Președintele PSD Cluj-Napoca îi adresează o scrisoare deschisă primarul municipiului, Emil Boc, criticându-l pentru incompetențele din primul an de mandat. Dintre subiectele amintite de Jorj amintim starea trotuarelor din municipiu, noul Plan Urbanistic General, achiziția de troleibuze și autobuze, dar și numeroase alte deficiențe ale mandatului fostului prim-ministru. Redăm în continuare scrisoarea integrală a lui Mircea Jorj către Emil Boc:

[quote align=”center” color=”#999999″]
„Scrisoare deschisă adresată

Primarului Municipiului Cluj-Napoca,

domnul Emil BOC

Având în vedere că a trecut aproape un an din mandatul dumneavoastră de Primar la Municipiului Cluj–Napoca şi că evoluţia administrativă a oraşului departe de ceea ce ne dorim, vă reamintesc câteva aspecte importante pe care am constatat că le ignoraţi, aşa cum ati ignorat şi din postura de premier problemele reale ale romanilor.

Noul PUG este în continuare un test al neputinţei administraţiei dvs. încă din perioada primului mandat de primar, iar acum continuaţi să tergiversaţi acest proiect esenţial pentru comunitatea clujeana; în tot acest timp, acceptati continuarea mutilarii urbanistice a întregului oraş. Vedeti ca sistematizarea în zona centrală şi în cartierele oraşului nu e unitară şi totusi continuati sa incalcati principiile unitaritatii prin derogări date prin PUZ-uri sau PUD – uri punctuale.

Refaţadizarea clădirilor din zona centrală de protecţie istorică, este un vis frumos chiar daca de peste 2 ani noi va sesizăm continuu acest aspect atat prin conferinţe de presă cat si prin adrese formulate către institutia pe care o conduceti.

Vă aduc în atenţie faptul că dvs. continuati sa promovaţi un urbanism manelizat, fara a face ceva concret pentru susţinerea infrastructurii culturale a Municipiului Cluj–Napoca, obiectiv vital in atingerea dezideratului nostru de a câştiga statutul de capitală culturală europeană. Infrastructura vizează în mod evident si reabilitarea centrului istoric, marcarea si inscriptionarea corespunzatoare a clădirilor de interes istoric.

Infrastructura rutieră inaugurată la marea şmecherie demagogică la volanul maşinii cu paharul de apă pe bord, astăzi este deja distrusă semnificativ datorită lucrărilor prost executate, semnate şi recepţionate de către dvs.

Dacă nu recunoaşteţi situaţia de mai sus, vă sugerez o plimbare pe jos sau cu maşina, nu cu bicicleta, întrucât sunteţi în mare pericol privind siguranţa rutieră deoarece nu aveţi zone de deplasare adecvate.

Trotuarele, bordurile sau asfaltarile realizate în mandatul Boc-Apostu-Boc,cu implicarea unor bugete consistente, în parte chiar si prin angajare de credite bancare, sunt astazi vizibil deteriorate.

Investiţiile în zonele pietonale, cum ar fi pavajul, elementele decorative, stâlpişorii pietonali, stâlpii de iluminat public, celebrele fântâni arteziene, sunt obiectivele centrale langa care va fotografiati de parca de fiecare data ar fi prima oara, ignorand in acest timp cu buna stiinta dimensiunea naucitoare a cheltuielilor de intretinere a acestor obiective.

Este inadmisibil ca banul public să fie astfel gestionat şi cu toate acestea să persistati in prezentari idilice ale constiintei primului clujean care planteaza pomul fericirii si isi da suflul participand activ la maratonul viitorului.

Nerealizarea gropii de gunoi a Municipiului Cluj-Napoca, care încă din anul 2006 de cand v-ati rotit in cerc cu domnii Sorin Apostu şi Radu Moisin, continua sa aduca intregii comunitati prejudicii de imagine, sociale, de mediu şi financiare. Nu va pasa. Mai organizati o serbare campeneasca si ati uitat de tot si de asta.

