ISTORIA RASEI PIT BULL

Neglijarea şi antrenamentul defectuos au adus numeroase daune reputaţiei câinilor pit bull şi au avut ca rezultat moartea şi mutilarea multor oameni. Luptele de câini au creat o asemenea isterie în România, încât creşterea şi posesia lor a ajuns să fie limitată prin ordonanţă de urgenţă. Pe plan mondial însă, se observă o mişcare tot mai puternică în favoarea îmbunătăţirii calităţii de posesor al acestei rase şi a educării oamenilor în spiritul adevăratelor valori pe care le posedă aceste creaturi ca tovarăşi ai oamenilor.
Rasa Pit Bull are o lungă istorie şi, veţi vedea în cele ce urmează, că cei care l-au utilizat au depins de acest câine din multe puncte de vedere: protecţie, vânătoare şi, cel mai important, prietenie. Totuşi, datorită meschinăriei unor stăpâni, acest câine şi-a creat o faimă de bestie criminală şi vicioasă, a cărui singură răsplată pentru sacrificiul său ar trebui să fie pedeapsa şi moartea.

Pentru a înţelege mai bine istoria acestei rase trebuie să ne întoarcem în secolul al 19-lea, când specialiştii crescători au reuşit încrucişarea dintre bulldog şi terrier. Noul “produs” a fost botezat în diferite feluri: Staffordshire Terrier, Dog Pit sau Pit Bullterrier.
Mai târziu, a devenit cunoscut în Anglia sub numele de Staffordshire Bullterier şi este câinele de la care au pornit alte rase, printre care şi American Pit Bull Terrier.

Luptau cu vitele

Până în prima parte a secolului 19, Bulldogul a fost crescut în Anglia pentru aşa numita hăituire a taurilor, un “sport” crud în care un taur priponit, adus la piaţă pentru sacrificare, era atacat de bulldogi, în ideea că astfel s-ar fi produs o frăgezire a cărnii sale, înainte de sacrificare.
Mobilul acestei cruzimi nu avea nici o bază reală şi nu servea decât scopului de a umple buzunarele celor care antrenau câinii pentru aceste lupte sadice. În timpul acestor lupte, câinele ataca vita, încercând să evite copitele şi coarnele sale, se agăţa de câte o ureche sau de gât, până când animalul se prăbuşea din cauza epuizării sau a lipsei de oxigen. Mulţi dintre câini erau zdrobiţi de copite, de coarne şi aruncaţi în aer. Per ansamblu, şi câinii şi vitele aveau de suferit. Fiecare clasă socială, de la oamenii simpli până la nobilime, aprecia aceste spectacole, considerându-le un mijloc de a uita violenţa şi bolile din viaţa de zi cu zi.

Parlamentul englez a intervenit

Publicul a forţat însă Parlamentul să interzică aceste lupte în 1835. După ce aceste lupte au fost interzise, crescătorii care apreciau îndrăzneala, curajul şi tenacitatea acestor câini, şi-au îndreptat atenţia către luptele între câini. Ei au început cu bulldogul, l-au încrucişat cu terrierul pentru spiritul de luptă şi au produs Bull Terrierul, un câine care le-a satisfacut toate aşteptările. El a fost crescut pentru agresivitatea faţă de alţi câini, curajul de care dădeau dovadă, “calitatea” de a suporta durerea, dorinţa animalului de luptă până la sacrificiu. Aproape toţi ignorau marea afecţiune a acestor animale pentru oameni.
Aceste însuşiri au fost repede exploatate de om şi noua rasă de câini au fost încurajaţi să lupte unii împotriva altora în meciuri organizate special. Rezultatul acestor meciuri depindea de miza pusă în joc. Câteodată, lupta ţinea până când unul dintre câini era împins afară din spaţiul de luptă, iar uneori până când unul dintre câini murea.
Iată cum înţelegeau oamenii să abuzeze de cadoul pe care îl reprezintă un câine loial, lăsând aceste animale să sufere în scopul de a câştiga aprecierea stăpânilor lor.

Folosiţi pentru paza frontierelor

Aceste animale au ajuns în America pe la 1870, în rolul de câini de fermă sau de frontieră. Ei au excelat în serviciul umanităţii şi, curând, şi-au câştigat reputaţia unuia dintre cei mai buni câini pe care i-a avut omul.
Pentru a-i îmbunătăţi utilitatea, crescătorii au început să facă selecţii în vederea obţinerii unor exemplare mai mari. Astfel, prin teste şi dresaje speciale, aceşti câini au devenit experţi în tot ceea ce s-a dorit să li se insufle: supraveghere, protecţia şeptelului, îndepărtarea dăunătorilor, tractarea greutăţilor, dovedind reale aptitudini de pază şi companion al familiei. La început, lucrurile au mers bine pentru această rasă, deoarece cîinele era iubit şi respectat ca un adevărat membru al familiei. În cele din urmă, aceşti câini au primit nume ca Pit Dog, Pit Bull Terrier, American Bull Terrier şi chiar Yankee Terrier. United Kennel Club a recunoscut în 1898 câinele Bull şi Terrier ca American Pit Bull Terrier.

