Warren Buffet spunea că ai nevoie de 20 de ani pentru a-şi crea o reputaţie şi de doar 5 minute pentru a o distruge. Şi cine-l poate contrazice? Per a contrario, mă întreb dacă şi reciproca este valabilă, în sensul dacă poţi să treci o viaţă întreagă drept un milog, să ai o reputaţie cel puţin proastă şi într-o bună zi să ştergi totul cu buretele. Sincer nu prea cred, cu atât mai mult dacă îţi desfăşori activitatea în anumite domenii. Iar dacă domeniul este jurnalismul, atunci cu atât mai puţin, indiferent dacă scrii la un ziar naţional sau „faci presă” locală, chiar dacă este într-un oraş precum este Clujul.
Hai sa fim sinceri, jurnalismul nu este cea mai iubită profesie, asupra jurnalistului planează o prezumţie populară de subiectivitate, cu atât mai mult dacă în presă se câştigă maxim 300 de euro, dacă se câştigă şi ăia. Şi atunci cum să nu accepţi o masă gratuită de la o sursă în oraş, o mică atenţie, un venit extra?
Şi aici nu este vorba despre online vs offline, încă nu se pune problema în aceşti termeni. Problema este că un jurnalist, reprezentant al celei de a 4-a putere în stat, câştigă mai puţin decât un şofer, chiar dacă îşi asumă un rol aproape didactic, de formare şi informare, faţă de mase şi societate în general. Stare de fapt care nu mi se pare normală.
Până la urmă orice ziarist care-şi vede scriitura publicată într-o publicaţie, chiar şi locală, se vede la un moment dat scriitor. Şi ce potenţial scriitor ar vrea să-şi vadă „opera” citită doar de o mână de oameni, ascendenţi, descendenţi sau colaterali, vecini sau amici, pentru o sumă care abia acoperă chiria? Pasiunea pentru jurnalism, la fel ca orice formă de dragoste, trece şi trebuie să treacă prin stomac. Şi atunci cum poate cineva scrie „bine” dacă îşi permite din banii proprii meniul zilei în oraş de două ori pe lună, la avans şi la salar? Ei bine, nu cred că se prea poate.
În aceste sumbre condiţii, inevitabil, jurnalistul devine subiectiv, denaturează, presupune, dezechilibrează balanţa într-o parte sau alta şi aşa mai departe. Aşa că nu este de mirare că n-avem subiecte de presă adevărate, editoriale dure şi tranşante, atât timp cât vecinii nu te mai cheamă la şedinţa de bloc şi te privesc cu suspiciune pentru că eşti tânăr ziarist.
Sabin Ripan
