Unul dintre cele mai intens mediatizate evenimente ale pieței de artă din ultimii ani, Licitația România Regală, aflată deja la cea de-a treia ediție, propune un itinerar captivant de-a lungul unui secol din fascinanta existență a nobilimii și monarhiei românești. Peste 150 de obiecte de colecție, fragmente din viața familiei regale sau ale aristocrației vremii, majoritatea cu valoare muzeală, vă așteaptă în expoziție la Palatul Cesianu-Racoviță a început de sâmbătă, 5 octombrie până luni, 21 octombrie.

 

În cadrul licitației, se disting chipurile monarhice, imortalizate în ipostaze mai puțin familiare. Unul dintre cele mai inedite loturi îl reprezintă negativul unei fotografii private (cca. 1931) ce o înfățișează pe Regina Maria în costum de baie. Fotograful a surprins-o pe Regină întorcându-se de la plajă, însoțită de o doamnă de onoare, într-o stațiune de pe litoralul italian. Realizat pe clișeu de sticlă, negativul, al cărei preț de pornire este de 300 de euro, face parte din seria pieselor rare de colecție. Din ciclul fotografiilor marilor monarhi ai României, Principesa Ileana, fiica Reginei Maria, este prezentă în cadrul licitației printr-un pictorial de 10 fotografii realizate pe terasa și în grădina castelului de la Balcic (preț de pornire: 300 de euro).

Puțini sunt cei care știu că prestigioasa revistă americană ”Time” a dedicat numărul din 1 august 1927 Regelui Mihai, a cărui fotografie apare pe coperta principală. Un astfel de exemplar rar este scos la licitație, cu prețul de pornire de 80 de euro. Dintr-o perspectivă occidentală, revista reproduce un episod important din istoria națională: contextul în care Regele Carol al II-lea renunțase la tron, iar Mihai, regele minor, era tutelat de o regență formată din Patriarhul Miron Cristea, Prințul Nicolae și Gheorghe Buzdugan, Președintele Înaltei Curți de Justiție și Casație

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.