Săptămâna trecută, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat că bugetul spitalelor se va micşora în 2014. El i-a avertizat pe managerii aflaţi la dezbaterea regională de la Constanţa pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică, spunând că vrea ca sumele pentru spitale să fie diminuate, iar fondurile să fie majorate pentru centrele de permanenţă, cele multifuncţionale şi medicii de familie.

„Eu o sa încerc şi poate nu o să se supere nimeni pe mine astăzi, dar asta intentionez, să negociez cu domnul Buşoi ca pe anul 2014, la buget,  să menţinem sau să micşorăm sumele alocate spitalelor şi să majorăm sumele pe care le vom plati pentru centrele de permanenţă şi centrele multifunctionale, pentru medicii de familie, pentru ambulatoriu, tocmai ca să mărim posibilitatea să-i motivam pe medicii din prespitalicesc şi să vină la spital chiar numai cine trebuie”, a declarat Eugen Nicolăescu la dezbaterea regională de la Constanţa pe tema proiectelor de acte normative lansate de Ministerul Sanatatii în dezbatere publică.

Este lăudabilă intenţia ministrului de a se orienta spre motivarea medicilor din sectorul de  medicina prespitalicească, dar este de neînţeles cum a ajuns concluzia că ca exista spitale cu exces de personal.

„Trebuie sa recunoasteti ca la multe spitale, nu dau nume acum, dar la multe spitale aveţi pe normele astea comuniste pe care le avem de normare a muncii, aveţi exces de personal, dar nu faceţi nimic pentru asta, doamnelor si domnilor manageri, si vă sfătuiesc să vă faceţi ordine pentru că nu mai merge mult aşa. Bugetul pe 2014 se va înrăutăţi la spitale”, le-a spus ministrul celor prezenţi la dezbatere.

Spitalele clujene nu sunt de accord cu Nicolăescu
În acest sens, un reprezentant al spitalului universitar CFR Cluj a declarat că nu doar că nu există exces de personal, dar pentru tura de noapte, de exemplu,  au o singură asistentă de serviciu pe toate cele trei nivele ale spitalului. Aceasta, ajutată de o infirmieră, aleargă de la un etaj la altul pentru a se ocupa de toţi  pacienţii, inclusiv de cei de la terapie intensivă. Mai puţin de atât nu se poate.
De asemenea deficit de personal medical este şi la Maternitatea din Cluj, unde o singură asistentă are în grijă 30 de nou-născuţi. În plus, doar 5 din cele 10 saloane de neonatologie sunt funcţionale, reţeaua electrică fiind afectată de lucrările de reabilitare. Responsabilitatea este enormă pentru aceste asistente supraaglomerate. Micuţii din grija lor pot plăti cu viaţa orice moment de neatenţie datorat suprasolicitării, aşa cum s-a întâmplat cu bebeluşii de la maternitatea din Giuleşti.
Oriunde cauţi în ţară sunt plângeri pentru insuficienţa personalului medical, pentru faptul că posturile sunt blocate şi salariile sunt un dezastru. Nu putem să nu ne exprimăm curiozitatea vizavi de lista, secretă de altfel, pe care o are ministrul, cu spitale cu excedent de personal.

Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.