Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj este cea mai mare unitate din județ. Chiar dacă ține de Ministerul Sănătății, spitalul primește fonduri de la administrațiile locală și județeană din Cluj și își gestionează fondurile proprii. Spre exemplu, anul trecut a fost încheiat cu un excedent bugetar în valoarea de peste 58 de milioane lei. Cu toate acestea, medicii din secțiile spitalului se plâng în referate și note oficiale că nu au un consumabilele necesare pentru salvarea vieților. Spre exemplu, de la cea mai mare secție de chirurgie lipsesc tuburile de dren și mănușile chirurgicale. În lipsa lor, medicii fac referate! Lunar, conducerea spitalului este anunțată de lipsuri, dar problemele nu par să se rezolve. Pe de altă parte, conducerea spitalului transmite că aceste probleme nu există.

Blocul Operator Chirurgie Generală 1 este blocul operator unde ajung urgențele din județul Cluj, respectiv unde se realizează tratamentul complex al tututor cazurilor grave de politraumatisme cu leziuni multiple. Blocul deservește 3 secții importante cu profil de urgente: Secția clinică Chirurgie Generală 1, Compartimentul de Chirurgie plastică și Compartimentul de Ortopedie Traumatologie pentru Urgențe.

Medicii de la Chirurgie 1 Bloc Operator trag un semnal de alarmă vizavi de faptul că situația este destul de ”maro”.

”Vă informez că în gestiunea Blocului Operator Chirurgie I nu mai există tuburi de dren abdominale. Momentan utilizăm pentru drenajul abdominal sonde de aspirație, care sunt improprii pentru drenarea eficientă a cavității peritoneale. Toate referatele de necesitate pe care le-am făcut în ultimele luni, prin care solicităm tuburi de dren au rămas fără răspuns, motiv pentru care vă informez că în aceste condiții nu îmi asum răspunderea pentru complicațiile chirurgicale apărute datorită utilizării unor tuburi de dren improprii. Stocul de sonde de aspirație, utilizate în prezent ca și tuburi de dren, este de asemenea redus. După epuizarea acestui stoc ne vom găsi în imposibilitatea de a efectua intervenții chirurgicale care necesită utilizarea drenajelor abdominale (majoritatea intervențiilor chirurgicale abdominale, inclusiv urgențele)”, arată adresa trimisă către șefii spitalului clujean.

De asemena, din cadrul blocului operator Chirurgie 1 lipsesc rolele pentru sterilizarea la plasmă.

”Toate referatele de necesitate pe care le-am făcut în ultimele luni, prin care solicitam aceste materiale consumabile pentru sterilizare au rămas fără răspuns. Astăzi este ultima zi în care putem efectua sterilizarea la plasmă. Vă rog să ne asigurați de urgență stocul solicitat sau în caz contrar să precizați unde vom putea efectua sterilizarea la plasmă pentru materialele care nu pot fi autoclavate începând cu data de 20.07.2021”, arată apelul disperat al medicilor făcut către conducerea spitalului.

O altă problemă a chirurgilor este… lipsa mănușilor chirurgicale.

”În blocul operator nu mai există mănuși chirurgicale nepudrate nr 7. Această situație se repetă în mod constant în ultimul an, medicii chirurgi fiind nevoiți să opereze cu mănuși nepotrivite din cauza unor deficiențe de aprovizionare. Consider că este inacceptabil să lipsească din magazia spitalului un produs atât de utilizat, care este licitat, pentru care se trimite anual un necesar din partea blocului operator . Vă rugăm să luați măsurile necesare pentru remedierea acestei situații și să asigurați un stoc suficient de materiale sanitare care se utilizează în mod regulat”, arată adresa. 

Pe de altă parte, reprezentanții Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj spun că nu există acest gen de problemele pe care șefii de secție le-au semnalat în referatele trimise conducderii spitalului. 

”Consumabilele la care faceți referire există în gestiunea structurii Chirurgie I Bloc Operator. Nu au existat sincope în asigurarea cu aceste consumabile, în ultimele luni. Procesul de asigurare a consumabilelor începe cu întocmirea referatelor de necesitate de către secții. Ulterior, structurile de achiziții și aprovizionare se ocupă de achiziția acestora, conform reglementărilor legale în vigoare”, arată poziția reprezentanților spitalului.

