Firma Selina a marcat 25 de ani de existenţă chiar în Palatul de Justiţie, la eveniment luând parte judecători din cadrul Tribunalului Bihor, instanţă la care Beniamin Rus, nimeni altul decât patronul Selina, este judecat într-un dosar de corupţie, şi tot la aceeaşi instanţă se judecă dosarul de insolvenţă al firmei Selina.

Inaugurarea Palatului de Justiţie din Oradea nu a fost deloc una simplă. A scos la iveală, printre altele, şi unele frecuşuri ce au loc între Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, cel puţin la nivel de conducere. Joi după amiază, 17 martie 2016, Tribunalul Bihor a organizat o conferinţă ce avea rolul de a anunţa recepţia tehnică a lucrărilor. În faţa jurnaliştilor s-a prezentat doar judecătorul Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor care a prezentat lucrările ce s-au efectuat de către firma Selina în cei trei ani în care clădirea s-a aflat în renovare. Imediat după terminarea conferinţei de presă, Grupul Selina, firmă ce a câştigat licitaţia pentru lucrările de la Palatul de Justiţie, a organizat un eveniment cu dublă semnificaţie: recepţia tehnică a lucrărilor şi aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea grupului Selina. La eveniment au luat parte şi doi magistraţi ai Tribunalului Bihor. Este vorba despre preşedinta Carmen Domocoş şi judecătorul Cristian Monenci, acesta din urmă fiind chiar judecătorul sindic în dosarul de insolvenţă al firmei Selina.

Am fost prezent la eveniment doar în prima parte, cea în care au fost prezentate lucrările, la recepţia tehnică practic şi am asistat la discursul doamnei preşedinte”, a explicat judecătorul. Întrebat despre implicarea sa în dosarul de insolvenţă al societăţii, judecătorul Monenci a precizat: „Da, sunt judecător sindic la Selina, de asta am şi refuzat să susţin eu discursul la recepţie”. Potrivit unor surse, prezenţa reprezentanţilor Tribunalului Bihor la festivitatea organizată de către Selina a creat discuţii aprinse în rândul judecătorilor instanţei. Fără reprezentanţi ai Curţii de Apel La evenimentul de joi nu a fost prezent niciun reprezentant al Curţii de Apel, instanţă care a organizat evenimentul de vineri, 18 martie, respectiv tăierea panglicii Palatului, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului de Justiţie, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Băncii Mondiale, finanţatorul lucrărilor, şi a altor invitaţi. În ce priveşte evenimentul organizat de către Tribunal, conducerea Curţii de Apel, a afirmat că nu ştie nimic despre el. “ Recepţia tehnică a fost organizată ieri (n.r. joi, 17 martie). Curtea de Apel nu a organizat nicio festivitate în cursul acelei zile. Am auzit că a fost organizată, dar nu cunosc detalii. Nu a participat niciun judecător din cadrul Curţii de Apel Oradea la această festivitate”, a declarat judecătorul Andrei Claudiu Rus, preşedintele Curţii de Apel Oradea. Totodată, acesta a mai declarat că administratorul clădirii nu este Tribunalul Bihor aşa cum se anunţase cu o zi mai devreme, în cadrul conferinţei de presă.

Sursă: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.