Judecătoarea Gabriela Baltag a cerut miercuri, în plenul CSM, sesizarea Inspecției Judiciare pentru a se verifica dacă prezența procurorului-șef al DNA și a altor magistrați la dezbaterile organizate de Grupul pentru Dialog Social, în care s-au discutat aspecte cu caracter politic, respectă obligațiile statutului.
„Am vizualizat o întâlnire la un grup de dialog social. Am văzut că au participat și magistrați. Eu am văzut, mărturisesc, partea de final. Aș dori să pun în discuție efectuarea de către Inspecția Judiciară de verificări cu privire la ce am putut vedea eu. Înțeleg că au văzut foarte mulți magistrați care m-au întrebat cum putem să tolerăm acest aspect, prezența procurorului-șef al DNA, doamna Kovesi, și înțeleg și a altor magistrați. Nu pot să spun exact pentru că nu știu dacă au fost sau nu. Să verifice Inspecția Judiciară prezența și participarea la discuții cu caracter politic, pentru că discutarea unor aspecte de proteste și de ieșit în stradă, de unirea forțelor opoziției și de cenzură nu știu în ce măsură respectă sau nu obligațiile și rigorile statutului de magistrat”, a declarat Gabriela Baltag, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a participat marți la o dezbatere pe legile Justiției, organizată de Grupul pentru Dialog Social și Revista 22. Evenimentul a fost organizat de Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22, printre invitaţi fiind Andreea Chiş şi Bogdan Mateescu, magistraţi CSM, Camelia Bogdan, fost judecător, şi Ludovic Orban, preşedinte PNL, achitat în primă instanţă într-un dosar instrumentat de DNA.
In cadrul dezbaterii privind suplimentarea ordinii de zi cu acest punct, a luat cuvantul si judecatorul Bogdan Mateescu, prezent si el la dezbaterea la care face referire Baltag.
„Ma numar printre cei invitati. (…) Discutia noastra, pledoaria noastra a vizat excusiv aspecte tehnice legate de consecintele legilor justitiei, mentionate in avizul negativ pe care CSM l-a dat. Nu am nicio problema, poate sa fie sesizat oricine, nu am participat la dezbateri cu caracter politic. Nu voi participa niciodata nici macar indirect”, a spus magistratul.
Si judecatorul Andreea Chis a participat la dezbatere, ea precizand ca a informat CSM cu privire la participarea sa.
„Eu am comunicat ca intentionez sa particip la aceasta dezbatere. A fost invitat si ministrul Justitiei, n-a venit. (…) Consider important sa ne asumam ce spunem. N-am facut decat sa exprim pozitia majoritatii exprimat prin avizul negativ. Nu m-am abatut sub nicio forma de la alte exprimari publice, intotdeauna am anuntat presedintele. Nu am incalcat absolut cu nimic profesia de magistrat, nu ma tem de nicio cercetare a Inspectiei Judiciare”, a subliniat judecatorul.
Pana la urma, plenul CSM a respins miercuri solicitarea judecatoarei Gabriela Baltag, conform Agerpres.