Emanuel Petran, fostul manager al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, a ieșit la iveală cu detalii despre un lanț de evenimente care l-au afectat profund, de la viața personală și până la cea profesională. De la acuzații de discriminare nefondate și până la presiuni politice, toate acestea fiind elementele unui caz incredibil care a scos la lumină modul în care justiția din România știe să facă dreptate. 

Cu toții știm modul în care, „mână de la mână”, de la oameni politici și până la persoane din anturajul lui, au avut ca unic scop distrugerea imaginii sale, lucru care a dus la o serie de evenimente care au creat mare vâlvă în Cluj. Înainte de a pune pe hârtie toată povestea lui Emanuel Petran, un lucru care ne-a atras atenția în mod deosebit este faptul că, potrivit spuselor fostului manager al Teatrului de Păpuși Puck, Cluj-Napoca, mai multe dosare au ajuns la același judecător, lucru care este imposibil matematic. 

Emanuel Petran a declarat pentru Gazeta de Cluj că există o problemă majoră în sistemul judiciar, în condițiile în care trei dosare au ajuns la același judecător, toate legate de el. 

„Trei dosare la Tribunal la același om. Pe bune? Sistemul este o poveste, că de fapt dosarele le dau președinții curților cum vor ei pentru că nu se poate ca trei dosare să ajungă la același judecător. Trei la Unguraș și două la Cazan. Le unesc și fac ce vor acolo. Eu le fac plângere penală la toți pentru ce fac în dosare. Când faci un sistem ECRIS, acela se bazează pe niște reguli matematice. De exemplu, două dosare a aceluiași om să nu cadă la același judecător. Înseamnă că ori nu au băgat acolo, ori președinții fac ce vreau. Le-am cerut să-mi spună cum funcționează acel sistem. Ei mi-au spus că sistemul este bun, totul este în regulă. Îți stă mintea în loc. Ei s-au bazat că nimeni nu-și va da seama. Ei fac o presiune atât de mare și că orice ai face, dosarele ajung la cine trebuie și dacă faci scandal, mori”, a precizat Emanuel Petran. 

Emanuel Petran a subliniat în trecut problema distribuirii aparent „aleatorii” a dosarelor către judecători în cadrul Curții de Apel Cluj. Această problemă a fost semnalată de el într-o scrisoare emisă anul trecut, în care a adus în discuție necesitatea de a oferi explicații publice cu privire la modul în care se face „distribuirea aleatorie” a dosarelor în cadrul instanței. 

În scrisoare, Petran a ridicat îngrijorări cu privire la faptul că anumite dosare ajung în mod sistematic în fața anumitor completuri de judecată sau la anumiți judecători care, întâmplător sau nu, au conexiuni personale sau politice cu anumite figuri publice. Aceste conexiuni ar putea influența modul în care aceste dosare sunt soluționate, ducând la decizii care nu corespund în totalitate informațiilor din dosar sau principiilor de justiție.

De unde a pornit totul 

Potrivit declarațiilor lui Petran, toată această nebunie a început când Asociația Apropo a venit cu o ofertă de 2000 de euro, proveniți de la etnici maghiari, sub forma unei donații. Aceștia susțineau că banii proveneau din desfășurarea unui proiect în parteneriat cu Bethlen Gabor Budapest. Totuși, managerul teatrului a pus condiția ca Asociația să furnizeze detaliile complete ale proiectului, cerere care a fost respinsă.

Emanuel Petran a explicat că a fost extrem de preocupat de destinația fondurilor și a descoperit că aceștia ar fi trebuit să fie alocați Teatrului de Păpuși Puck pentru achiziționarea de echipamente necesare, precum sistemul de sunet și lumină, precum și pentru susținerea secției maghiare a teatrului.

„Am susținut întotdeauna că fondurile ar trebui să ajute instituțiile culturale din România. Nu am avut nimic împotriva acestui ajutor, dar Asociația Apropo a încercat să facă o donație de doar 2000 de euro, ceea ce a ridicat suspiciuni semnificative,” a declarat Petran.