Excedentul a plecat în vacanță

În 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a încheiat anul financiar cu un excedent bugetar în valoare de peste 58.000.000 lei. Cu toate acestea, materialele consumabile nu au fost cumpărate, muncitorii care făceau reparații curente în secțiile spitalului au dispărut! De asemenea, contractul cu firma care efectuează reparații capitale la clinica de Ortopedie a fost blocat, ajungându-se în situația în care la o ploaie mai serioasă apar infiltrații de apă în interior. Motivul pentru care lucrările de investiție la Ortopedie nu au continuat este că reprezentanții Corpului de Control al Ministerului Sănătății verifică investiția de 27 milioane lei care se derulează acolo.

Pe lângă acest excedent considerabil, la nivelul spitalului încă din anul 2020, există în implementare trei proiecte cu finanțare europeană în valoare totală de peste 64.610.000 lei, respectiv: 

– POR/266/8/1/Operațiunea 8.1.A – Ambulatorii. Titlul proiectului: Dotarea Ambulatoriului  Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Reabilitarea spațiilor se va realiza din venituri proprii și cu fonduri alocate de către Consiliul Local Cluj. Dotarea se realizează în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj. Proiectul a fost aprobat pentru finanțare la data de 21.12.2018, este în curs de implementare și sunt prevăzute achiziționarea a 244 echipamente medicale specifice, în valoare totală de 12.965.834,22 lei. 

– POIM/819/9/1/Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Titlul proiectului: Creșterea capacității Spitalului Clinic județean de urgență Cluj-Napoca de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Proiectul a obținut, la data de 10.11.2020, avizul favorabil al  Ministerului Sănătății, cu privire la necesitatea investițiilor propuse a fi achiziționate  și presupune achiziționarea a peste 200 echipamente medicale performante, dintre care amintim: angiograf multifuncțional – 1 buc., RX fix – 2 buc, RX mobil – 2 buc., stații de monitorizare – 5 buc, paturi pacienți – 133 buc., microscop intraoperator – 1 buc., o masă de operație și 4 paturi de terapie intensivă pentru pacienți cu obezitate morbidă (300 kg)., ecografe – 8 buc. etc.). La acest moment proiectul a depășit etapa de evaluare administrativă și de eligibilitate și are o valoare totală de 46.629.881 lei, 

– POC proiectul Registrul Regional al Patologiei Cerebro-Spinale – REGIOPaCS, în valoare de 5.019.632 lei.  

În perioada 2014-2020, din surse de finanțare multiple (Ministerul Sănătății, Consiliul local al Primăriei Cluj Napoca, Consiliul Județean Cluj, venituri proprii și sponsorizări) s-au efectuat lucrări de modernizare, igienizări, reparaţii curente și reparații capitale la mai multe pavilioane ale spitalului în valoare totală de peste 50.500.000 lei.

La Cluj, bebelușii cu probleme respiră pe rând

O situație aparte o reprezintă cea de la secțiile de neonatologie din cadrul spitalului județean. 

Este vorba despre lipsa acută a aparatelor de oxigen din cadrul spitalului. Reprezentanții secțiilor au făcut mai multe cereri și referate către conducerea spitalului, dar solicitările au rămas fără răspuns. Cel puțin, până la apariția în spațiul public a acestor informații.

”Ne aflăm în imposibilitatea acordării suportului respirator nou-născuților, din cauza lipsei senzorilor de oxigen. Menționăm că au fost făcute referate în vederea achiziționării, dar până în prezent nu s-au cumpărat. În momentul de față trei ventilatoare (2 bucăți Acutronic Fabian și 1 bucată Leoni Plus nu pot fi utilizate). În aceste condiții nu ne asumăm responsabilitatea în cazul decesului pacienților. Vă rugăm să faceți demersurile necesare în vederea rezolvării cât mai urgente a situației”, arată o adresă făcută de șeful secției Neonatologie I, Gabriela Zaharie, către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca.

Documentul este datat la mijlocul acestei luni.

După apariția acestei știri, managerul spitalului clujean a transmis un mesaj potrivit căruia situația din cadrul clinicii de neonatologie s-a rezolvat: ”Au sosit demult senzorii”, a transmis Gherman.

În legătură cu situația de la clinicile de neonatologie, potrivit unor surse locale, Instituția Prefecturii Cluj a făcut o serie de controale pentru a vedea, concret, care sunt motivele pentru care consumabilele respective lipsesc.

