Operatorii de date vor putea licita pentru licențele 5 G după ce ANCOM va deține un memorandum clasificat drept ”strict secret” în care vor fi detaliate condițiile de securitate ale rețelelor. Estimările pentru organizarea licitațiilor preconizează o dată din cursul anului viitor.

„Guvernul României, Guvernul Statelor Unite ale Americii au semnat un memorandum pe 5G, extrem de important, pe care noi îl considerăm benefic. Aici nu sunt lucruri care ţin doar de comunicaţii, ci şi de partea de securitate, de parteneriate strategice şi lucruri care depăşesc atribuţiunile ANCOM. În schimb, acel memorandum nu ţine loc de lege. Pentru a putea fi aplicat acel memorandum, trebuiau paşi care să urmeze de schimbare în legislaţia primară din România. Legat de transparenţă (…), noi suntem obligaţi să oferim operatorilor toate datele şi condiţiile astfel încât să poată să vină cu oferte care să le stea şi lor din punct de vedere economic în picioare”, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că memorandumul e „strict secret” şi că nu poate să anunţe operatorii de existenţa unor restricţii până când acesta nu va fi transpus în legislaţie. „În momentul în care acest memorandum de care trebuie să ţinem cont nu a fost transpus în legislaţia primară, noi ne aflam în situaţia în care, şi ne aflăm şi acuma, nu putem să transmitem către operatori, către piaţă, toate informaţiile necesare, de anumite restricţii sau nu. (…) Eu ştiu că e supus unui regism strict secret. Normal că l-am văzut, e strict secret”, a mai spus preşedintele ANCOM. Grindeanu a adăugat că aşteaptă şi indicaţiile Comisiei Europene, spunând că licitaţiile vor putea fi lansate în prima jumătate a anului 2020, după finalizarea acestor proceduri. „Până la sfârşitul anului, Comisia Europeană va furniza un tool box, un set de măsuri legate de cerinţe, de securitate a reţelelor.În momementul în care toate aceste lucruri vor fi îndeplinite (…) licitaţia se va organiza în prima jumătate a anului 2020”, a declarat acesta. În privinţa restricţiilor impuse echipamentelor utilizate de către operatori, reprezentanţii ANCOM au spus că acestea nu fac referire la o anumită companie furnizoare de echipamente, ci la anumite condiţii pe care 0:00 / 0:19 Nu îmi place Sunt de acord cu Politica de confidențialitate. DESCOPERĂ RĂSPUNSURILE × LIVE echipamentele trebuie să le îndeplinească.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.