Turdeanul, un bărbat trecut de vârsta de 40 de ani aşteaptă să fie invitat în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Deşi are un fizic de boxer de categoria grea pare atât de emoţionat că se află la un cabinet medical încât am senzaţia că e un adolescent timid, de la ţară. Până la urmă mărturiseşte că a încasat nişte jeturi de spray în ochi, din partea unui maistru militar de la Unitatea de aviaţie militară din Luna deoarece îndrăznise să-i ceară înapoierea unei datorii pe care acesta o avea faţă de el. Iar când agresorul l-a convocat zice-se, pentru acest lucru, acesta i-a zis: „Hai să-ţi dau datoria”- şi i-a pulverizat jetul în ochi. Apoi, tot el a chemat poliţia zicând că a fost atacat de acesta şi a fost nevoit să se apere, fiindu-i pusă viaţa în primejdie!

Rar am întâlnit persoanaj mai timid decât uriaşul turdean! Acesta mă roagă să nu-i public numele, fiindu-i groază de ruşinea pe care ar îndura-o, în micuţul său oraş – unde fiecare se cunoaşte cu fiecare – dacă s-ar afla ce necaz a păţit! Cu dificultate aflu de la el că incidentul care l-a adus la I.M.L. Cluj a avut loc vinerea trecută, în faţa unui magazin de piese auto din municipiu, acolo unde un maistru militar la Unitatea de aviaţie din Luna, în vârstă de 35 de ani, îl convocase pentru a-i returna o datorie de 500 de lei, veche de vreo lună. „M-a sunat şi mi-a zis: „Hai să-ţi dau datoria”! Şi atunci eu m-am deplasat la locul întâlnirii, împreună cu fratele meu, care a rămas în maşină. M-am îndreptat, încrezător, spre el şi când mă aflam la doi metri de acesta omul a scos un spray negru şi mi l-a pulverizat direct în ochi. Am rămas orb, instantaneu, şi m-am refugiat – ca vai de capul meu – în magazinul de pise auto, unde personalul m-a spălat pe ochi, să-mi revin puțin. Am mai poposit puţin acolo pentru că am rămas fără vedere  – lucru care s-a prelungit pentru două ore. Şi, spre stupoarea mea, până să fac vreun gest m-am şi trezit cu poliţia pe capul meu, chemată de atacator, care s-a plâns că eu am fost cel care l-a atacat şi a fost nevoit să se apere de mine”! Bărbatul mărturiseşte că, imediat după incident,  fratele său l-a urcat în maşină şi l-a transportat de urgenţă la Clinica de Oftalmologie din Cluj-Napoca, unde medicii i-au acordat primul ajutor, recomandându-i zece zile de îngrijiri medicale. Apoi bărbatul s-a întors la Turda, la poliţie şi a aflat că maistrul militar – culmea tupeului! – făcuse deja plângere împotriva lui, înainte ca el să apuce s-o facă… Îşi continuă acesta relatarea: „Poliţiştii m-au trimis la I.M.L.Cluj, ceea ce am şi făcut, imediat”. Este poftit în cabinetul de consultaţii, însă legiştii îl trimit înapoi la Clinica de Oftalmologie – aflată din fericire în proximitate – şi-l roagă să vină cu o scrisoare medicală, nu cu o reţetă. Omul se conformează şi se întoarce peste câteva minute, cu actele medicale în regulă. Ca urmare, este poftit din nou în cabinet şi, după câteva minute se întoarce cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate între şase şi şapte zile de îngrijiri. Apoi, împăturindu-şi cu grijă certificatul, îmi mărturiseşte, înainte de a părăsi instituţia medicală: „Avusesem încredere în el deoarece cumnatul meu urma să-i fie naş de căsătorie şi nu mi-am imaginat nicio clipă că maistrul militar ar fi în stare de aşa ceva! Oricum, e clar că individul va fi nevoit să-şi caute alt naş, fiindcă pe cumnatul l-a pierdut”!

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Ambii bărbaţi au depus plângere penală, unul împotriva celuilalt. Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor aspectelor sesizate”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.