In decursul zilei de ieri, la Consiliul Judetean Cluj, s-au prezentat cei doi copresedinti ai noului PNL de la Mociu, mai precis Valer Salagean si Vasile Focsa, scrie bzc.ro. La insistentele celor doi, care i-au cautat la CJ Cluj pe consilierul Mihai Seplecan si pe vicepresedintele Horatiu Catarig, penelistii din Consiliul Judetean, alaturi de grupul independentilor, care constituie majoritatea in forul clujuean, va trece votul in ceea ce priveste soarta spitalului din Mociu.

Din cate se pare, si data trecuta, la ultima sedinta, consilierii liberali au dorit trecerea proiectului privind spitalul din Mociu, insa acesta a fost introdus pe ordinea de zi fara a respecta unele prevederi legale si neintrunind toate conditiile comisiilor de specialitate, neavand toate autorizatiile.

Intrebat despre soarta spitalului judetean din Mociu, consilierul judetean Mihai Seplecan a declarat ca demararea proiectului privind redeschiderea acestuia a reprezentat mereu o prioritate pentru grupul consilierilor liberali, care il sustin neconditionat.

“Intradevar, la ultima sedinta a CJ CLuj, grupul consilierilor judeteni PNL au dorit sustinerea proiectului ce priveste spitalul din Mociu, doar ca am vrut ca totul sa fie facut conform prevederilor legale din toate punctele de vedere. Precum un om care doreste sa isi construiasca o casa, care are nevoie de toate autorizatiile, si in aceasta situatie a fost doar o chestiune de timp, neopunandu-se nimeni impotriva redeschiderii spitalului din comuna Mociu. Ba din contra, o sa vedeti joi, in sedinta Consiliului Judetean, ca datorita grupului PNL si a independentilor, care au majoritatea in forul clujean, acest proiect va trece.”
La randul lor, copresedintii PNL, Vasile Focsa si Valer Salagean, ne-au precizat ca sustin neconditionat demararea proiectului pentru binele comunei. “Am venit la domnii Mihai Seplecan si Horatiu Catarig datorita increderii pe care o avem in dansii si datorita faptului ca PNL detine majoritatea in Consiliul Judetean, astfel incat spitatul din Mociu sa aiba sanse reale de a fi redeschis”, au precizat acestia.

seple mociu23

FOTO: Copresedintii PNL Valer Salagean si Vasile Focsa alaturi de consilierul judetean Mihai Seplecan

Primarul care facea campanie campanie negativa PNL tergiversa de fapt demararea proiectului
Interesant este ca, daca proiectul va trece, s-ar putea ca primarul comunei Mociu, apartenet politic al partidului PC, sa-si asume vreun merit pentru demararea proiectului, cu toate ca nivelul forului judetean PC are doar un consilier, in persoana lui Druta Eugen.Acesta este cel care, la un moment dat, facea un fel de anti-campanie impotriva liderilor PNl, pe care ii acuza ca nu vor redeschiderea spitatului din comunaCu toate acestea, succesul proiectului, in cazul in care acesta va fi aprobat, se datoreaza in primul rand celor doi copresedinti PNL Vasile Focsa si Valer Salagean, care s-au aratat neobositi in a-i convinge pe consilierul judetean Mihai Seplecan si pe vicepresedintele Horatiu Catarig, alaturi de ceilalti consilieri judeteni PNL si independenti, sa voteze in cadrul sedintei de CJ de joi trecerea acestui proiect.

La momentul actual,  alaturi de independenti, consilierii judeteni PNL formeaza majoritatea in CJ Cluj, de ei depinzand trecerea unor proiecte de interes judetean, precum cel in cauza, si anume cel privind spitalul din comuna Mociu.

Preluare Buna ziua Cluj

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.