Conflictul s-a amplificat după ce Botond Csoma, liderul UDMR și candidat la Primăria Cluj-Napoca în acel moment, a sugerat că managerul Teatrului de Păpuși Puck discriminează secția maghiară și refuză să direcționeze fondurile către aceasta. Petran a fost acuzat și de discriminare etnică și s-a confruntat cu o campanie de denigrare publică intensă. Mai departe, Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și superiorul lui Emanuel Petran, l-a convocat la birou, unde a avut o întâlnire tensionată cu Botond Csoma. În timpul acestei întâlniri, Petran a fost presat să semneze și să aprobe alocarea fondurilor, ceea ce a refuzat să facă.

După ce a fost acuzat de discriminare, Emanuel Petran a făcut o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru a clarifica acuzațiile. Cu toate acestea, CNCD a concluzionat că nu a existat nicio discriminare din partea lui Petran. Într-un turn de evenimente surprinzător, Petran a dezvăluit că ulterior a fost confruntat cu trei dosare deschise împotriva sa de către un ONG maghiar, care a contestat decizia CNCD. Aceste acuzații false au adâncit și mai mult conflictul și au afectat imaginea lui Emanuel Petran, care s-a trezit acuzat în mod eronat că ar fi instigat la discriminare etnică.

Una peste alta, fostul director al Teatrului de Păpuși, Amalia Pecican, i-a făcut proces lui Emanuel Petran pe motivul că ar fi hărțuit-o la locul de muncă, cerând 39.000 de euro, totul pornind de la un simplu avertisment. 

„Ea tot timpul mă șicana și mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Toate chestiile astea sunt dovezi, sunt la dosare. Cum să ceri atâția bani pentru avertisment? Mi-am dat seama că dosarul va ajunge la un judecător care mă va executa. Nu ai cum să faci un dosar în care nu e nimic și să nu-ți fie frică să-l faci. Am început să mă gândesc ce se întâmplă și mi-am dat seama că o să ajungă la instanța Tripon-Gîrbovan pentru că cea care mergea martor la dosarul respectiv se numește Laura Corpodean. Ea avusese procese cu teatrul. Ea nu venise la lucru câteva zile și i-am făcut dosar. Fiecare zi s-a judecat separat, dar speța era aceeași, pentru fiecare zi. Trebuiau făcute trei dosare și dacă alea se dovedeau că nu a venit la lucru și toate trei erau la fel și automat că faptul că i-am desfăcut contractul de muncă însemna că totul este în regulă și că am făcut bine. Cinci instanțe, trei de fond și două de apel, au zis că da, am făcut bine ce am făcut, că Laura Corpodean nu a venit la lucru, iar a șasea, instanța Tripon-Gîrbovan a spus contrariul și i-a dat salarii compensatorii. Ea nevenind la muncă și distrugându-mi teatrul pentru că nu muncea cu anii. Mergând martoră la Amalia Pecican mi-am dat seama că ceva nu este ok. Am zis în fața întregului teatru că dosarul va ajunge la apel la completul Tripon-Gîrbovan, ceea ce s-a și întâmplat”, a precizat fostul manager al Teatrului de Păpuși Puck. 

Emanuel Petran, fostul director al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, a obținut o victorie în procesul intentat împotriva conducerii Consiliului Județean Cluj privind evaluarea activității sale din mandatul 2016-2021. Comisia de evaluare a inclus membrii influenți precum vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, membru în conducerea UDMR Cluj, directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szep Gyula, fost responsabil cu domeniul cultural în cadrul UDMR, și Florin Estefan, directorul Operei Române Cluj.

Cu toate că Florin Estefan i-a acordat lui Emanuel Petran nota 9,50, media notelor acordate de ceilalți membri ai comisiei a dus la o medie finală de 8,86. Această medie sub nota 9, conform legislației, a condus la neînnoirea mandatului lui Petran de către conducerea Consiliului Județean Cluj.

