Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul U Cluj, a fost șantajat de Niculai Vasile Stoian, care i-a cerut 25.000 euro ca să nu publice o filmare video cu fiica lui Sabău.

Natura materialului video ar fi compromis imaginea fostului fotbalist, dată fiind religia tehnicianului de la Universitatea Cluj. 

Fapta s-ar fi produs în 2019, când fiica lui Ioan Ovidiu Sabău a decis să renuțe la religia din care și tatăl ei face parte. Fata s-a filmat în timp ce prezenta o părere negativă referiotare la „martorii lui Iehova”. Ulterior, filmulețele au ajuns în posesia inculpatului și a soției acestuia.

Acțiunea proprius-zisă de șantaj a început în 2023, când inculpatul l-a urmărit pe Ioan Ovidiu Sabău până la locuința acestuia, fără a-l aborda însă. A doua zi, pe 21 februarie 2023, Vasile Stoian și-a urmărit din nou victima până la domiciliul acestuia. De data aceasta i-a cerut o sumă de bani, dar nu a precizat cu exactitate și cuantumul.

Inculpatul a cerut 25.000 de euro

Ioan Ovidiu Sabău a fost din nou abordat de Vasile Stoian în data de 06 martie 2023. Pentru a nu publica materialele compromițătoare, inculpatul i-a propus victimei să achiziționeze un teren contra sumei de 25.000 de euro. Instanța a stabilit că prețul era supra-evaluat.

Vasile Stoian a oferit garanții verbale că nu va publica imaginile video odată ce contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat. Doar că, la momentul infracțiunilor, inculpatul nu avea dreptul de a conduce, aspect consemnat și de judecători în sentința instanței de judecată.

„Din cuprinsul declarației persoanei vătămate, rezulă modalitatea în care a fost abordat de către inculpat, data la care acesta a luat legătura cu el şi cele solicitate pentru a nu face publice anumite imagini video compromiţătoare. (…) Caracterul compromiţător al imaginilor şi al videoclipurilor pe care le deţinea inculpatul şi la care a făcut referire persoana vătămată mai rezultă i din cuprinsul procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice a persoanei văămate cu martora… Din cuprinsul procesului-verbal de redare rezulă că imaginile şi înregistrările audio la care făcea referire inculpatul sunt legate atât de religia persoanei vătămate, cât şi de relaţia dintre martora…. şi verişorul acesteia”, se arată în decizia instanței din Cluj.

Imagini compromițătoare cu fiica lui Ioan Ovidiu Sabău

„Judecătorul a decis că ”va contopi pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani și 2 luni de închisoare, aplicate prin prezenta, respectiv 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală din 16.01.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 25.05.2023 prin decizia a Curţii de Apel Cluj, urmând a aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare, la care se va adăuga 10 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani şi 6 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare”, potrivit evz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.