandă rulantă și cea mai mare parte a absolvenților își găsesc un loc de muncă în domeniu, cererea nu este pe deplin acoperită. Mai mult, există prea puțini profesori care pregătesc viitorii IT-iști și chiar dacă locurile din universități s-ar dubla, numărul cadrelor universitare rămâne același. 

Tocmai din aceste motive, Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor și-a desfășurat în această săptămână activitatea la Cluj-Napoca, sub coordonarea președintelui comisiei, Sabin Sărmaș, cu scopul de a întări parteneriatul cu mediul privat, cel universitar și societatea civilă și de încuraja implicarea acestora în procesul legislativ. 

Prima zi a deplasării Comisiei s-a încheiat printr-o întâlnire cu reprezentanții mediului universitar, marcată printr-un dialog informal care a evidențiat și mai mult importanța conexiunii dintre parlamentari, zona academică și mediul privat. Principalul subiect dezbătut a fost cel legat de provocările mediului universitar în a livra absolvenți, specialiști adaptați nevoilor pieței, mai ales pentru industria IT.

„Dacă nu se rezolvă va pune în cap întreaga industrie IT”

Pentru a adapta absolvenții la nevoile pieței, deputatul clujean, reprezentanții universităților și firmele de IT  au propus crearea unui punct de lucru comun.  

„Împreună cu Comisia de Educație din Parlamentul României am stabilit că vom crea un punct de lucru comun împreună cu universitățile și companiile IT, dar nu numai, pentru a vedea cum adaptăm absolvenții la nevoile pieței. Este un subiect complicat, aflat de multă vreme pe masa decidenților, însă dacă nu se rezolvă va pune în cap, la un moment dat, întreaga industrie IT autohtonă. 

Principala problemă a IT-ului clujean este lipsa de resursă umană. România a absorbit cam tot ceea ce se putea absorbi în materie de resursă umană, mă refer la această industrie. Acum se angajează tot, se ia orice student de pe băncile unei facultăți tehnice, care poate intra pe piața muncii dacă își dorește. Mai mult, se face multă reconversie profesională. 

Firmele de IT au programe prin care sprijină universitățile, formează studenți în companiile lor, merg în universități și predau, oferă infrastructură pentru universități, însă nu este suficient. Trebuie să găsim o soluție structurală la acest fenomen. Este o oportunitate pentru România. Geopolitica actuală pune presiune și mai are în mediul IT românesc, care trebuie să livreze și mai mult.

Cererea pe piața IT se prevede că va crește în continuare. Transformarea digitală a României este abia la început și presiunea extrem de mare pe resursa umană sau lipsa resursei umane va face în final să se migreze spre alte zone. Aceasta este principala problemă și din păcate noi ca stat nu am acționat suficient de repede pentru a garanta numărul de specialiști.”, a declarat deputatul Sabin Sărmaș. 

IT-ul românesc ar putea ajunge la 8% din PIB

Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor a explicat că industria de software și servicii IT din România generează venituri substanțiale și ar putea avea un impact de până la 8% din PIB, iar cei care nu înțeleg acest lucru împiedică accesul tinerilor la învățământul specializat. 

„IT-ul românesc poate să ajungă la 8% din PIB, ceea ce este fabulous. Este de neînțeles că cineva nu poate să vadă acest potențial și blochează, din cauza unor instituții sau a unor legi, accesul la învățământ specializat al unor tineri care își doresc să se îndrepte spre acest domeniu.

Instituțional, foarte multă lume s-a plâns de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), pentru că blochează procesele de acreditare extrem de mult. Universitățile au spus că nu au infrastructura necesară. Companiile au răspuns îmediat și-au spus că pun la dispoziție infrastructura necesară, birourile, specialiștii să instruiască studenții. Din punct de vedere al formării ies bine pregătiți din facultate, dar nu se produc suficient de mulți studenți, pentru că nu sunt destui profesori, care să-i pregătească.”, a declarat Sabin Sărmaș. 

Legea educației ar putea fi modificată

O altă problemă sesizată de Sbin Sărmaș își are rădăcinile în aspectele stipulate în legea educației care nu permite unei persoane care nu deține titlul de doctor să predea la universitate. Astfel, IT-iștii din companiile clujene chiar dacă și-ar dori să se implice în procesul educațional se lovește de această barieră. Deputatul clujean susține că este necesară o modificare a legii educației cu atât mai mult că mediul universitar se confruntă cu o lipsă acută a resursei umane. 

„Un specialist IT dintr-o companie clujeană, dacă vrea să predea la universitate, nu poate, pentru că legea nu îl lasă pentru că trebuie să aibă doctorat, cu toate că universitățile au spus că nu este relevant acest lucru. Legea educației trasează niște bariere și nu lasă specialiștii care au capacitatea de a instrui studenți să o facă. 

Cea mai mare problemă este lipsa resursei umane din universități, mă refer la profesori și, pe urmă, infrastructura care lipsește. 

Este nevoie de o modificare a legii educației. Legea învățământului dual, dacă este construită cum trebuie, presupune formarea studenților în cadrul companiilor. Aceasta este ideea de bază.”, a declarat deputatul. 

Legea Interoperabilității, tot mai aproape de adevăr

Deplasarea la Cluj-Napoca a comisiei a prevăzut și o dezbatere publică despre efectele Legii interoperabilității, la care au fost invitați principalii actori ai mediului privat din județul Cluj. 

„Această lege este una dintre oportunitățile contextului oferit de Planul Național de Recuperare și Reziliență și este important să reflecte îndeaproape nevoile tuturor stakeholder- ilor impactați de prevederile ei. De aceea, am subliniat de fiecare dată că pentru succesul unor astfel de acte normative, este important ca legislativul să țină cont de realitățile din teren, atunci când vorbim de punerea în practică a legii” a mai afirmat deputatul Sabin Sărmaș.

Legea interoperabilității este prima reformă clară în domeniul transformării digitale și al debirocratizării. Acest proiect schimbă paradigma de a utiliza hârtia ca suport pentru transportul de informații. Astfel, pentru mediul privat, una dintre urmările adoptării acestei legi este că persoanelor juridice nu li se va mai solicita – la fiecare interacțiune cu o instituție publică – copii ale unor documente precum certificatului de înmatriculare sau ale certificatelor constatatoare obținute de la Oficiul Registrului Comerțului.

„Proiectul legii interoperabilității s-a bucurat de un demers extrem de transparent și îmi doresc ca acest lucru să devină o practică a procesului legislativ. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare și pentru că împreună am reușit să dovedim că deși facem parte din partide diferite, putem face lucruri mari atunci când avem viziuni comune.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.