Liberalul Ioan Bâldea îl pune pe Boc să ceară Parcul Feroviarilor. ”Parcul Feroviarilor trebuie solicitat de la Compania Națională de Căi Ferate, nu trebuie să așteptăm să ne fie predat, pentru că probabil acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Drept urmare, vă solicit, domnule primar Emil Boc, să dispuneți demararea procedurilor de înștiințare oficială a Companiei Naționale a Căilor Ferate cu privire la dorința municipalității de a prelua și moderniza acest parc. Acest lucru trebuie făcut pentru a demonstra că intențiile primăriei sunt serioase, nu doar declarații politice.

Spatiile verzi și parcurile sunt atât de puține în Cluj-Napoca, încât preluarea unui parc de dimensiunea Parcului Feroviarilor de către municipalitate și introducerea lui în circuitul public ar fi o mare bucurie pentru clujenii din zonă și nu numai.

Parcul Feroviarilor, care este al doilea ca suprafață din oraș, întinzându-se pe 5,4 ha, a ajuns o ruină. Investitorul care s-a asociat cu CFR și a promis acum 8 ani de zile că va face investiții uriașe, a renunțat la proiect, iar acum parcul se reîntoarce în proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate, a cărei activitate principală o constituie organizarea traficului feroviar, nu amenajarea de parcuri publice. În consecință, ar fi firească preluarea acestui parc de către primărie, în a cărei proprietate s-a aflat până în 1989, după care a fost predat Companiei Căile Ferate Române, și modernizarea lui pentru a fi pus la dispoziția clujenilor.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca municipalitatea să-si exprime în scris dorința de a prelua acest parc. În plus, sunt convins că vor susține această idee și cei doi clujeni care astăzi se află în fruntea Ministerului Transporturilor: domnul ministru Ioan Rus și secretarul general al ministerului, domnul Mircea Jorj. Orice amânare nu este decât în dezavantajul clujenilor, care sunt văduviți de un spațiu verde de ani de zile, asta pentru că autoritățile nu au reușit până acum să înțeleagă că acest parc trebuie redat celor care au cea mai mare nevoie de el. Imaginați-vă bucuria copiilor și a părinților care pot să-și petreacă timpul liber într-un spațiu verde, pe malul Someșului Mic, frumos amenajat, izolat de trafic și zgomot. Spații care sunt atât de puține în oraș la momentul actual”, spune liberalul clujean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.