Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat joi inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu dosarul în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, este acuzat de corupție. Kovesi reclamă posibile abateri disciplinare ale magistraților de la Judecătoria Cluj-Napoca, întrucât cauza nu a fost soluționată de mai bine de opt ani. Dosarul se fală pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, cauza fiind judecată de Lucian Buta.

 

„Sub acest aspect, în cele 24 de termene (în perioada 16.06.2011 – 22.05.2014) s-a amânat cauza numai pentru audiere de martori, deci în total 1.071 de zile. Având în vedere faptul că prin rechizitoriu au fost citați 72 de martori rezultă că în 25 de termene, pe parcursul a 4 ani, s-au audiat 2,8 martori/termen. Subliniem de asemenea faptul că, de la un termen la altul, pe parcursul celor 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile și chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul, pentru audierea celor 72 martori. Așa fiind, pe parcursul celor 1.263 zile , judecătorul fondului nu a dispus nicio măsura pentru a judeca cu celeritate, deși cunoaște că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanțelor de judecată, iar din cei 8 ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanțe.

Solicităm efectuarea de verificări, existând indicii rezonabile pentru antrenarea încălcării duratei rezonabile a soluționării cauzei. Invocăm sub acest aspect al duratei rezonabile jurisprudența Inspecției Judiciare. Se observă așadar că judecătorul instanței de fond de la Judecătoria Cluj-Napoca este exponentul judecării unei cauze fără a avea în vedere cerințele de celeritate, durata rezonabilă a procedurii, considerându-le, probabil, chestiuni facultative în economia dosarului pe care a fost investit să-l judece. Un asemenea mod de aplicarea a dispozițiilor legale referitoare la durata rezonabilă a unei proceduri judiciare sunt profund străine spiritului ce se degaja din scopul, condițiile generale de desfășurăre a judecății unei cauze și denotă încălcarea normelor de procedură și încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil”, se arată în sesizarea DNA trimisă către CSM.

Marian Oprișan a fost trimis în judecată în iunie 2006, pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals. Gazeta de Cluj a scris pe larg despre acest proces:

 

După 72 de termene, Căprioara” lui Oprişan, la un pas de a ieşi din bătaia puştii.

Procesul Marian Oprişan la un nou termen: Facturi acceptate la plată după ce au fost plătite

Dosarul “Căprioara”: Între două probe testimoniale, avocaţii vor pregăti schimbarea încadrării juridice

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.