Transportul urban în municipiu are de suferit datorită învechirii parcului actual şi a schimbării haotice a planului de achiziţii a tramvaielor si autobuzelor din oraş.

Atrag atenţia că încă nu s-a scos traficul greu din oraş şi astfel, tot ceea ce era prioritar pentru cetăţenii clujeni, nu s-a realizat. Aţi inaugurat dispreţuitor Centura de Diamant, care nu ne-a arătat altceva decat prabusiri de dimensiunea hoţiei, ticăloşiei şi a incompetenţei PD-L Cluj. Într-adevăr rămâne vie imaginea varuirii nocturne a grinzilor din Centura Vâlcele – Apahida şi a rugăciunilor domnului Pantelimon să nu cada ploaia peste varul proaspat, in timp ce dvs., în calitate de premier vă căzneaţi să urniţi un semn de circulaţie aferent inaugurării monstruoasei centuri.

Pentru mediul de afaceri local aţi fost şi sunteţi şi acum o adevărată frână, în condiţiile în care această comunitate nu vă cere vreun favor ci va cere sa raspundeti cu celeritate unui demers firesc de obtinere a actelor administrative aferente investiţiilor locale.

Ati dovedit cu prisosinta o lipsa totala a capacităţii de a crea un cadru instituţionalizat în care mediul de afaceri local să se poată manifesta în raport cu instituţia dvs. Drept urmare, au fost relocate afaceri în alte oraşe mai prietenoase pentru mediu specific, consecinţa fiind şomaj local, impozite si taxe locale mult diminuate.

De mediul universitar nu sunteţi preocupat decât în limita participarii la evenimente publice sau la decernări de titluri universitare, prilej cu care in prezenţa unor personalităţi marcante si a presei, va mai puteti asigura un pilon de dezvoltare a imaginii personale, care astfel să poata ascunde lipsurile individuale sau instituţionale pe care le acumulaţi cu sârguinţă.

Sunt multe de spus aici în legătură cu încălcarea sistematică a atribuţiilor ce vă revin conform responsabilităţilor postului. Pot aminti aici nesoluţionarea şi tergiversarea dosarelor de revendicare (ex: zona Palacsai – unde există interese majore imobiliare din partea unor lideri ai PD-L Cluj şi a unor grupuri de interese imobiliare care fac presiuni de a primi aceste suprafeţe de teren în zone deja sistematizate, nerespectând vechile amplasamente ale revendicatorilor de drept).

Mandatul va este marcat de carenţe semnificative în sprijinirea domeniului medical, in rezolvarea problemelor de mediu din oraş. Continuati sa va faceti cunoscut prin lipsa oricarui program coerent de sprijinire a tineretului, a sportului de masă şi mai ales prin lipsa de implicare în programele sociale ale oraşului nostru.

În încheiere vă reamintesc că nu ati urmărit în toţi aceşti ani respectarea şi aplicarea Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca aprobată în plenul Consiliului Local încă din anul 2006, conform careia, sectorial trebuiau îndeplinite sarcinile asumate.

Întrucât se implineşte un an de când ati redevenit Primar al Municipiului Cluj-Napoca, vă înştiinţez că Organizaţia Municipală PSD Cluj-Napoca va continua sa prezinte opiniei publice, minciunile nascute in administratia dvs şi dispretul cu care tratati cetatenii clujeni, incalcandu-va cu regularitate promisiunile administrative asumate.

Sper ca acest demers să vă trezească din somnul adânc în care vă aflaţi din punct de vedere administrativ, să vă indemne sa nu va uitati atribuţiile ce vă revin şi in cele din urma chiar să faceti ceva pentru a va merita salariul pe care îl încasaţi de la cetăţenii acestui oraş”, conchide preşedintele PSD Cluj-Napoca, juristul Mircea Jorj.[/quote]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.