Nicio licitație nu au mai atribuit oficialii Consiliului Județean(CJ) Cluj după arestarea președintelui Horea Uioreanu. Ultima procedură de licitație publică, cea pentru pubelele de gunoaie, a fost atribuită pe 21 mai, iar președintele a fost reținut pe 28 mai. Ultima atribuire prin intermediul cererii de oferte a fost în luna aprilie 2014, privind consolidarea terenului la Centrul de Management al Deșeurilor. Între timp, mai multe proceduri își așteaptă câștigătorul la Consiliul Județean Cluj.

 

Centrul de la Jucu, așteaptă câștigătorul

Cea mai mare investiție care este în momentul de față în procedura de achiziție publică este amenajarea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Jucu. Mai precis, contractul are o valoare de 4,2 milioane de lei și prevede atât finisaje de interior, recompartimentare cu rigips, reparații instalații electrice, sanitare și termice, dar și montarea unui lift.  Aceasta este singura procedură care apare pe Sistemul Electronic de Achiziție Publică(SEAP) în rândul Consiliului Județean.

Ultimele două investiții sunt legate de rampa ecologică și rampa ecologică. Investițiile pentru rampa ecologică au fost făcute atât prin licitație publică, cât și prin cerere de ofertă. Cererea de ofertă a mers pentru consolidarea drumului către Ceconi, iar contractul pentru pubele a fost atribuit societăților EuroPlast România și Grădinaru Import Export.

 

Rampa ecologică, contractul semnat înainte

Ultimul contract semnat de către oficialii CJ Cluj este cel intitulat ”Echipamente pentru colectarea deşeurilor în cadrul proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj.” Contractul a fost atribuit pe 21 mai, cu o săptămână înainte de arestarea lui Horea Uioreanu. Banii au ajuns la două firme EUROPLAST ROMANIA S.R.L. şi GRĂDINARIU IMPORT EXPORT S.R.L. Ambele firme au experiență în domeniu.

 

Din nou către rampă

Un nou capitol din bugetul județului a ajuns la firme abonate banului public.  Licitaţia pusă la bătaie de CJ Cluj constă, practic, în achiziţionarea de containere şi pubele pentru colectarea deşeurilor. ”Contractul constă în furnizarea şi transportul bunurilor la amplasamentele indicate în caietul de sarcini, precum şi asigurarea mentenanţei dotărilor pentru sistemul de colectare a deşeurilor din judeţul Cluj, inclusiv a pieselor de schimb în perioada de garanţie, se arăta într-un articol anterior din Gazeta de Cluj. Lot 1 ”Recipienţi de colectare a deşeurilor reciclabile, cu capacitatea de 1.100 litri”, Lot 2 ”Unităţi de compostare individuală de 220 litri”, Lot 3 ”Containere metalice cu capacitatea de 15 mc”, Lot 4 ”Containere metalice cu capacitatea de 6 mc”. Iniţial, valoarea contractului a fost estimată la 14.752.513,96 de lei, fără TVA, însă cele două societăţi care au câştigat au oferit 13,5 milioane de lei.

 

Specialist fără specializare

Consilierii judeţeni clujeni, care au compus, în mare parte, comisia de atribuire a licitaţiei au votat la începutul lunii februarie ca în cadrul comisiei să fie inclus şi un expert, dar care să nu aibă drept de vot. Este vorba de Adriana Viorela Bocian expert deşeuri – operarea instalaţiilor de gestionare a deşeurilor, în cadrul Asocierii S.C. EPMC CONSULTING S.R.L. – S.C. BLOM ROMANIA S.R.L. Însă, gradul de expertiza lui Bocian este contestată. ”Expertul de mediu propus, respectiv Adriana Bocian Viorela nu îndeplineşte cerinţa referitoare la specializare. Conform documentelor aceasta are specializarea: tehnologia substanţelor organice, în fişa de date a achiziţiei solicitându-se specializare în ingineria mediului, ecologie sau similar. Prin respectiva specializare, expertul dobândeşte cunoştinţe privind procesele tehnologice de sinteză de obţinere a substanţelor organice, care sunt total diferite, neavând nici o legătură cu ingineria mediului sau ecologie, specializări care au apărut după anul 1990”, arată contestaţia. Mai mult, autoritatea CNSC este de acord cu această contestaţie ”Criticile aferente expertului de mediu, Adriana Bocian Viorela, potrivit cărora aceasta nu ar avea „specializare în ingineria mediului, ecologie sau similar, dovedite prin autorizaţii, certificate etc valabile la data limită de depunere a ofertelor” sunt fondate deoarece, din suplimentul descriptiv al Certificatului de absolvire a cursului de specializare pentru ocupaţia „responsabil de mediu” rezultă că acesta este un program de „perfecţionare”, şi nu unul de „specializare”, astfel cum a solicitat autoritatea contractantă”, arată decizia CNSC.

 

Cum e treaba cu Ceconi

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au ales constructorul pentru consolidarea zonei afectate de alunecări de teren la Centrul de Management al Deşeurilor la începutul acestui an. Este vorba de firma Ceconi din Bixad, Satu Mare, care a licitat şi câştigat acest proiect cu suma de 6.592.097,28 de lei fără TVA. Societatea este administrată şi patronată de Ioan şi Dănuţ Cardoş (tată şi fiu), se arăta într-un articol anterior.

Este interesant de remarcat cum marile licitaţii sunt câştigate, la prima vedere, cu respectarea tuturor prevederilor din caietul de sarcini. Însă, după semnarea contractelor apar primele cereri de suplimentări contractuale, de probleme “neprevăzute” care duc proiectele respective spre finanţări supraevaluate, iar de multe ori spre suspendarea lucrărilor până la calendele greceşti. La o privire mai atentă se poate observa că administratorii sau proprietarii firmelor care câştigă diferite proiecte importante au grave probleme în justiţie. Se pare că dacă o persoană care deţine firma x este acuzată de fraude bancare de zeci de milioane de lei, nu întâmpină nici o problemă în câştigarea unei licitaţii de câteva milioane de euro. În unele dintre aceste cazuri, cei ghinionişti se trezesc după câţiva ani că sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu un oarecare proiect; însă la data acordării contractului nici instituţia care a dat banii, nici vreun Parchet nu şi-a pus problema să sesizeze faptul că proiectul a fost atribuit cuiva cu probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.