de Florentin SCALEŢCHI
De unde trebuie să cazi
Ca să simţi că te doare căderea ?
De câte ori trebuie să mori
Ca să simţi cu adevărat învierea ?
Cu câţi ochi trebuie să plângi
Ca lacrimile să-ţi fie văzute ?
Poate că oamenii din preajmă sunt orbi.
Poate că vorbele mele sunt mute,
Poate că mâinile cu care strig
Sunt doar două crengi uscate, atât.
Poate că eu n-am murit niciodată.
Nu aveam cum, fiindcă nu m-am născut.
Ceea ce se vede în urmă
Nu e drumul pe care am mers.
Ceea ce se vede-nainte
De pe harta vieţii e şters.
Poaste că nici nu există instanţe
Şi nici Preşedintele Băsescu nu e.
Sau, dacă există, după ce inimă are
E o vietate măruntă, probabil un miriapod.
E o insectă cu ochi bulbucaţi,
Un scorpion prezidenţial,
Care lasă o dâră veninoasă în vieţile oamenilor,
Călcând nepăsător cu mii de picioare.
Nepoţii mei îl vor vedea, peste ani
Pe ”Discovery” şi alte canale.
Eu îl văd la “canalul” istoriei,
Chiar dacă i-au trecut poza şi în manual.
Pe mine mă văd, în fine, născându-mă
Şi bucurându-mă de libertate.
Fără o nouă naştere a mea
O nouă moarte a mea nu se poate.
Aşa că striviţi-mă, intraţi cu bocancii Justiţiei
În sufletul meu !
Sunt vinovat că iubesc adevărul şi oamenii !
Dar pentru asta există un singur Judecător :
DUMNEZEU !!
Versuri arestate
Iunie 2013
