Judecătorii Tribunalului Cluj le dau peste nas procurorilor DIICOT

Ulterior deciziei de achitare dată în dosarul Gazeta, inculpații au dat în judecată statul român, solicitând despăgubiri morale și materiale ca urmare a condamnării pe nedrept și pentru bunurile confiscate la acea vreme. Avocații reclamanților Aurel Mureșan și Alexandru Dorel Vidican au formulat în procesul civil o cerere prin care au cerut să se sesizeze Curtea Constituțională în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate care vizează privarea de libertate în mod nelegal și prin urmare să se suspende judecarea cauzei până la soluționarea acesteia de către CCR. Aceasta este singura cale de a o obține despăgubiri raportat la speța în cauză. Cu toate că judecătorii le-au dat celor doi câștig de cauză, motivând excepțional necesitatea sesizării CCR, DIICOT a făcut recurs.

Pe rolul instanțelor de judecată se derulează mai multe procese civile în care inculpații dosarului Gazeta, achitați de Curtea de Apel Galați, cer despăgubiri statului român pentru cercetarea în procesul în care au fost anchetați timp de 11 ani. În ciuda faptului că judecătorii au arătat că dosarul întocmit de DIICOT Cluj a fost făcut ”în afara legilor penale”, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ne-a dovedit că nu se poate împăca cu ideea că a pierdut procesul împotriva jurnaliștilor, motiv pentru care la procesele civile și-a făcut prezența procurorul Rareș Ciaușu. Despre participarea controversată a unui procuror DIICOT la aceste procese civile, Gazeta de Cluj a scris într-o ediție trecută. Astăzi, vă prezentăm un alt demers făcut de DIICOT împotriva inculpaților din dosarul Gazeta.

Avocații reclamanților Aurel Mureșan și Alexandru Dorel Vidican au cerut Tribunalului Cluj în procesul civil derulat împotriva statului român să se sesiseze Curtea Constituțională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 539 alin. 2 C.pr.pen care prevedere că ”Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei”. De menționat că aceasta este singura soluție procedurală permisă de legislație de a solicita anumite despăgubiri în cazul în care persoana consideră că a fost arestată nelegal.

Avocatul reclamantului Aurel Mureșan, Gaspar Szilagyi Janos consideră că „acest text de lege, în forma actuală, este constituţional doar în măsura în care nu limitează cazurile în care se stabileşte caracterul nelegal al măsurii preventive, la ipotezele prevăzute în text”.

Aceeași problemă a fost ridicată și de către avocatul lui Alexandru Dorel Vidican, Dan Jitaru care a solicitat, de asemenea, să se sesizeze Curtea Constituțională în vederea excepției de neconstituționalitate și să se suspende judecarea cauzei până la soluționarea excepției mai sus-menționate.

Procurorul Rareș Ciauși s-a opus…degeaba

În ambele cauze, reprezentantul Ministerului Public, procurorul DIICOT Rareș Ciaușu s-a opus acestor cerințe solicitând respingerea cererii de suspendare a cauzei, întrucât ”Curtea Constituţională soluţionând excepţia de neconstituţionalitate nu stabileşte existența vreunui drept (…), reprezentantul Ministerului public apreciază că suspendarea cauzei nu este deloc oportună. Practic se cere suspendarea cauzei pentru ca instanţa de drept constituţional să se pronunţe cu privire la constituţionalitate sau neconstituţionalitatea unui text care nu are aplicabilitate în cauză deoarece nu era în vigoare la data la care a avut loc acea privare de libertate a reclamantului. De asemenea, acest capăt de cerere este prescris. Reprezentantul reclamantului, arată că în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost unită cu fondul cauzei. Cu privire la dreptul persoanei achitate de a cere despăgubiri, reprezentantul reclamantului arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o hotărâre – Decizia nr.76/12.11.2018 pronunţată în dosar nr. 1982/1/2018 – prin care se face referire la textul aplicabil după pronunţarea soluţiei de achitare. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că dispoziţiile Codului de procedură penală reprezintă dispoziţii de drept substanţial, nu dispoziţii de drept procedural, ca atare dispoziţiile art. 539 C.pr.pen nu poate retroactiva în nici un caz. Mai mult decât atât, el restrânge sfera situaţiilor care pot da naştere la reparaţie vorbind doar de privarea de libertate nu şi de restrângerea libertăţii, astfel cum făcea vechiul cod de procedură penală. Din punctul de vedere al reprezentantul Ministerului Public, legea aplicabilă este legea în vigoare la data la care se presupune că s-au comis respectivele încălcări, nicidecum o lege intervenită ulterior”, este de părere Rareș Ciaușu.

DIICOT, contrazis de Tribunalul Cluj

În 20 noiembrie, judecătoarea Rodica Elisabeta Guzu de la Tribunalul Cluj i-a dat dreptate lui Aurel Mureșan și a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de reclamant, cu privire la dispoziţiile art. 539 alin.2 Cod procedură penală și a suspendat cauza până la soluționarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Doamna judecător Guzu consideră, de asemenea, că respectivul articol este neconstituțional în conformitate cu interpretarea dată de Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind astfel încălcate prevederile ce garantează dreptul la un proces echitabil.

”Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a solicita repararea pagubelor materiale şi morale datorate atât privării nelegale de libertate, cât şi a duratei excesive a procedurilor din faţa instanţelor naţionale care au soluţionat dosarul penal în care a fost trimis în judecată de către DIICOT S.T. Cluj.

Întrucât nu există altă procedură reglementată de legiuitorul român, a promovat acţiunea întemeind-o în drept şi pe prevederile art. 539 al. 2 din Codul de Procedură Penală. Acest articol al cărui neconstituţionalitate o susţine a suferit o modificare substanţială prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia R.I.L. nr. 15 din 18 septembrie 2017, astfel: „caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia. Astfel, hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate”. Având în vedere faptul că atât conform prevederilor art. 517 din Codul de Procedură Civilă, cât şi a prevederilor art. 474 C.pr.pen. „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României Partea l”, consideră că prin interpretarea dată de ÎCCJ prin Decizia sus amintită, prevederile art. 539 al. 2 C.pr.pen. sunt neconstituţionale. Şi până la data publicării acestei decizii, era de natura evidenţei că nu toate hotărârile de achitare întemeiau stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, în cazul reclamantului al arestării, problema de ordin constituţional însă s-a născut tocmai din interpretarea Curţii Supreme, conform căreia, actele respectiv instanţele judecătoreşti care se pot pronunţa asupra legalităţii detenţiei, sunt limitativ, chiar exhaustiv prevăzute de Decizia 15.

Practic, sunt încălcate prevederile constituţionale care garantează dreptul la un proces echitabil, tocmai prin impunerea unei cerinţe, conform căreia nelegalitatea măsurii privative de libertate urmează să fie constatată explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul articolului 539 alin, (2) C.proc.pen.

Reclamantul îşi întemeiază această susţinere pe următoarele aspecte: Nu există reglementată o îndatorire a instanţelor de judecată în materie penală care să oblige post factura analizarea legalităţii măsurii arestului preventiv în cazul în care se pronunţă o hotărâre de achitare. Nu există vreo reglementare care să prevadă mijloace procedurale de ordin a permite instanţelor de judecată să facă aceste constatări. Deşi hotărârea de achitare trebuie să cuprindă o serie de elemente analiza legalităţii detenţiei nu se regăseşte printre acestea. În momentul în care se analizează oportunitatea revocării sau înlocuirii măsurii arestului preventiv, instanţele de judecată iau în considerarea mai multe cauze, printre care intervenirea unor elemente de fapt noi, diminuarea rezonanţei social periculoase datorită trecerii timpului. Astfel, odată identificate astfel de cauze, instanţele nu sunt ţinute în a analiza restul motivelor de revocare/încetare.

În atare ordine de idei, este evident că, atâta timp cât dispoziţiile art 539 alin. (2) C.pr.pen, sunt aplicate în conformitate cu interpretarea dată de Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acestea sunt neconstituţionale, întrucât dreptul la repararea pagubei ca urmare a unei privări nelegale de libertate, se acordă doar în situaţiile expres şi limitativ specificate de textul legal. În acest sens, dispoziţiile criticate trebuie să fie subordonate principiului constituţional al responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare.

Una dintre componentele esenţiale a accesului la justiţie, o reprezintă dreptul la un remediu efectiv. Acest drept este consacrat în mod expres în art. 13 din C.E.D.O. – dreptul la un remediu efectiv „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale, şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil „Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol”. Acest drept permite practic persoanelor să solicite compensarea încălcării drepturilor. La stabilirea efectivităţii unui remediu, se va avea în vedere totalitatea remediilor existente.

Singura cale de a obţine despăgubiri raportat la problema judecată în prezentul proces, este în temeiul art. 539 alin. (2) C.proc.pen. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat asupra obligaţiei statelor membre de a asigura remedii suficiente pentru protecţia juridică efectivă a drepturilor în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, în baza principiilor efectivităţii şi echivalenţei. Astfel, principiul efectivităţii impune ca legislaţia naţională să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene.

Prin urmare, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, statele membre sunt obligate prin lege să stabilească un sistem de remedii şi proceduri pentru a asigura respectarea dreptului la o protecţie juridică efectivă garantată de legislaţia Uniunii Europene. Acest lucru ar fi afectat dacă ar exista prevederi legale naţionale si practici judiciare care aduc atingere caracterului efectiv al legislaţiei Uniunii Europene.

Un alt aspect deosebit de relevant este faptul că în practică, raportat la legislaţia naţională existentă, este aproape imposibil ca o persoană achitată să obţină o hotărâre penală care să stabilească faptul că arestarea sa a fost nelegală. Dacă s-ar accepta această maniera de interpretare a art.539 NCPP, ar însemna că, cu mici excepţii, nicio persoană arestată care ulterior este achitată nu ar mai putea să primească despăgubiri pentru perioada cât a fost privată de libertate, ceea ce este o încălcare a spiritului Convenţiei Europene A Drepturilor Omului. Oferirea de şanse egale tuturor cetăţenilor defineşte practic egalitatea, iar aceste şanse egale trebuie să fie oferite şi garantate de lege. Egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări este esenţa acestui principiu constituţional.

Pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiţii: existenţa unei diferenţe de tratament şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile a acestei diferenţe. Există diferenţă de tratament atunci când o persoană este pusă într-o situaţie dezavantajoasă faţă de un altul. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe cale jurisprudenţială, că, pentru ca o diferenţă de tratament să fie permisă într-o societate democratică, aceasta trebuie, în primul rând, să vizeze un scop legitim şi, de asemenea, să fie proporţională cu scopul vizat, în sens contrar, dacă diferenţa de tratament este lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă, ea va constitui discriminare şi va genera încălcarea dreptului fundamental al egalităţii în faţa legii (implicit, şi pe cel al interzicerii discriminării).

În ceea ce priveşte existenţa unei justificări obiective şi rezonabile a diferenţei precizăm că trebuie să fie instituite anumite garanţii de ordin procedural, care să permită determinarea exactă a scopului măsurii a efectelor acesteia şi a capacităţii diferenţei de tratament, Curtea impunând în acest sens autorităţilor să formuleze motive suficiente şi pertinente pentru a justifica distincţia. Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană prevede o interdicţie generală, astfel încât toate persoanele aflate sub jurisdicţia statelor contractante vor putea invoca în faţa instanţei europene încălcarea dreptului la ne discriminare de către autorităţile naţionale nu numai cu privire la drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie, ci şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a statului contractant în cauză.

În prezenta cauză, decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin interpretarea oferită articolului 539 al. 2 C.pr.pen., încalcă în mod flagrant principiul egalităţii în faţa legii, întrucât se face distincţie între persoane condamnate sau arestate. Astfel, prin această decizie doar persoanelor care au fost achitate le impune condiţia ca instanţa penală să se pronunţe pe nelegalitate. persoanele condamnate având la dispoziţie contestaţia la executare. Cu alte cuvinte, este mai facilă obţinerea unor despăgubiri pentru o arestare nelegală de către o persoană condamnată decât de către o persoană achitată.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu a depus la dosar punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de către reclamant la termenul anterior, apreciind că se impune respingerea acesteia”, motivează judecătorul Rodica Elisabeta Guzu.

Și în cazul lui Dorel Alexandru Vidican, judecătorul Oana Raluca Ghișoiu de la Tribunalul Cluj a dispus sesizarea Curții Constituționale și a suspendat judecarea cauzei.

Procurorii DIICOT, tot nemulțumiți

În 12 decembrie 2018, DIICOT – ST Cluj, prin procurorul șef Florin Mihai Mornăilă a înaintat recurs împotriva încheierii date de judecătorul Guzu de la Tribunalul Cluj.

Procurorul DIICOT, Rareș Ciaușu insistă și spune că dispoziția considerată neconsituțională ”nu are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce nue ra în vigoare  la momentul la care reclamantul pretinde că ar fi avut loc privarea sa ilegală de libertate. Astfel, textul legal amintit a intrat n vigoare la data de 01.02.2014, iar pretinsa lipsire ilegală de libertate a luat sfârșit în anul 2012, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale aplicabile situației reclamantului sunt cele ale art. 504 din Codul de procedură penală anterior. (…)

Nu putem să nu observăm faptul că de la data la care s-a încheiat pretinsa lipsire ilegală de libertate și până în momentul sesizării instanței au trecut aproximativ 6 ani, ceea ce face ca acțiunea referitoare la acest capăt de cerere să fie prescrisă. (…)

Concluzionând, presupunând că dispoziția legală poate fi interpretată atât de extensiv încât să permită suspendarea cauzei, apreciem că o atare măsură nu este deloc oportună în cauză, de vreme ce evntuala admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar putea influența în vreun fel soluția ce urmează a fi dată în cauzî în privința capătului de cerere vizând pretinsa privare ilegală de libertate”, arată procurorul Rareș Ciaușu.

Același recurs a fost formulat și în cazul lui Dorel Alexandru Vidican.

DIICOT ne-a pus ”pe hold”

Pentru un punct de vedere din partea DIICOT, reporterul a încercat de nenumărate ori să apeleze serviciul relații clienți al DIICOT, însă fără succes. Nimeni nu răspunde la acel număr de telefon aflat pe site-ul instituției.

Contactat telefonic, șeful DIICOT – ST Cluj, Florin Mihai Mornăilă nu a vrut să ofere informații despre această speță, îndrumând reporterul să să adreseze biroului de presă.

O solicitare prin mail a fost făcută și către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. În principiu, reporterul a solicitat ca DIICOT să ne comunice de ce un procuror din cadrul DIICOT – ST Cluj (în ce bază legală) participă la o serie de procese civile aflate pe rolul Tribunalului Cluj.

Așteptăm cu interes răspunsul DIICOT.