Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa au amplasat un laborator mobil pe malul Someşului Mic, în zona terenului de joacă din cartierul Grigorescu.

 

Astfel, elevii Şcolii Gimnaziale „Horea” din Cluj-Napoca au avut ocazia să participe la o activitate practică, în cadrul căreia a fost îmbinată latura educativă cu cea recreativă. Mai întâi, au fost purtate discuţii despre apă, ca factor esenţial de mediu, apoi au fost prelevate si analizate probe biologice si chimice din râul Someşul Mic. Copiii au observat modul în care sunt determinaţi unii parametri chimici ai apei (s-au determinat conductivitatea apei, duritatea, concentraţia de oxigen şi valoarea ph-ului). Nu au lipsit nici jocurile în aer liber, picnicul, iar la final micuţii participanţi au ecologizat zona în care şi-au petrecut timpul.

 

Activitatea a marcat Ziua Mediului şi face parte din campania de responsabilizare socială Să păstrăm Someşul curat! Obiectivele campaniei vizează promovarea riscurilor legate de poluarea apelor şi responsabilizarea cetăţenilor. Este nevoie de o schimbare radicală în plan comportamental şi este important ca oamenii să conştientizeze efectele acţiunilor pe care le fac.
Până la finele lunii iunie vor avea loc o serie de activităţi de informare şi de conştientizare asupra importanţei protejării şi conservării resurselor de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.