Pentru a-și atinge obiectivul, UDMR a considerat necesară eliminarea unui obstacol major, și anume directorul Emanuel Petran. Astfel, în cadrul evaluării finale a activității sale din mandatul 2016-2021, Emanuel Petran a primit note sub așteptările sale. Regulamentele Consiliului Județean Cluj permit managerilor de instituții culturale să-și continue mandatul dacă obțin o medie de peste 9 la evaluarea activității. Cu toate acestea, se pare că notele au fost acordate astfel încât media finală să fie sub pragul de 9, compromițând astfel șansa lui Petran de a-și prelungi mandatul la conducerea teatrului.

Emanuel Petran: Era clar că o să mă distrugă 

Chiar dacă a câștigat la Oradea, Emanuel Petran s-a trezit că trebuie să plătească 7.000 de euro Amaliei Pecican. 

„Era foarte greu de demontat ce a decis completul de judecată. Faptele, eu nu făcusem nimic, erau 40 de capete de dosare, dar tocmai pentru că m-au acuzat de nimic, mi-am dat seama că va ajunge unde trebuie să ajungă. Nu s-au cerut părțile la apel și i-au dat 7000 de euro pentru un înscris la avizier, dar au schimbat încadrarea de la cererea de chemare în judecată ceea ce e penal. Amalia făcuse dosarul pentru hărțuire la locul de muncă și nu un avertisment. I-au dat 7.000 de euro din banii mei, nu 39.000 de euro și Consiliul Județean Cluj s-a întors împotriva mea. Mi-au cerut banii”, a mai spus Petran. 

Tot ce s-a întâmplat cu Emanuel Petran a avut un impact devastator asupra vieții sale. Pierderea ambilor părinți într-un interval atât de scurt de timp, în contextul în care aceștia au fost afectați de situația sa, este cu adevărat copleșitoare. Cu toate acestea, în ciuda acestor greutăți, Petran a găsit inspirație și putere în cuvintele mamei sale, care i-au amintit că minciuna nu trebuie să devină adevăr și l-a încurajat să lupte.

„Ai mei au murit la o lună, unul după celălalt. I-a afectat enorm. Înainte ca mama mea să moară mi-a zis: Nu lăsa minciuna să devină adevăr. A fost o eliberare pentru mine. Adică cumva mi-a spus să lupt. Și apropo, doamna Gîrbovan a dat hotărârea privind dosarul cu Amalia Pecican în ziua când l-am înmormântat pe tata. Ea avea informații din teatru că știa ce se întâmplă, și ca să mă termine, cum dai exact în dimineața aia hotărârea?”, a conchis Emanuel Petran. 

5 COMENTARII

  1. Sa nu omitem că ungurii au puterea de decizie în Cluj(prin mita si santaj-multi euro din miliardul investit de Ungaria prin ceva ong-au ajuns în conturile decidentilor din administrația clujeana)Si pe lângă asta s-a te ferească Dumnezeu să fii sărac sau cinstit și să fii judecat de justitia clujeană.

  2. Cum sa ajunga 3 dosare la acelasi judecator? Ce face CSM? Ce face Inspecția
    Judiciară? Toti banditii din justitia corupta sint pe o mina. Acest caz merita sa ajungă la CEDO pentru proces incorect.

  3. Justiție nu înseamnă dreptate!
    Gândiți-vă, ne pun să jurăm pe Biblie cînd, Matei 5, 34-37:
    „Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,
    Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,
    Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.
    Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.”
    Pe de altă parte minți daorece n-ai de unde știi „adevărul și numai adevărul”

  4. Oare de ce ne mirăm că ajung la același judecător trei dosare privind aceeași persoană? Se spune că justiția este oarbă, perfect adevărat dar numai când e să facă dreptate. De surdă nu e surdă așa că ascultă de indicațiile prețioase. În competiția pentru ocuparea unui loc in corupția din România, justiția se află pe loc fruntaș.

  5. Garbovan asta nu e panarama aia care e impotriva la tot? Taiat pensii speciale, raspunderea judecatorilor, marirea varstei de pensionare si neadmiterea probelor obtinute de SRI? Cum poate avea atatea functii o panarama „minora” de 4 zeci si ceva de ani, cand ea nici mucii nu si stie sterge?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.