Ionel Haiduc: „S-ar putea ca România să obţină un premiu Nobel în următorii 30 de ani”

Reporter: În ce stadiu este cercetarea românească în momentul de faţă? Şi ca rezultat concret, când putem estima că vom avea un laureat al Premiului Nobel român, format în România, şi care să-şi fi desfăşurat activitatea exclusiv în laboratoare din România?

Ionel Haiduc: Nu foarte curând.

Ionel Haiduc:  Sigur, nu se poate anticipa. Dar pentru Premiul Nobel trebuie să faci ceva cu totul deosebit, iar recunoaşterea nu vine imediat. Nu ştim, nu putem prevedea. Normal, dorim să avem un laureat Nobel cât mai curând. A trecut foarte aproape de Premiul Nobel profesorul Benga de la UMF Cluj, care a făcut o descoperire importantă în legătură cu transportul apei prin membrana celulară, dar aceasta a fost dezvoltată de  un cercetător american care a luat premiul Nobel. Benga ar fi meritat să fie şi el părtaş la acest premiu, dar n-a fost să fie aşa.

Reporter:  Nu este valoroasă cercetarea românească? Nu putem face în aşa fel încât să obţinem un premiu Nobel?

Ionel Haiduc:  Cercetarea românească are o serie de insule de excelenţă într-o mare de, uneori, mediocritate, alteori, cercetare bună, dar insuficient de performantă. Pentru că mulţi ani cercetarea românească  a fost izolată de  cercetarea din restul lumii. Documentarea noastră a fost deficitară şi abia acum sunt tineri care, studiind în străinătate, reuşesc să fie la curent cu ceea ce înseamnă cercetare în adevăratul sens al cuvântului. Sperăm ca într-un timp mai mult sau mai puţin scurt să putem vorbi de o cercetare românească la nivel mondial. Practic, în România, cercetarea se bazează pe trei piloni importanţi: universităţile, Institutele Naţionale de Cercetare şi Dezvoltare şi Academia Română. Dintre Institutele Naţionale se remarcă cele de fizică de la Măgurele, fostul Centru de Fizică atomică. Acestea publică mult. Alte Institute Naţionale de Cercetare şi Dezvoltare sunt orientate, în general, spre cercetări aplicative şi publică mai puţin. Nu apar în aceste evidenţe cu prea multe contribuţii, iar universităţile şi ele se diferenţiază foarte mult. Ies în evidenţă marile universităţi clasice din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, Politehnicile din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, iar pe urmă vin celelalte universităţi, la o distanţă destul de apreciabilă în privinţa numărului de publicaţii. Astfel, universităţile contribuie cu aproximativ 50% din prezenţa românească în literatura ştiinţifică internaţională, Institutele Naţionale de Cercetare, cu 15-20%, iar Academia Română, cu 14-15%. Se vede care sunt actorii performanţi în cercetarea românească. Este interesant faptul că din doi în doi ani preşedintele Statelor Unite primeşte un raport despre cercetare, tehnologie şi învăţământ în Statele Unite şi în întreaga lume. Acolo apar aceste date, unde se vede fiecare ţară cât contribuie şi în ce domeniu este mai performantă. De exemplu, România contribuie la literatura internaţională mai ales cu lucrări din domeniul fizicii şi chimiei. Împreună, ele acoperă cam 70% din contribuţia românească la literatura internaţională. Pe urmă, vin matematica, biologia şi ingineria, spre deosebire de ţările foarte avansate care contribuie la literatura internaţională mai ales cu lucrări din domeniul bio-ştiinţelor vieţii. Aceasta este, acum, direcţia principală a cercetărilor mondiale. Secolul trecut a fost secolul fizicii şi chimiei, iar secolul nostru este secolul ştiinţelor vieţii. Iar noi, ca să fim performanţi, aici ar trebui să contribuim mai mult, să punem mai mulţi bani, să plătim mai mulţi oameni, să dezvoltăm cercetările în acest domeniu.

Reporter:  Ce ar trebui să facă România, Guvernul, Parlamentul pentru ca noi să mai luăm încă un premiu Nobel?

Ionel Haiduc:  Ar trebui să creăm nişte condiţii excepţionale, în aşa fel încât tinerii excepţionali care studiază acuma în străinătate să se întoarcă în ţară, să lucreze în ţară. Se fac unele încercări. Există nişte subvenţii speciale de repatriere, dar nu au reşit să atragă prea mulţi tineri. Cunosc două cazuri, de exemplu, un biochimist, Mihai Bărboi, care a lucrat cu un laureat al premiului Nobel şi a câştigat unul dintre granturile Uniunii Europene destinat tineretului de excepţie. I se spune chiar „Nobel pentru tineret”. Premiul a constat în două milioane de euro, cu dreptul de a folosi aceşti bani oriunde doreşte el pentru a-şi crea un laborator şi un colectiv. Laboratorul a fost creat în Franţa.

Reporter:  De ce nu a fost creat laboratorul în Români? Nu sunt capabili românii să atragă valorile?

