Judecătoarea pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască va rămâne în continuare în complet. Ea a făcut cerere de retragere, dar i s-a respins.

Cu circa două săptămâni înainte de hotărârea care ar urma să stabilească dacă primarul municipiului Baia Mare va face sau nu pușcărie pentru luare de mită, situația dosarului se complică.

Faptul că soacra edilului a încercat s-o mituiască pe una dintre cele două judecătoare care vor da verdictul, iar aceasta a denunțat fapta la DNA ridică întrebarea: în ce măsură magistratul Georgiana Fărcaș Hîngan își va putea păstra imparțialitatea în momentul în care va lua decizia. Anterior, în februarie 2022, edilul din Baia Mare a fost condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare cu executare. Pe 24 noiembrie se așteaptă decizia Curții de Apel.

A cerut să fie scoasă din dosar

Georgiana Fărcaș Hîngan a făcut cerere de abținere, al cărui efect ar fi fost scoaterea ei din dosar. Solicitarea a fost respinsă și judecătoarea rămâne în completul care va da verdictul în cazul de corupție al primarului.

Avocatul primarului Cherecheș, Răzvan Dosneanu a susținut că analizează posibilitatea de a cere recuzarea judecătoarei, dar așteaptă motivarea încheierii prin care i s-a respins acesteia cererea de abținere.

„Ar fi interesant de văzut motivele pentru care s-a apreciat că totuși un judecător care împreună cu mama au făcut un denunț la DNA, și care se pare că au calitatea de martori denunțători în dosarul DNA-ului. Ar mai putea să fie un astfel de judecător imparțial, în condițiile în care fapta denunțată vizează o pretinsă infracțiune de corupție exact în legătură cu dosarul în care doamna judecător urmează să pronunțe soluția în apel”, a precizat Dosneanu.

Avocatul apărării susține că nu există precedent în care un judecător aflat în această situație să fie lăsat să judece în continuare.

„E incredibil. Nu știu un precedent în care un magistrat în astfel de situație să fi fost lăsat în continuare să judece, deși există elemente clare de suspiciune de lipsă de imparțialitate și chiar chiar doamna judecătoare a considerat că există aceste suspiciuni, din moment ce a cerut abținerea”, a spus avocatul.

Profesor de Drept penal: „În principiu, nu e motiv de abținere”

Profesorul de Drept Penal la UBB și avocatul Sergiu Bogdan este de părere că nu este o situație de recuzare a judecătoarei care va da sentința în dosarul Cherecheș.

„Se poate cere recuzarea, dar e destul de complicat pentru că mita nu era de la Cherecheș. Dacă era de la Cherecheș hai că înțelegeam. Pe de altă parte, dacă s-ar fi implicat într-un fel sau altul judecătoarea era altceva, dar prin simplul fapt că a denunțat fapta poate să creeze situații absurde în care inculpatul încearcă să dea mită judecătorului și să-l scoată astfel din dosar. Asta ar fi o bună modalitate de a amâna cauza. Probabil că se va exploata chestia asta de către apărare”, spune Bogdan.

Legat de faptul că judecătoarea a cerut deja scoaterea din dosar, Bogdan a spus: „Probabl din motive prudențiale. Ea a cerut, s-a respins și asta e. E o strategie firească întotdeuna când există o situație de acest gen. Atunci se abține și în principiu colegii apreciază dacă e sau nu motiv. Dacă e respinsă cererea pe motivul acesta, nu se mai poate face alta pe același motiv”.

Profesorul crede că „în principiu, nu e motiv de abținere.” El a explicat că cererea de abținere este, în principiu, judecată de colegul de complet de judecată sau, dacă există incompatibilitate, completul de permanență.

Adevărul” a întrebat mai mulți practicieni în ce măsură va putea influența dosarul DNA decizia în cazul lui Cerecheș. Răspunsul primit a fost că pentru a evita orice discuție, judecătorul va tinde să dea o pedeapsă cât mai mare.

2 COMENTARII

  1. Avocat tâmpit.
    Cum dracu să nu fie legătură între cele două fapte?
    Nu este o treabă de logică, ci de mintea cocosului.
    Cum poate judecătoarea să fie impartială acum, când este parte în proces conex cu soacra tânărului Cherecheș?
    Vai de cine ajunge pe mâna voastră…

  2. Oare ce profesor de drept este acela care susține că mai putem vorbi de impartiabilitate în cazul judecatoarei denuntatoare ? Daca asa ii invata pe studenți nu e de mirare ce specialiști scoate . Cel mai bun exemplu este acela ca majoritatea dosarelor ajunse la CEDO revin cu verdictul ca.inculpatul a avut dreptate si statul roman e.bun de plata adică fraierii care mai cred in justitie si pățesc taxe si impozite. Dacă asa judecăm sa ne fie rusine si nu avem ce cauta nici în UE eventual intr o cooperare africană ca tot vrem să revigoram relațiile de prietenie și schimb de „experienta”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.