IPS Bartolomeu Anania a trecut la cele vesnice. Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Anania a fost inmormantat la Catedrala Mitropolitana din Cluj cu un sobor format din cele mai inalte fete bisericesti ale Romaniei. Cateva mii de clujeni, dar si personalitati ale lumii politice si culturale, au venit sa isi ia adio de la ierarhul si scriitorul Bartolomeu Anania.

“Cu regret si durere in suflet, dar cu nadejdea in mila si mangaierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului anunta ca in ziua de 31 ianuarie 2011, la ora 19,25, Parintele nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul, si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor. Decesul a survenit la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Inconjurat de medici, prieteni, ucenici si colaboratori apropiati, trupul Inalt Prea Sfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afectiuni care i-au marcat ultima perioada de viata”, se arata intr-un comunicat de presa al Mitropoliei.
Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o afectiune a inimii, care ii afecta oxigenarea organismului. Mitropolitul a fost transportat chiar si la Viena, la clinica AKH, pentru a primi un tratament corespunzator, insa medicii austrieci nu l-au mai operat din cauza starii foarte grave de sanatate. Bartolomeu Anania ar fi implinit 90 de ani pe 18 martie.
Slujba de inmormantare a fost condusa de patriarhul Daniel, alaturi de un sobor de preoti format din cei mai inalti preoti ortodocsi ai Europei. Printre acestia se numara IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, IPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, IPS Nifon, Mitropolit si Arhiepiscop al Targovistei, IPS Iustinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului, IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei.
Presedintele Traian Basescu a participat la priveghiul Mitropolitului Bartolomeu, iar la funeralii au fost prezenti premierul Emil Boc, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, prefectul Florin Stamatian, vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Oltean, senatorul Alexandru Cordos, deputatii Petru Calian, Daniel Buda, Horea Uioreanu, viceprimarul Radu Moisin, rectorul Universitatii Babes-Bolyai, Andrei Marga si alte personalitati.
 
Pana la amiaza, in Piata Avram Iancu s-au adunat 4.000 de suflete care si-au luat ramas-bun de la IPS Bartolomeu Anania. Circulatia a fost inchisa pentru scurt timp in zona, Catedrala Mitropolitana fiind inconjurata de soborul de preoti urmat de participanti, cu o ultima cuvantare la Monumentul Ostasului Roman.
O scurta privire asupra vietii IPS Bartolomeu
Valeriu Anania s-a nascut la 18 martie 1921 in judetul Valcea, unde a urmat cursurile scolii primare. Si-a continuat studiile la Bucuresti, unde in 1933 s-a inscris la Seminarul Teologic si a frecventat cursurile liceelor „Dimitrie Cantemir” si „Mihai Viteazu”, luandu-si bacalaureatul la cel din urma.
 
In 1935 se inscrie intr-o organizatie legionara de tineret, „Manunchiul de prieteni”, un an mai tarziu devenind membru in „Fratia de Cruce”, desfiintata in 1941. Bartolomeu Anania povesteste in memoriile sale cum aceste organizatii aveau un rol educativ si de insuflare a disciplinei si nu faceau politica. IPS sustine ca nu a fost niciodata membru al unui partid politic, dar a fost solidar cu dreapta, desi nu a fost de acord cu politicile Garzii de Fier din scurta guvernare legionara.
 
Cu toate acestea, eticheta de legionar i-a ramas si i-a cauzat o serie de intemnitari. In 1941 a fost retinut trei saptamani pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar, iar un an mai tarziu a fost condamnat la sase luni de inchisoare pentru detinerea de materiale legionare si arme. Student la Facultatea de Medicina si la Conservatorul din Cluj, in 1946 conduce greva studenteasca contra guvernului comunist condus de Petru Groza, motiv pentru care a fost exmatriculat.
 
Studiile si le continua la Teologie in Bucuresti si la Academia Andreiana din Sibiu. In 1948 devine intendent la Palatul Patriarhal, fiind luat sub protectia patriarhului Justinian Marina. A fost inspector pentru invatamantul bisericesc, asistent la Institutul Teologic, decan al Centrului de Indrumare Misionara si Sociala al Clerului si director al bibliotecii patriarhale din Bucuresti.
In 1958 Valeriu Anania este arestat sub acuzatia de activitate legionara inainte de 23 august 1944 si condamnat de catre Tribunalul Militar Ploiesti la 25 de ani de munca silnica, pedeapsa ispasita la Aiud. Aici a facut parte dintr-un comitet de reeducare si se leapada de trecutul sau legionar. Dupa sase ani este eliberat in urma unui decret care desfiinteaza detentia politica.
 
In anul 1966 a fost trimis de catre Biserica Ortodoxa Romana in Statele Unite ale Americii, unde a indeplinit mai multe functii in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicatii". In anul 1967 a fost hirotonisit ieromonah de catre Arhiepiscopul Victorin, acordandu-i-se din partea Sfantului Sinod rangul de arhimandrit. A tinut numeroase conferinte si a facut parte din mai multe delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane peste hotare.
 
Se intoarce in tara in 1976 si preia conducerea Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, iar din 1982 se retrage la Manastirea Varatec pentru a se dedica scrisului. Timp de 10 ani lucreaza la o editie adnotata a Bibliei, tiparita in 2001, ca editie jubiliara a Sfantului Sinod. Opera sa literara este extrem de vasta si cuprinde scrieri duhovnicesti, piese de teatru, poezii sau memorii, pentru care a fost premiat la concursuri literare din tara si din strainatate.
 
La 21 ianuarie 1993, dupa moartea arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. In toamna anului 2005, dupa decesul mitropolitului Antonie Plamadeala, a declarat initial ca este prea batran pentru a candida la scaunul de mitropolit. Nemultumit ca Laurentiu Streza si nu Andrei Andreicut, candidatul pe care l-a sustinut in mod public, a fost ales in functia de mitropolit al Ardealului, a initiat ruperea episcopiilor din nordul si centrul Ardealului de sub jurisdictia scaunului mitropolitan de la Sibiu. In data de 2 martie 2006, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ridicat pe arhiepiscopul Bartolomeu la rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. La alegerile desfasurate in data de 2007 a obtinut 66 de voturi in Colegiul Electoral Bisericesc, fata de 95 de voturi obtinute de mitropolitul Daniel Ciobotea, care astfel a fost ales succesor al Patriarhului Teoctist.
 
IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca, “Cetatean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca, al municipiului Bistrita, al municipiului Dej si al comunei Vad. Incepand cu data de 22 noiembrie 2010 a fost membru de onoare al Academiei Romane.
Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.