Licitația pentru construirea primului Centru de Transplant Multiorgan din țară a fost lansată. Contractul estimat ajunge la suma de 200 de milioane de euro.
Pas înainte pentru proiectul de construire a Centrului de Transplant Multiorgan, proiect unic în România și în sud-estul Europei. Consiliul Județean Cluj a transmis luni, în vederea publicării în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), anunțul referitor la achiziționarea serviciilor de execuție a lucrărilor de edificare a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj.
Cu o valoare estimată la circa 200 de milioane euro, proiectul Consiliului Județean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.
Având un regim de înălțime 4S+P+5E+Et., edificiul medical ultramodern va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, va avea un număr de 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.
Ce transmite despre proiect Consiliul Județean Cluj
„Intrăm într-o nouă etapă, extrem de importantă, cu această investiție prin intermediul căreia vom construi, la Cluj, unicul Centru Integrat de Transplant din țară și din Europa de sud-est. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca etapele procedurale să se deruleze într-un ritm alert, astfel încât construcția acestui obiectiv medical ultramodern, de o importanță aparte atât pentru județul Cluj cât și pentru întreaga Românie, să fie finalizată în maxim trei ani”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Proiectul este inclus spre finanțare în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectantul Centrului de Transplant a fost desemnat în urma unui Concurs Internațional de Soluții, în cadrul căruia au fost depuse 44 de proiecte. Câștigătorul contractului de proiectare a viitorului Centru Integrat de Transplant din Cluj-Napoca, în valoare de circa 3,25 milioane de euro, a fost proiectul realizat de PINEARQ S.L.P. în asociere cu DICO și Țigănaș birou de proiectare SRL.
Centru cu aproape 300 de paturi și heliport
Conform anteproiectului, configurația spitalului este una integrată și relaționată funcțional cu serviciile medicale din zonă, având în vedere amplasarea strategică a acestuia. Astfel, cele patru niveluri subterane reprezintă „zonele fierbinți” ale spitalului, acestea urmând a fi dotate cu cele mai avansate facilități de diagnostic și tratament. Tot aici vor fi amplasate zonele de parcaj și cele de aprovizionare logistică și medicală. Parterul este dedicat zonelor publice, ambulatoriului, administrației și unităților de cercetare. În ceea ce privește cele cinci etaje supraterane, acestea vor fi dedicate secțiilor de internare și de recuperare. Spitalul va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului.
Primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.
Actualul Institut de Urologie și Transplant Renal funcționează într-un pod
Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca este spitalul în care medicii își desfășoară operațiile în pod. Blocul operator al spitalului este zona în care medicii și asistentele lucrează pentru pacienți, care sunt spitalizați în podul unității medicale, care în acte apare ca pod neamenjat și nu are autorizație nici de construcție și nici pentru securitate la incendiu.
„Crearea unui centru multi-transplant la Cluj se bazează și pe necesitatea de transplant a rinichilor, centrul de transplant renal din Cluj fiind cel mai activ centru de transplant de organ din România. Acesta se situează la ora actuală într-o parte de clădire din centrul orasului Cluj Napoca și nu are posibilitatea de a se dezvolta și adapta la cerințele tot mai mari de transplantare și supraveghere a pacienților transplantați renal”, se arată în documentație.
Citește și: Jocurile murdare din spatele schimburilor de terenuri dintre Primăria Cluj-Napoca și TVR
Sursa: monitorulcj.ro