Primăria Municipiului Dej a marcat finalizarea unei noi investiții în învățământul dejean „ Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, Dej, în vederea creșterii gradului de participare la învățământul profesional și tehnicˮ , investiție de care vor beneficia cei peste 500 elevi ai școlii și cadrele didactice.
Proiectul realizat de Primăria Municipiului Dej și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, are o valoare de 10.974.304 lei (2,2 milioane euro). În cadrul proiectului s-au realizat următoarele lucrări:

  • Modernizarea clădirii Atelier- 8 ateliere, 5 cabinete, vestiare pentru elevi, sala profesorală, grupuri sanitare
  • Modernizarea clădirii Centrală termică,
  • Echiparea clădirii Atelier cu echipamente și dotări specifice specializărilor liceului tehnologic,
  • Eficientizarea energetică a clădirii prin echiparea cu aparate de iluminat LED, respectiv prin echiparea cu o microcentrală în condensație cu randament ridicat,
  • Utilizarea unor soluții alternative de producere a energiei, prin echiparea imobilului cu panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice,
  • Adaptarea infrastructurii pentru utilizarea de către persoane cu dizabilități prin amenajarea unei rampe din beton, montarea de uși batante de acces la nivelul parterului, echiparea cu elevator pentru transport pe scări, achiziționarea de bancuri de lucru reglabile, birouri pentru cărucior rulant, scaune evacuare persoane cu dizabilități, dulapuri vestiare.,
  • Creșterea gradului de confort și siguranță prin echiparea infrastructurii cu instalații specifice de reziliență la dezastre.
    ,,Prin reabilitarea clădirilor, dotarea cu mobilier și echiparea completă a atelierelor și spațiilor de învățare, investiția în cadrul atelierului Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși, oferă condiții moderne de pregătire practică elevilor liceului. Investiția este completată de un alt proiect pe care îl implementăm în cadrul liceului, care vizează reabilitarea tuturor clădirilor instituției de învățământ, astfel încât la finalul ei, să oferim spații moderne de învățare și pentru desfășurarea orelor de curs, iar elevii și cadrele didactice, să beneficieze de condiții optime atât pentru pregătirea teoretică cât și practică.
    Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși este a 8 -a instituție de învățământ care a beneficiat de investiții în ultimii ani, iar în prezent se derulează proiecte în 3 instituții de învățământ din municipiu, și alte 5 proiecte sunt în evaluare, în vederea finanțării.
    Toate sunt investiții pentru copiii noștri, pentru viitorul comunității noastre, investiții care au ca scop crearea de condiții moderne pentru pregătirea și educarea lor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.