Joi, 3 decembrie, bistriţenii au avut parte de un eveniment grandios, după un model similar desfăşurat la Londra, în Trafalgar Square.
Marele karaoke a fost primul de acest gen în România, dar, din păcate, a fost integrat în campania electorală şi realizat, e drept pe şustache, cu sprijinul PSD.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale nu se putea încheia şi în Bistriţa-Năsăud fără specifica baie de mulţime chemată la un eveniment mascat.
Astfel, joi, 3 decembrie, pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa a avut loc un altfel de karaoke de cum suntem obişnuiţi, eveniment la care s-au îngrămădit sute de bistriţeni curioşi şi puşi pe distracţie.
Gazda spectacolului a fost formaţia Cassa Loco, sprijinită în realizarea acestei acţiuni de deputatul PSD, Emil Radu Moldovan şi Primăria Bistriţa, prin „bunăvoinţa” edilului Ovidiu Teodor Creţu.
La „turaţie” maximă de 50.000 de waţi, publicul a putut cânta timp de două ore şi jumătate piese special alese, ale căror versuri au fost imprimate pe o instalaţie de ecran de circa 50 de metri pătraţi.
În public au fost împărţite aproximativ 40 de microfoane pentru ca oamenii, indiferent de vârstă, să cânte în grup sau câte unul singur. Invitaţi speciali la acest karaoke au fost George Hora şi Kamelia. Costurile întregului eveniment s-au ridicat la circa 10.000 de euro, iar jumătate din această sumă a fost asigurată prin sponsorizări de care s-a ocupat personal preşedintele PSD Bistriţa – Năsăud, Radu Moldovan.
Chiar dacă lucrurile sunt extrem de clare, organizatorii au negat faptul că ar fi vorba de o acţiune electorală, care însă s-a potrivit la fix în penultima zi de campanie pentru turul II al alegerilor prezidenţiale când românii vor vota: Mircea Geoană sau Traian Băsescu.

Copy paste!

Potrivit lui Leonard Muha, membru al trupei Cassa Loco, această idee îi aparţine lui Titus Banc, membru al Partidului Social Democrat, care a făcut un „copy – paste” al unui eveniment de amploare desfăşurat la Londra, în Trafalgar Square.
Un asemenea karaoke nu a mai fost făcut până acum în România. „În urmă cu câteva săptămâni mi-a venit o idee, după ce am văzut un videoclip din Londra. Am constatat că nimeni, de acum doi ani de zile, nu a preluat această ideea de la ei, şi m-am gândit că acest eveniment se poate face şi la Bistriţa. Bineînţeles, colaborând cu Leo din 2004, cu alte evenimente pe care le-am făcut împreună şi care au fost chiar de succes, el a şi fost prima opţiune. L-am sunat, am pus cap la cap împreună o descriere a evenimentului şi ne-am gândit să obţinem sprijin pentru crearea acestuia. (…) Mă bucur că am găsit o susţinere la Primăria Municipiului Bistriţa ( n. r – unde primarul Ovidiu Creţu este membru PSD )”, a spus Titus Banc.

Radu Moldovan pe post de „găsitor” de sponsori!