Folosiţi drept exemplu în reclame

Faima sa s-a răspîndit cu repeziciune: fabricantul de încălţăminte Buster Brown i-a folosit drept mascotă folosind imaginea lui Tige, un pit bull deosebit de puternic, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de producător de pantofi solizi, rezistenţi. La fel, compania RCA l-a folosit pe Nipper, un pit bull de origine necunoscută, pentru a ilustra claritatea sunetului furnizat de fonografele sale, inserând în reclame o poză cu un pit bull care credea că aude chiar vocea stăpânului sau şi nu o înregistrare. Rasa a fost de asemenea folosită pentru a ilustra neutralitatea Americii la începutul primului război mondial din 1914 sau pentru a ilustra rezistenţa blugilor Levi’s. În 1917, serg. Stubby, un pit bull cu descendenţă necunoscută, a devenit chiar erou de război, remarcându-se în salvarea câtorva soldaţi şi capturarea unui spion german. “Sergentul” cu colţi îşi servea disciplinat ţara în tranşeele din Franţa în cadrul Diviziei 26 Yankee.
Apoi, peste douăzeci de ani un Pit bull solid, alb, având o pată pe un ochi, numit Petey a devenit cunoscut jucând alături de trupa de copii ”The little Rascals”. APBT era acum o efigie internaţională, reprezentând America. Popularitatea câinelui era la nivelul cel mai înalt şi oamenii vedeau în el animalul puternic şi simpatic care este.

Caracterizare oficială

Pit Bull-ii sunt veseli, dornici de ieşiri în natură, stabili, ceea ce face din ei minunate animale de casă. Sunt extrem de inteligenţi şi sunt consideraţi a fi paznici excelenţi. Creşterea atentă a produs exemplare afectuoase, demne de încredere şi extrem de loiale, având o personalitate plină de curaj.
Fiind un câine extrem de orientat spre familie, pit bull-ul se descurcă bine cu copiii şi cu bătrânii care folosesc bastoane sau cărucioare. Experienţa şi testele au demonstrat fără tăgadă că aceşti câini, în dorinţa de a-şi proteja familia, se vor pune fără şovăire în pericol, suferind uneori răni grave sau chiar sacrificându-şi viaţa. Se adaptează foarte uşor la viaţa de oraş sau de la ţară. Dar singurul lucru care va frânge spiritul şi inima acestui câine este lipsa de afecţiune a stăpânului său.
Având sânge de terrier, el posedă instinctul natural de a se măsura cu alţi câini. Aceasta poate deveni o problemă dacă animalul nu este antrenat în mod corespunzător însuşirii sale recunoscute: rezistenţa. Ce-i drept, în faţa unor Pit Bull-i, nici chiar câinii masivi precum Mastiff şi Rottweiler nu vor avea nici o şansă. Centrul de gravitaţie jos, incredibila putere a gâtului şi fălcilor, tenacitatea de a continua lupta chiar şi când sunt epuizaţi sau grav răniţi, conferă acestor câini superioritatea asupra altora mai masivi.

BOX

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi

Art. 1.- În sensul prezentei Ordonanţe de Urgenţă, prin câini periculoşi se înţelege câinii aprţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria 1: câinii de luptă şi atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
b) categoria a 2-a: câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiler, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metişii lor.
Art. 2.- (1) Prin câini agresivi se întelege:
a) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;
b) orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Obligaţiile deţinătorilor de câini şi condiţiile deţinerii acestora

Art. 3. (1) Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor prevăzuti la art.1 au următoarele obligaţii:
a) să aibă vârsta minimă de 18 ani;
b) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
c) să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.
(2) Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor prevăzuţi la art. 1 si art. 2 alin (1) au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, şi să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul "Câine periculos" sau, după caz, "Câine agresiv", printr-o plăcută având dimensiunile de cel puţin 15 X 25 cm.

Art.8. Se interzice:
a) organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii;
b) importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);
c) reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1, care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
d) abandonarea câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. (1).

Prim-Ministru Adrian Năstase

Contrasemnează
p.Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor – Petre Danea, secretar de stat;
Ministru de interne – Ioan Rus; Ministrul administraţiei publice – Octav Cozmâncă;
Ministrul finanţelor publice – Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 30 aprilie 2002, Nr. 55