Achiziții de aproape 100 milioane cu fonduri proprii de aproape 20 de milioane

în ultimii 7 ani, Spitalul clinic Județean de Urgență Cluj a achiziționat echipamente în valoare de peste 94.000.000 lei, din care peste 27.000.000 lei au fost alocate din venituri proprii. 

la data de 16.10.2013, spitalul a fost preluat cu plăţi restante de peste 13.500.000 lei. Cele mai importante echipamente achiziționate, în acești ani, au fost: RMN – 2 buc, CT – 3 buc, angiograf cardiovascular – 1 buc., mamograf digital – 1 buc, aparat mobil de radioscopie cu braț C – 5 buc., 28 buc. aparate de anestezie, 95 de paturi de terapie intensivă și 399 paturi electrice cu 4 secțiuni și saltea, 53 aparate de ventilație mecanică, ecovideoendoscop – 1 buc, peste 20 ecografe de înaltă performanţă, 3 buc – RX mobil şi trei RX fixe, aparat osteodensitometrie – 1 buc., 5 buc. turnuri laparoscopie, 3 buc. sterilizatoare, un sistem modern de neuronavigație, 10 buc. lămpi de operații și 15 buc. mese chirurgicale, 219 buc. injectomate, peste 120 buc. monitoare de funcții vitale, aparate de oxigenoterapie etc..

Reactivii pentru diagnosticarea tumorilor pe terminate

Potrivit adreselor făcute de șefii secțiilor din cadrul spitalului clinic Județean de Urgențe Cluj, reactivii pentru diagnosticarea tumorilor s-au consumat, însă spitalul nu a făcut achiziții noi.

”S-au epuizat o parte din reactivii necesari pentru colorațiile imunohistochimice, colorații utilizate pentru diagnosticul tumorilor. Din acest motiv vor fi întârzieri în eliberarea rezultatelor”, arată o adresă a Serviciului de Anatomie Patologică adresată conducerii Spitalului Județean de Urgență Cluj spre finele lunii trecute. 

Contract verificat de Corpul de control al Ministerului Sănătății

Reamenajarea Clinicii de Ortopedie presupune reorganizarea interioară a spațiului pentru realizarea a 4 săli de operații și a unei secții ATI cu 10 paturi și reabilitarea tuturor celorlalte încăperi și spații din incintă. În plus, se urmărește reconfigurarea imobilului cu adăugarea a încă un etaj.

”Din cauza infiltrației apei, secția se află într-un stadiu avansat de degradare. Sala de operații nu se mai poate utiliza din cauza pereților degradați de mucegai. Pentru tratamentul chirurgical al pacienților cu infecții folosim în prezent sălile de operații aseptice, aflate la etajul 1, fapt ce poate avea consecințe grave , existând un risc crescut de a contamina și infecta pacienții aseptici. Este cunoscut faptul că infecțiile osoase sunt de o gravitate foarte mare, se tratează dificil, cu eforturi și costuri mari, pacienții necesită o izolare specială întrucât prezintă un risc crescut  pentru ceilalți pacienți  și personalul clinicii. Având în vedere degradarea spațiilor menționate, tratamentul în aceste condiții nu mai poate continua, activitatea putând fi suspendată la orice inspecție a organelor abilitate. Din acest motiv se impune redeschiderea sălii de operații septice și reabilitarea”, arată nota de fundamentare în urma căreia a fost 

aprobată investiția de reabilitare a Clinicii de Ortopedie.

Referatele ne încurcă foarte tare!

Medicul clujean George Dindelegan este președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. El spune că situația ar trebui să fie rezolvată de conducerea executivă a spitalului. Însă, din declarațiile lui se înțelege că această situație există de mai mult timp. Mai curând el pare afectat de faptul că medicii sunt puși să facă referate pentru a primi materialele necesare cu care să opereze și a declarat că speră ca conducerea spitalului să elimine această obligativitate, a referatului de necesitate.

George Dindelegan

”Acestea sunt atribuțiile conducerii executive și au fost implementate de fostul manager, Susca. Așa funcționează spitalul, trebuie să faci referate pentru orice și sper să se renunțe la această practică. În legătură cu cazurile de care mă întrebați, eu nu vă pot prea multe informații, mai curând încercați la departamentul de aprovizionare, acolo se pot da mai multe detalii.

Oricum, nu îmi dau seama de ce, dintr-o dată, a apărut un asemenea interes pentru că și în anii trecuți a fost aceeași situație și presa nu s-a întrebat atunci dacă sunt sau nu probleme. Nu este nimic diferit față de ce era în anii trecuți! Păi, dacă stau să mă gândesc, la nivel de materiale era mai rău acum doi ani decât acum”, a declarat chirurgul George Dindelegan.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.