În lunile martie-mai 2013 judecătorul clujean Cristi Danileţ era revocat din Consiliul Superior al Magistraturii. Însă, conform unui control al Curţii de Conturi, CSM şi-a dat acordul pentru plata diurnei şi a decontărilorde transport şi chirie. Pe de altă parte, unul dintre foştii colegi din CSM ai judecătorului, Toni Neacşu, este judecat, iar în urma proceselor, a renunţat la meseria de magistrat şi s-a dedicat avocaturii. Astfel, în funcţie de “echipa” din care faci parte, membrii Consiliului pot fi pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!

În primăvara anului trecut, judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat, pentru o perioadă, din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. “Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitările adunărilor generale ale judecătorilor de la Judecătoria Râmnicu – Vâlcea respectiv, Curtea de Apel Cluj şi a dispus, cu majoritate de voturi, revocarea din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica, reprezentant ales din partea curţilor de apel şi a domnului judecător Cristi Vasilică Dănileţ, reprezentant ales din partea judecătoriilor”, arată reprezentanţii CSM. Judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu 14 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”. Cu toate acestea, conform unui control al Curţii de Conturi, s-a descoperit că lui Danileţ i s-au plătit cheltuielile de transport, diurnă şi cazare, chiar dacă, practic, magistratul era suspendat din funcţie. El a avut şi salariu, şi diurnă, şi deconturi ale călătoriilor efectuate pe ruta Bucureşti ­ Cluj-Napoca, dar şi deconturi pentru plata chiriei locuinţei din Bucureşti.

Spre exemplu, conform luju.ro, pentru drumurile pe care magistratul le-a făcut pe ruta Bucureşti – Cluj-Napoca, în perioada 26 februarie 2013 ­ 27 mai 2013, CSM ca ordonator de credite, prin preşedintele Consiliului din 2013 în persoana procuroarei Oana Schmidt-Hăineală, i-a decontat lui Dănileţ nici mai mult, nici mai puţin decât suma de 5.205,18 lei: “În perioada 26 februarie 2013-27 mai 2013, domnul judecător Cristi Dănileţ a beneficiat de decontarea a şase călătorii dus-întors pe ruta Bucureşti ­ Cluj-Napoca, în valoare de 5.205,18 lei”.

DNA pentru contestatari

Pe de altă parte, într-o situaţie relativ similară, Toni Neacşu, fost membru CSM şi coleg cu Cristi Danileţ, s-a pricopsit cu un proces penal instrumentat de procurorii DNA. Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva judecătorului Adrian Toni Neacşu, pe care îl acuză că ar fi încasat nejustificat salarii şi diurne pentru 48 de zile în care a absentat nejustificat de la Consiliul Superior al Magistraturii. DNA susţine că Adrian Toni Neacşu ar fi comis 10 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cinci infracţiuni de fals intelectual şi cinci infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Neacşu este unul dintre contestatarii fostei conduceri a CSM. După ce şi-a făcut publice opiniile, Neacşu a fost anunţat că este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“Dosarul meu la DNA a apărut pe fondul conflictului din interiorul Consiliului, foarte probabil pentru a înclina balanţa în favoarea celor care acum deţin conducerea. Nu ţin neapărat să fac acuzaţii directe, însă îmi este evident că acest dosar nu ar fi existat dacă aş fi votat altfel în CSM sau nu aş fi avut poziţiile publice pe care le cunoaşteţi. Problemele juridice din dosar le voi lămuri în fata judecătorilor, însă cineva, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dea socoteală pentru şirul nesfârşit de coincidenţe de-a dreptul miraculoase care se întâmplă de la începutul anului, de când a izbucnit scandalul alegerii unui anume procuror în fruntea CSM. Dosarul este deschis în ianuarie 2013, chiar în toiul scandalului din CSM legat de alegerea unui anume preşedinte procuror şi de revocările a doi colegi. Culmea coincidenţei, data celor două procese-verbale ale serviciilor specializate care stau la baza începerii urmăririi penale este aceeaşi cu data desfăşurării a două şedinţe de Plen CSM în care am pus în discuţie revocarea doamnei procuror Oana Schmidt Hăineală din funcţia de preşedinte. Două şedinţe de Plen care nu s-au ţinut, pe un fond de conflict deschis între Secţia pentru judecători şi conducerea CSM, pe care noi, eu cel puţin, o considerăm nelegitimă”, declara Neacşu.

 

Chirie de judecător în Capitală

Dănileţ a luat bani de la CSM pentru a-şi plăti chiria de 600 euro pe lună pentru locuinţa din Bucureşti. CSM a precizat că în perioada 26 februarie 2013 ­ 27 mai 2013, Cristi Dănileţ a beneficiat “de salariu stabilit conform reglementărilor legale în vigoare şi de decontarea chiriei pentru locuinţa din Bucureşti în sumă de 600 euro lunar”.  Ceea ce înseamnă că, cel puţin pentru chiria aferentă celor trei luni în care a fost revocat din funcţia de membru CSM, Dănileţ a primit 1.800 euro. Acestei sume se adaugă şi diurna de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care magistratul a primit-o, conform răspunsului CSM, “în funcţie de numărul de zile lucrătoare ale lunii”.

 

CSM dat în judecată

Anul trecut, la jumătatea lunii februarie, Asociaţia Magistraţilor din România a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi cere pronunţarea de îndată a unei hotărâri de revocare din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, în condiţiile în care adunările generale ale judecătorilor au votat pentru îndepărtarea lor. Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, imediat, Consiliul Superior al Magistraturii să pună capăt încercărilor de tergiversare a finalizării procedurii de revocare a membrilor aleşi Alina Nicoleta Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ, întrucât nu este în puterea acestei instituţii să cenzureze votul exprimat de judecători, dispoziţiile art. 55 alin. 9 din Legea 317/2004 fiind imperative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.