“Avem un sistem de colectare a deşeurilor menajere”. “Nu se poate face turism deoarece Cheile Baciului sunt în paragină”. “Avem noroc cu autorităţile judeţene care ne susţin financiar”, a declarat primarul comunei Baciu, Ioan Pop.

Reporter: Ne-aţi putea face, în câteva cuvinte, o scurtă caracterizare a comunei pe care o conduceţi?

Ioan Pop: Comuna Baciu este compusă din şapte sate: Baciu, Coruşu, Mera, Popeşti, Rădaia, Săliştea Nouă şi Suceagu şi se situează la nord-vest de oraşul Cluj-Napoca. Conform recensământului din anul 2002, comuna are aproximativ 8.500 de locuitori, structuraţi din punct de vedere etnic după cum urmează: 56% români, 34% maghiari, 9 % rromi, iar restul populaţiei sunt alte naţionalităţi. În prezent, avem circa 12.500 de locuitori deoarece s-au construit două cartiere noi de blocuri şi locuinţe.

Rep.: Ce achiziţii noi aţi făcut în ultimele luni în comuna Baciu?

I.P.: Primăria Baciu a accesat o serie de fonduri care au fost folosite pentru un sistem de colectare selectivă a deşeurilor, proiect care valorează peste 965.000 de euro. Acest lucru presupune achiziţionarea a patru autospeciale de 18 metri cubi, 5.260 de containere care au capacitate de 120 de litri, 566 de containere zincate de 1100 de litri şi 1609 de lădiţe de compost. Acest proiect este realizat împreună cu primăria comunei Aghireş. Deşeurile menajere vor fi transportate la  rampa de la Pata Rât. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Cluj a câştigat un program prin care se vor realiza, începând cu anul viitor, patru rampe de transfer ecologice selective la noi în comună.

Rep.: Are comuna Baciu probleme legate de infrastructură?

I.P.: Recent, am finalizat „Coordonanţa 7”, o reţea de apă potabilă în localităţile Popeşti şi Săliştea Nouă. Săptămâna trecută am depus un proiect pe fonduri europene, în valoare totală de 500.000 de lei, proiect care cuprinde canalizarea de la Popeşti, reabilitatarea unui cămin cultural din Suceagu, introducerea reţelelor de apă şi canalizare pe strada Cimitirului din comuna Baciu şi încă un proiect pentru reabilitarea unei şcoli din comună.

Rep.: Aţi reuşit să accesaţi fonduri europene pentru proiectele comunei?

I.P.: Am reuşit să primim nişte fonduri acum şase ani pentru drumul din Suceagu, care deja funcţionează de cinci ani şi care a costat un milion şi jumătate de euro. De asemenea, tot din fonduri europene, am reuşit să demarăm proiectul legat de colectarea selectivă a deşeurile menajere, iar în prezent aşteptăm o serie de fonduri pe care le vom folosi pentru modernizarea infrastructurii.

Rep.: Este comuna Baciu în „vizorul” investitorilor?

I.P.: În patrimoniul comunei Baciu nu există nici un metru pătrat de teren, toate terenurile aparţinând exclusiv locuitorilor. Noi am făcut deja o listă cu terenurile care ar putea fi cumpărate de investitori, dar în prezent avem doar  păşunile Baciului. În rest, există nişte terenuri industriale care aparţin oraşului Cluj-Napoca.

Rep.: În ce relaţii sunteţi cu membrii Consiliului Local?

I.P.: Cu toate că membrii acestui consiliu adună oameni din patru partide, pot spune că ne înţelegem bine şi că nu întâmpinăm probleme în discuţiile noastre. Sunt primar din 1990 şi sunt mulţumit de aceşti consilieri. La şedinţe dezbatem împreună problemele care apar în comună, găsim soluţii şi încercăm să le şi rezolvăm, cât mai bine şi cât mai repede. La fiecare sfârşit de an, ne facem programul pentru anul viitor.

Rep.: În ceea ce priveşte bugetul, reuşiţi să vă descurcaţi cu banii pe care-i primiţi?

I.P.: În acest an, bugetul comunei Baciu este cel mai scăzut. Niciodată nu am avut un buget atât de mic, iar din acest motiv ne descurcăm mai greu. Înainte, zonele de investiţii de la marginea comunei erau ale noastre şi aduceau bani comunei, însă de când acestea au ajuns să facă parte din intravilanul municipiului Cluj-Napoca, am pierdut nişte sume importante de bani. Avem noroc cu autorităţile judeţene, care ne ajută şi ne susţin proiectele.

Rep.: Care sunt obiectivele turistice importante din comuna Baciu?

I.P.: În comuna Baciu se putea vizita, acum 20 de ani, unul dintre cele mai frumoase locuri ale comunei, Cheile Baciului. În trecut, oamenii mergeau pe jos până la chei şi admirau locurile pitoreşti care există acolo. Cheile Baciului au fost deja vândute de câteva ori, iar în prezent locul este în litigiu. Nu s-a mai construit nimic, iar zona este părăsită. În comuna noastră, turiştii nu ar avea multe locuri de vizitat, în afară de bisericile comunei, care sunt vechi de sute de ani. Nu putem face bani din turism, deoarece nu avem nicio locaţie care să atragă turiştii.

Rep.: Ce lipsuri are comuna Baciu?

I.P.: Am încercat să introducem, în toate satele, instalaţii de gaz, apă sau canalizare şi să reabilităm drumurile comunei. Deocamdată avem gaz în Baciu, Popeşti şi Săliştea Nouă. Apă există la Popeşti, Săliştea Nouă şi Baciu, iar acum încercăm să introducem apă şi canalizare în cât mai multe sate. Pe viitor, dorim să rezolvăm şi problema drumurilor.

Rep.: Cum credeţi că va arăta comuna Baciu în viitor?

I.P.: În prezent, muncim la construirea unei noi locaţii pentru primăria Baciu, o clădire modernă deoarece, în momentul de faţă, ne desfăşurăm activitatea în cadrul căminului cultural al comunei. Sunt convins că, în viitor, comuna va fi mai modernizată, aşa cum am spus, vom avea apă, gaz, canalizare şi drumuri bune.

Beatrice Golondzac

1 COMENTARIU

  1. La interviu da bine dar pe teren ii cu totul alta treaba: drumuri praf, lucrari facute asa numai sa se poata sustrage fonduri din primarie, vai de ei locuitori din Popesti, Corusu si Salistea la cativa km de Cluj isi rup masinile pe niste drumuri care arata ca dupa bombardament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.