Consilierul local PSD şi conferenţiarul de la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Irimie Emil Popa, este suspect de un nou conflict de interese în marea ”Famiglie” de la Economice. A scăpat ca prin urechile acului să fie exclus din consiliul local în urma unei scutiri semnate de către colegul său Răzvan Mustaţă, mâna dreaptă a decanului Dumitru Matiş. Legătura bolnăvicioasă dintre Irimie Emil Popa şi Răzvan Mustaţă este chiar nevasta celui de-al doilea, Carmen Bonaci, pe care social-democratul a “sprijinit-o” în cadrul comisiei doctorale. Mai precis, Popa a făcut parte din comisia doctorală a soţiei lui Răzvan Mustaţă.

Irimie Emil Popa, cunoscut ca „Jeremy”, scapă de toate problemele la limită. A scăpat de prima incompatibilitate cu propria asociată prin intermediul unei “fiţuici” pe care colegii lui au trimis-o conducerii universităţii. Nici nu vrem să ne gândim cât de uşor a reuşit Jeremy să scape de acea problemă a sa având în vedere prietenia pe care o are în rândul colegilor săi pe care i-a “introdus” în cadrul proiectelor pe fonduri europene sau cărora le-a fost în comisia doctorală.

Legătura dintre toţi oamenii de la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) pare să fie una “de sânge.” Dacă nu de sânge, una de familie. Soţul şi soţia scriu articole împreună, iar decanul îi acompaniază ca un mare dirijor. În toate proiectele trebuie să fie băgat Dumitru Matiş, care pare să îl succeadă la grandomanie pe fostul rector Andrei Marga. De exemplu titlul “Strategies in optimizind the output of financial reporting: project for a national perspective” este semnat de către Dumitru Matiş, Carmen Giorgiana Bonaci, Răzvan V. Mustaţă.

 

Crescută de propriul soţ

Carmen Bonaci pare să fie genul de femeie care a crescut în umbra propriului soţ. Au scris numeroase articole împreună şi a înaintat rapid în ”straiele” universitare. Articolele au început să fie semnate de cei doi înainte de căsătorie, care a avut loc în anul 2011. Din 2010 au început să împartă şi colegialitatea în cadrul proiectelor pe fonduri europene, respectiv proiectul POSDRU/89/1.5/s/59184, unde instituţia care derulează proiectul este Academia de Studii Economice. De asemenea, alt membru al acestui proiect este şi decanul Dumitru Matiş. Carmen a fost în perioada 2009-2011 asistent, în perioada 2011-martie 2013 a fost lector, iar de mai puţin de o lună a devenit şi conferenţiar. Când ai familia mare, dragostea e şi mai mare…

 

Popa nu este cercetat de ANI 

Irimie Emil Popa se află de ceva timp într-o stare pasibilă de incompatibilitate. Profesorul este cel care a făcut parte din comisia doctorală a propriei asociate din firma Magic Account, Georgeta Ancuţa Span. Chiar şeful lui Popa, Dumitru Matiş, care este şi membru al comisiei de etică a UBB, a susţinut că nu a ştiut despre aceste fapte.

Prietenia dintre Irimie Emil Popa şi asociata sa, Georgeta Ancuţa Span, nu poate fi ascunsă, deşi inspectorii ANI nu au făcut demersuri în această speţă. În timp ce nevasta lui Irimie Popa, Mirela Ramona Popa, trudeşte ”din greu” la Administraţia Fiscală pentru 29.867 lei, Irimie Popa se plimbă cu asociata sa pe la Universitatea de Vest din Timişoara, dar o şi favorizează la FSEGA, în cadrul UBB. Titlul tezei acesteia a fost “Fundamentarea raţionamentului profesional în auditul statutar”, iar prezentarea a avut loc pe 9 noiembrie 2012. Printre membrii comisiei de doctorat, în afara de asociatul său Irimie Emil Popa, se numără decanul FSEGA, alături de care Georgeta Ancuţa Span este colegă în cadrul proiectul pe fonduri europene al social-democratului, Eugen Turlea şi Horia Neamţu, preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România. Dumitru Matiş este preşedintele comisiei de doctorat şi cel care nu ştie ce face colegul său cu sub-alternul său Georgeta Ancuţa Span.

Georgeta Ancuţa Span a ajuns să fie angajată la FSEGA pe seama prieteniei cu acelaşi candidat incompatibil, Irimie Emil Popa. Conducătorul de doctorat al asociatei incompatibilului este nimeni altă decât colega acesteia în cadrul altui proiect finanţat din fonduri europene, Tiron Tudor Adriana.

 

Articolele semnate de soţii Mustaţă

Bonaci Carmen Giorgiana, Mustata Razvan V., Muţiu Alexandra, Matiş Dumitru, Accounting Students’ Academic Performance: a Battle between Perceptions? A Romanian Research Note, Proceedings of the 6th International Conference Accounting and Management Information Systems, 2011, p. 861 – 879

Bonaci Carmen Giorgiana, Strouhal Jiri, Mustata Razvan V., Fair Value Measurement in Practice of Romanian Professional Valuers, Rural Development in global changes, Vol. 5, No. 1, 2011, p. 67-73

Bonaci Carmen Giorgiana, Alexandra Muţiu, Mustata Razvan V., Influential Factors of Accounting Students’ Academic Performance: A Romanian Case Study, Proceedings of the 5th International Conference Accounting and Management Information Systems, 2010

Matiş Dumitru, Mustata Razvan V., Bonaci Carmen Giorgiana, Traditional versus modern approach in teaching accounting, Management of Techonological Changes, Democritus University Thrace, Alexandroupolis, 2009

Tiberiu Hrihorciuc

3 COMENTARII

  1. Domnilor gazetari,
    atunci cand scrieti un articol, macar interesati-va de numele corecte ale institutiilor. Este Facultatea de STIINTE Economice si Gestiunea Afacerilor, nu de STUDII Economice. Sincer, mie imi displace faptul ca se arunca cu noroi intro institutie care aduce atat faima Clujului, cat si bani, pentru ca, sa recunoastem, de pe urma celor aproximativ 10.000 de studenti ai ei, traieste bine comertul clujean si la fel de bine proprietarii de apartamente inchiriate. Ar trebui sa intrebati comerciantii cat de profitabile sunt lunile de vara cand Clujul de pustiu.

    Cu stima,
    un umil comerciant care traieste pe spatele acestei facultati si deja s-a saturat de toate ipocriziile acestea din asa numita presa romaneasca.

  2. Nu as vrea sa fiu avocatul lui D. Matis, dar am senzatia ca acest R. M. l-a facut si inca il face pe la spate folosindu-se de numele si cariera lui. Altfel e greu de acceptat ca o facultate ca FSEGA are un prodecan care abia a scos media generala in jur de 7 pe anii de facultate.

  3. O fi asa cum ziceti voi, dar nu probabil ca nu e. Am fost studentul dnei Bonaci si pot sa confirm ca daca reusim sa strangem mai multi profesori in Romania ca ea, parca parca mai avem un soi de viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.