Preşedintele PSD Bistriţa – Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, spune că el s-a implicat în acest eveniment, în baza unei colaborări şi prietenii pe care o are cu membrii formaţiei Cassa Loco, de mai bine de cinci ani.
Social-democratul bistriţean nu a ezitat să facă atacuri la fostul primar al Bistriţei, Vasile Moldovan (PD-L), care „a neglijat” Cassa Loco la evenimentele bistriţene.
Deputatul Radu Moldovan şi-a luat angajamentul că se va ocupa personal de găsirea unor sponsori pentru a se realiza acest karaoke, care să îi determine pe bistriţeni să uite de scandalurile din campania electorală, precum cel cu trucajul împotriva preşedintelui, apărut taman peste noapte după cinci ani de zile. „Cred că în 2004 de Crăciun a fost începutul colaborării mele cu Cassa Loco. Am citit în presă despre neacceptarea lor la evenimente care ţin de Bistriţa. L-am contactat pe Leonard şi mi-a spus că şi-au oferit serviciile şi gratis, dar au fost refuzaţi de Primăria Bistriţa. Le-am propus atunci un proiect pe termen mediu şi lung şi mă bucur că se împlinesc deja cinci ani de când colaborăm împreună. (…) Partea mea în acest eveniment a fost găsirea sponsorilor. Fiecare are un rol… Primăria Bistriţa s-a ocupat de partea de logistică, iar eu m-am angajat să găsesc soluţii pentru a sprijini acest eveniment. Sincer, cred că în toată învălmăşeala asta, pe care o trăim acum în ultima săptămână de campanie electorală, un astfel de eveniment care ne duce în altă parte de dezbaterea politică, este binevenit pentru Bistriţa. Şi sigur, dacă unii s-au gândit să facă cel mai lung cârnaţ, alţii să facă cea mai mare plăcintă, noi ne-am gândit la ceva care cred că lipseşte foarte mult românilor, ne-am gândit la cultură şi mă bucur că această idee se pune pentru prima dată în practică în România. Prin acest eveniment poate să se vorbească de Bistriţa, până la sărbătorile de iarnă, minim. O să încerc cu colegii mei de la Bucureşti să sensibilizez şi prezenţa televiziunilor naţionale, pe lângă colaboratorii de la noi, pentru că este chiar un eveniment grandios care poate să aducă altă imagine Bistriţei decât cearta lui Radu Moldovan cu Ioan Oltean”, a explicat deputatul PSD, Radu Moldovan, la o întâlnire cu mass-media locală.  

Primarul Ovidiu Creţu, responsabilul cu spaţiul

Edilul Bistriţei, Ovidiu Creţu a accentuat faptul că municipalitatea nu a susţinut financiar această acţiune, ci „a întins o mână de ajutor” cu ce a putut, asigurând partea de logistică. „ Evenimentul este realizat de Cassa Loco. Pentru că ei au avut nevoie de susţinere, această vine şi din partea Primăriei Municipiului Bistriţa, dar şi din partea Partidului Social Democrat, însă este o acţiune organizată de ei. (…). Vreau să precizez că din partea Primăriei Bistriţa nu există susţinere financiară. Deci, sprijinim logistic, dar nu financiar acest eveniment”, a asigurat Creţu.

Prietenul, în campanie se cunoaşte!

Leonard Muha, membru al trupei Cassa Loco, a declarat că pentru realizarea acestui eveniment a preferat să apeleze la prieteni, la oameni care au susţinut formaţia Cassa Loco în ultima perioadă, şi care, „aşa s-au potrivit”, să fie din PSD. „Avem din partea Primăriei, spaţiul la dispoziţie. În momentul în care ai nevoie de susţinere logistică şi financiară, în primul rând o cauţi la prieteni, şi nu m-a interesat nici culoarea politică şi nimic de genul acesta. Mi se pare normal să apelez la oamenii care în ultimii ani ne-au susţinut necondiţionat. Faptul că eu şi cu Radu Moldovan suntem prieteni este deja o chestiune banală în toată povestea asta, ştie toată lumea, nu ne-am ascuns. Dar, atât timp cât am lucrat foarte bine împreună din 2004 încoace, şi cu primarul Ovidiu Creţu în ultimii doi ani, am mers pe linia asta. Nu este un eveniment electoral. În nici un caz nu o să vedeţi acolo bannere, pancarde şi mai ştiu eu ce materiale de campanie. (…).Este foarte important să se vorbească tot mai bine şi mai pozitiv de Bistriţa. Şi e foarte important să avem câteva mii de oameni acolo care să participe la acest eveniment activ” a spus Muha.
Marele karaoke a prins foarte bine la bistriţeni, mai ales într-o perioadă în care televizoarele abundă de jocuri politice, bani de ieşit prin cluburi nu prea sunt iar cu în cântec şi-o „strigătură” mai uiţi de frigul de afară. Printre publicul prezent şi activ s-au numărat mulţi membri şi tineri ai PSD Bistriţa – Năsăud, dar „coincidenţă” probabil.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.