iohannis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat pe data de 18 iunie 2024 primul termen al recursului în litigiul de care depinde recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie de la familia Iohannis, potrivit portalului instanţei supreme. E vorba de un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, strada Gheorghe Magheru 35, care a aparținut soției președintelui Iohanni

Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia. Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.

ANAF a explicat într-un răspuns pentru G4Media.ro din 25 aprilie 2024 că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.

<< În situația în care cauza din Dosarul nr. 939/85/2016 (privind casa din Gheorghe Magheru 35 – n.r.) va fi soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor legal emis pe numele Statului Român, se va putea uza de prevederile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 conform căruia „La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui” >>, arată ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, într-un răspuns pentru G4Media.ro din data de 25 aprilie 2024.

Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară. De atunci și până în prezent, statul român nu a putut să își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului din pricina disputelor privind moștenirea, care nu se mai termină. Statul, prin ANAF, nu poate să obțină certificatul de moștenitor al imobilului din Bălcescu 29, așa cum a obținut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial stă nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deținut nelegal imobilul. ”Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinței bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege; Prin decizia Curții de Apel Brașov, statul nu a devenit proprietar, respectiva decizie nefiind translativă de proprietate prin ea însăși (…), chiar în cazul în care statul culege o moștenire vacantă, titlul de proprietate al statului este certificatul de moștenitor sau hotărârea judecătorească. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a efectuat toate demersurile legale, însă nu deține titluri definitive în temeiul cărora să procedeze la intabularea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului”, a arătat ANAF în răspunsul pentru G4Media.ro.

sursa g4media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.