Mâine, magistrații de la curtea de Apel Cluj ar trebui să se pronunțe în dosarul de cameră preliminară al lui Mircea Dinculescu, fost arhitect șef al CJ Cluj. El este autorul blocului ilegal din intersecția Șapte Străzi din cartierul Gruia și a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Procurorii DNA îl acuză că ar fi cerut o mită de aproape 40.000 de lei, din care a primit o mică parte de la un om de afaceri băimărean.

Potrivit procurorilor, ”s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DINCULESCU MIRCEA, la data faptei arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,

și în stare de libertate a inculpatului VAIDA FLORINEL-MIHĂIȚĂ, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2016, inculpatul Dinculescu Mircea, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la inculpatul Vaida Florinel — Mihăiță bani și bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro și 100 lei.

Foloasele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obținerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condițiile în care arhitectul șef avea cunoștință despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcție, că modificase proiectul de structură și despre alte aspecte care impuneau demolarea construcției.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator și indisponibilizarea sumei de 1.350 lei, ce aparține inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.