Omul de afaceri Iuliu Mureşan, preşedinte al clubului de fotbal CFR Cluj, a fost audiat, joi, de procurorii DIICOT Cluj, circa o jumătate de oră, în dosarul privind delapidarea clubului de fotbal CFR Cluj. Iuliu Mureşan are calitatea de suspect în dosarul privind delapidarea clubului CFR Cluj.

La ieşirea din sediul DIICOT Cluj, el a declarat că a semnat un proces verbal, potrivit Agerpres:

”Nu mi-au spus nimic (procurorii — n.r.), m-au anunţat numai, am semnat un proces verbal, atât’, a spus Iuliu Mureşan.

Întrebat de jurnalişti în ce calitate a fost audiat, el a declarat că ”în calitate de preşedinte”.

Iuliu Mureşan a sosit la sediul DIICOT Cluj în jurul orei 16,00 şi n-a dorit să facă declaraţii presei despre dosar.

”Întrebaţi-mă de cupă (Cupa României — n.r.) dacă vreţi”, a spus Iuliu Mureşan, la intrarea în sediul DIICOT Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.