Ionel Haiduc:  La noi există şi multă birocraţie, începând cu recunoaşterea diplomei din străinătate. Acum, lucrurile sunt mai simple. În urmă cu un an, doi dura foarte mult să se recunoască o diplomă din străinătate şi se cereau nişte lucruri care, nu întotdeauna, în străinătate sunt formulate după tipicul nostru. Însă acum există recunoaşterea universităţilor mari din lume, dar până în urmă cu doi ani puteai să vii de la Harvard cu o diplomă şi se cerea lucrarea de doctorat în original, un rezumat în limba română, două referate ale unor profesori români şi actele de şcolarizare de la şcoala primară până la doctorat. Acestea erau trimise la Minister şi, astfel, timpul trecea.

Reporter:  În literatură, lucrurile nu stau foarte bine, cel puţin de câţiva ani încoace. Putem vorbi că literatura românească nu este valoroasă sau să cădem în cealaltă extremă şi să afirmăm că pecetea de român pusă pe frunte ne scoate din clubul exclusivist al scriitorilor clasici.

Ionel Haiduc: Dacă ne referim la premiile Nobel, atunci am putea avea candidaţi, probabil la literatură, înainte de orice alt domeniu, deoarece există scriitori care sunt comparabili. La premiile Nobel în literatură există foarte mult subiectivism. Multă lume a fost surprinsă de unii sau alţii dintre laureaţii premiului Nobel din ultimii ani. Acolo este important ca (literatura) să fie tradusă într-o limbă de circulaţie şi, eventual, în limba suedeză, ca membrii comitetului Nobel să poată avea o cunoaştere directă. O circulaţie mai largă a literaturii româneşti în lume numai prin traducere se poate realiza, iar aici cred că avem mari deficienţe, deoarece este foarte greu să găseşti un cunoscător foarte bun al limbii române şi să fie şi bun scriitor în limba lor pentru a traduce  o carte de autor român. Literatura românească actuală este bogată în lucrări valoroase, dar circulaţia lor în ţară este împiedicată. Nu mai există un sistem de a te informa unde, ce s-a publicat.

Reporter:  Este românul un om înclinat spre cultură?

Ionel Haiduc:  Nu mai mult sau mai puţin decât alte popoare. Eu nu aş face mari diferenţe între neamuri, pentru că în fiecare popor există elite, oameni interesaţi de cultură şi există oameni pentru care cultura nu înseamnă nimic. Este interesant de văzut ce cumpără lumea la chioşcurile din gară şi atunci ne facem o idee.

Reporter:  Credeţi că ne îndobitocim ca popor?

Ionel Haiduc:  Nu.

Reporter:  Putem vorbi despre o criză a culturii în România?

I.H.: Cred că da. Nu foarte gravă, dar suficientă ca să ne pună pe gânduri.

Reporter:  Ce ar trebui să facem pentru a educa tinerii ?

Ionel Haiduc: Cu tineretul avem o problemă. Acesta nu mai citeşte prea mult. Preferă să stea la calculator şi dacă are o întrebare, găseşte răspunsul pe internet. Plăcerea lecturii a dispărut. Cred că aici şcoala e de vină, deoarece şcoala are programe mult prea încărcate pentru copii, iar aceştia nu mai pot să absoarbă tot ce le impune şcoala. Nu au timpul liber să citească. În şcoală ar trebui predată literatura clasică, partea mai atrăgătoare a acestei literaturi, în aşa fel încât copiii să prindă gustul lecturii.

Reporter:  Unde credeţi că se situează- pe plan internaţional- artiştii şi cercetătorii români cunoscuţi?

Ionel Haiduc:  Sunt cercetători români care apar cu multe lucrări publicate, iar cine îi caută îi găseşte.

Reporter:  Vă place politica? Este necesară?

Ionel Haiduc:  Nu îmi place. Politica este inevitabilă deoarece politicienii sunt oamenii de decizie. Relaţia dintre ştiinţă şi politică este o preocupare recentă din partea oamenilor de ştiinţă, care insistă ca deciziile politice să fie luate pe baza informaţiei corecte. Deciziile luate în acest sens trebuie să se bazeze pe cunoaştere ştiinţifică.

Reporter:  Politicienii români iau în serios cultura?

Ionel Haiduc: Unii, da. Există o bunăvoinţă a oamenilor politici faţă de ştiinţă şi faţă de oamenii de ştiinţă. Uneori, oamenii de ştiinţă nu încearcă suficient să-şi exprime punctul de vedere.

Reporter:  În ceea ce priveşte chimia, cum stau lucrurile?

Ionel Haiduc:  La chimie, ca şi în alte domenii. Există câteva centre de  excelenţă în ţară, care sunt prezente în literatura ştiinţifică internaţională şi care sunt cunoscute şi recunoscute.

Reporter:  Aş dori să-mi spuneţi, acum, la final, când consideraţi că vom obţine un premiu Nobel?

Ionel Haiduc:  În următorii 10 ani ar fi o mare şi plăcută surpriză. În următorii 30, s-ar putea.  

Augustin Stanciu