Timp de 48 de ani stadionul municipal Ion Moina a fost abandonat în ignoranţă. Din 2000, oficialităţile amăgesc cetăţenii cu promisiuni de construcţie ale noului stadion. Săptămâna trecută s-a intrat pe ultima „sută de metri” până la începerea construirii stadionului

Construcţia Stadionului Oraşului, cum s-a numit iniţial, a început în anul 1908. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 1911, printr-un meci amical între o selecţionată a Clujului şi echipa turcă Galatasaray Istanbul. Iniţial stadionul a avut o tribună din lemn cu o capacitate de 1.500 de locuri, număr extrem de mare pentru acele vremuri. În 1960, tribuna de lemn a fost mutată la Câmpia Turzii, unde se află şi în prezent pe stadionul ISCT. În 1961 numele stadionului a devenit Stadionul Municipal şi o noua tribună cu o capacitate de 30.000 de locuri a fost inaugurată. Noua tribună a fost construită în formă de potcoavă, dupa numele echipei ce folosea arena: "U". Singura investiţie notabilă ce a mai fost făcută din anii 1960 şi până în prezent a fost inaugurarea pistei de atletism din tartan la începutul anilor 1990.

Ce-am găsit, al meu să fie

Guvernarea PSD din perioada 2000-2004 a eşuat lamentabil în a soluţiona problema stadionului municipal. De altfel, stadionul municipal din Cluj-Napoca este singurul de acest fel care nu aparţine municipalităţii, ci Consiliului Judeţean. Pe vremea când primar era Gheorghe Funar, CJ a inclus acest stadion în propriul patrimoniu, pentru că Funar nu l-a mai dorit. După însuşire însă, forul judeţean a refuzat să se mai ocupe de ceea ce reprezenta atunci doar o clădire veche, apropape nefuncţionabilă.

Gogoşi liberale

În 2004, când conducerea forului judeţean a luat întorsuri liberale, proiectul realizării unui nou stadion a fost scos “la înaintare” şi exploatat mediatic. Fostul preşedinte de CJ, Marius Nicoară, a declarat de nenumărate ori în decursul celor patru ani de preşedinţie că va reface stadionul, că îl va muta, că va fi construit de americani sau chiar spanioli sau că pentru a demara acest proiect este nevoie de sprijinul primăriei. În acest sens s-a semnat un protocol de colaborare între cele două consilii, cel judeţean şi cel local, s-au creeat trei comisii, una pentru fiecare consiliu şi una comună. Nimic concret nu a urmat după formarea acestor comisii, ci doar un lung şir de amânări şi certuri între pesedistul Dănuţ Canta şi fosta democrată Steluţa Cătăniciu sau Sorin Apostu. În concluzie, la sfârşitul celor patru ani, stadionul municipal nu suferise nici cea mai mică modificare.

Efectele schimbării

Alegerile din 2008 au adus un nou val de schimbări la CJ. Apartenenţa la acelaşi partid a primarului şi preşedintelui CJ au făcut ca în privinţa stadionului lucrurile să se mişte mult mai rapid. După câteva luni de la preluarea conducerii forului judeţean de către Alin Tişe, s-a votat demolarea vechii arene, s-a atribuit, prin licitaţie, Universităţii Tehnice proiectarea viitorului stadion şi s-a semnat, pe ultima sută de metri a mandatului de primar al lui Emil Boc, protocolul de colaborare cu Consiliul Judeţean în vederea construirii stadionului şi sălii polivalente.

Începutul sfârşitului

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe a dat startul la lucrările de demolare a Stadionului Municipal “Ion Moina”. „Sperăm că, în maxim patru-şase luni, demolarea să fie finalizată, după care sperăm ca în primăvara anului viitor să înceapă construcţia viitorului stadion”, declara pe atunci Tişe. Firma Ariserv Truck s-a ocupat de demolare, costurile depăşind suma de 600.000 de lei, societatea fiind câştigătoarea unei licitaţii organizate de forul judeţean. Demolarea stadionului a început în noiembrie 2008, cu dărâmarea tribunelor şi s-a închieiat după numai o lună. A urmat apoi concasarea molozului şi transportarea acestuia pe drumurile judeţene şi la stadionul Clujana.

Start la construit

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat săptămâna trecută, în cadrul unei şedinţe extraordinare, studiul de fezabilitate pentru construcţia noului Stadion Municipal „Ion Moina”, studiu care relevă faptul că valoarea construcţiei se va ridica la 45 de milioane de euro. Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi o abţinere. Valoarea totală a lucrării este de 195.561.000 de lei, respectiv 45.378.150  euro (fără TVA) din care construcţia şi montajul reprezintă 138.745.980 de lei, respectiv 32.194.630 de euro (fără TVA). „Pe actualul amplasament al stadionului se doreşte construirea unui nou stadion la standarde internaţionale, cu o capacitate de 30.596 locuri (din care 29.648 locuri la gradene şi 948 în loje pentru VIP-uri), care să respecte criteriile FIFA si UEFA. Înălţimea maximă este de 36,93 m.”, se arată în comunicatul de presă al Consiliului Judeţean Cluj. Durata de finalizare a contractului este de 24 de luni. Pentru anul 2009, CJ Cluj a alocat 8 milioane de lei pentru construcţia noului stadion.

8 milioane pentru 2009

Tot în sedinţa de joi, consilierii judeţeni clujeni au aprobat şi caietul de sarcini pentru licitaţia de construire a noului stadion. Printre prevederile modificate în şedinţă se numără şi faptul că viitorul constructor nu este obligat să aibă experienţă în construirea de stadioane. Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj s-au asociat în 2008 pentru a construi pe amplasamentul vechiului stadion municipal şi pe terenurile de lângă o arenă sportivă nouă, un hotel turn şi o sală polivalentă cu 10.000 de locuri.

Viitorul stadion va avea o capacitate de 30.596 locuri, dintre care 29.648 de locuri la gradene şi 948 în loje pentru VIP-uri şi un regim de înălţime de 2S + P + 3E + nivel general de gradene.  Acesta va fi conceput din îmbinarea a patru obiecte, două tribune şi două peluze, ce vor conţine vestiare, săli de conferinţă şi sali de presă. De asemenea, noul stadion va respecta standardele FIFA şi UEFA. În aceeaşi ordine de idei, proiectul cuprinde şi realizarea unui turn de 25 de nivele unde vor fi amenajate birouri, săli de conferinţă, un hotel, restaurante şi alte dotări. Arhitectii au în vedere reorganizarea întregii zone din preajma viitorului ansamblu sportiv, cu schimbari ale modului în care se desfăşoară circulaţia, prin amenajarea de noi artere pietonale şi spaţii verzi.

 
Adina Fartuşnic

4 COMENTARII

  1. Ce-i lipseste chelului?Tichia de margaritar.
    Nu stadionul este prioritatea orasului si a judetului ci centurile ocolitoare ale orasului,infrastructura judetului:cite localitati rurale ale judetului au drumuri asfaltate,curent electric, apa curenta.

    Spitalul regional de urgenta ,de care nu se mai vorbeste de loc.

    Dar facem stadion din bani publici si atunci revin si pun aceeasi intrebare:
    Ce-i lipseste chelului?Tichia de margaritar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.