Ministerul Justiţiei organizează la Bucureşti, în perioada 9-11 noiembrie 2011, primul din cele patru ateliere de lucru cu caracter regional prevăzute a fi organizate în România cadrul proiectului “Promovarea medierii în cauzele transfrontaliere în materie civilă”, proiect finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Specific “Justiţie civilă”.

În cadrul celor trei zile ale atelierului de lucru vor fi abordate subiecte de interes precum definirea medierii transfrontaliere şi identificarea domeniului său de aplicare, instrumente naţionale şi internaţionale aplicabile în materie, rolul judecătorului în promovarea medierii, identificarea unui litigiu transfrontalier şi prezentarea în acest sens a unor cazuri practice, recunoaşterea şi executarea acordurilor de mediere în alte State Membre, formarea continuă a mediatorilor în domeniul medierii transfrontaliere, etc.

La eveniment sunt invitaţi să participe experţi străini şi români reprezentanţi ai instituţiilor partenere – Ministerul Justiţiei din Olanda, Ministerul Justiţiei din Bulgaria, Asociaţia Europeană a judecătorilor care sprijină medierea – GEMME, Consiliul de Mediere, precum şi practicieni români cu competenţe în domeniu (judecători, mediatori, specialişti  din cadrul Ministerului Justiţiei, etc.), atât din Bucureşti cât şi din teritoriu.

În cursului anului următor urmează a se desfăşura la Craiova, Cluj şi Iaşi celelalte trei evenimente similare, proiectul incluzând, de asemenea, organizarea unui atelier de lucru în Olanda.

    Toţi cei interesaţi pot urmări evenimentul accesând site-ul Ministerului Justiţiei, www-just.ro, atelierul de lucru fiind transmis online cu sprijinul www.privesc.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.