Sursa foto: Facebook

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a venit joi în Cluj şi a întărit declaraţiile liderului UDMR Cluj, Csomo Botond. Kelemen spune că e convins că şi românii au semnat pe listele de susţinere ale  UDMR deoarece este o  mare nevoie de  UDMR la nivel naţional.  Aceste declaraţii au apărut în contextul în care UDMR simte că a pierdut teren şi îşi doreşte să reintre la guvernare după alegerile din acest an.

Liderul UDMR a declarat că toate procedurile de validare a candidaţilor pentru alegerile din luna iunie au fost încheiate şi că au fost propuşi candidaţi pentru conducerea a 12 consilii judeţene din toată ţara.

În săptămânile care au trecut, peste 5000 de persoane au intrat în competiția noastră internă de a selecta candidații. În câteva localități au fost alegeri directe unde s-au prezentat toți locuitorii care erau interesați și care aveau domiciliul în localitatea respectivă, în altele reprezentanții noștri i-au ales pe cei care vor candida. În acest an, noi vom avea în 12 județe candidați la funcția de președinte al Consiliului Județean, și anume în Harghita, Covasna, Mureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Maramureș, Hunedoara, Brașov și Bacău. În 17 județe vom avea liste pentru consiliile județene, deci în afară de județele din Arfeal mai avem două județe unde vom avea listă, în Gorj și în Bacău”, a afirmat Kelemen Hunor.

De asemenea, Uniunea va avea 280 de candidați la primăriile din țară, „Totodată, în 525 de localități vom avea liste pentru consilieri locali, deci am încheiat toate procedurile din acest punct de vedere. Am început să depunem lista de candidați și pentru persoane care vor candida la birourile electorale județene, săptămâna trecută am depus lista pentru Parlamentul European și aproape 300.000 de semnături.

„În această perioadă am constatat că oamenii semnează pentru noi și spun că este nevoie de UDMR în consiliile, județene în fruntea localităților și în Parlamentul European. Sunt convins că după 9 iunie vom avea rezultate bune, 200 de primari, patru președinți în consiliile județene, în jur de 2500 de consilieri locali, și spre 100 de consilieri județeni” a declarat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă pe listele UDMR la locale au semnat și români, el a răspuns: „Sunt convins că da, nu am verificat peste 320000 semnături, dar sunt convins că da”.

Liderul UDMR a mai subliniat că Europa trece printr-o perioadă cu mari schimbări, iar programele UDMR pentru comunitățile locale vor reflecta această dorință de schimbare.

Vă reamintim că la Cluj Uniunea l-a desemnat pe președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, să candideze la șefia CJ, în timp ce la Primăria Cluj-Napoca va candida viceprimarul Olah Emese.

Citeşte şi:

1 COMENTARIU

  1. Si la Vaslui aveti organizatie si s-a facut banii grei prin vanzarea locurilor in BEC-uri si sectii de votare.Mergeti in judet si vedeti,alcoolistul de Varlan a vandut tot la PNL impreuna cu acel ungur de la Galati.Hai DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.