Liviu Dragnea a oferit, miercuri, noi detalii despre presupusa tentativă de asasinat asupra sa. El a spus că amenințările la adresa sa au început la câteva zile după câștigarea alegerilor și a relatat două evenimente din care a tras concluzia că a fost ținta unei tentative de asasinat.

„La câteva zile după câștigarea alegerilor am început să primesc amenințări. Indiferent de la cine veneau, erau pline de violență. Au trecut încet-încet de la amenințări voalate până la amenințări directe cu moartea. Cred că erau nume false, conturi false, adrese false, cam pe tot ce aveam. Apoi au început să devină descriptive, ce voi păți eu, ce va păți familia mea. Am înțeles că era o campanie împotriva mea, dar recunosc că nu i-am dat o importanță prea mare. În partea a doua a lunii martie a început să crească această presiune. Simțeam că sunt filat, începusem să mă uit mereu în spate, am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență, ca să fie văzuți de mine. În prima parte a lunii aprilie au devenit din ce în ce mai ostentativi. Făceau gesturi care semnifică moartea, tot felul de lucruri din astea. M-am îndoit de vreun scenariu, pentru că erau mereu persoane diferite. I-am spus Irinei și mi-a confirmat și ea suspiciunile și mi-a spus că este urmărită. Eram în plin război politic”, a spus Dragnea, la Antena 3.

„Într-o seară în aprilie lucrurile au mers mai departe. Eram într-un spațiu public, erau patru indivizi îmbrăcați în haine închise la culoare. Eram într-un grup, la un restaurant. S-au oprit la câțiva metri de mine, unul a făcut un gest din ăsta, apoi s-au întors și au dispărut. La câteva zile după eram pe o străduță în zona 13 Septembrie, au încercat să mă blocheze, am reușit să trec, voiau să îmi deschidă ușile la mașină. Asta mi-a confirmat că au intenții serioase. M-am gândit să vorbesc cu instituții ale statului, am renunțat și am ținut aceste fapte sub tăcere până ieri. Am vorbit pentru că mie nu mi-e teamă, nici de moarte și nici de altceva. Am vorbit că au fost amenințări la adresa fiului meu, a familiei mele. Ca să fie foarte clar, nu cred că Soros are vreo implicare”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că un prieten al său, care nu este român, i-a spus că au fost niște străini care au venit să-l evalueze. Dragnea a mai spus că știa de un dosar deschis după aceste evenimente, care a fost clasat.

„Eu înțelesesem la un moment dat că se deschisese un dosar. Că este real sau nu, dacă informația mea era corectă, ar trebui să răspundă alte instituții. Am înțeles că s-ar fi deschis un dosar și s-ar fi clasat. Acum habar nu am dacă a fost legat de incidentele astea, pentru că eu nu am sesizat pe nimeni. Nu am reclamat pentru că nu am avut încredere”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a refuzat în continuare să spună cine este omul „foarte celebru” care ar fi comandat asasinarea sa.

„Nu am avut niciodată pază SPP. Nu îmi angajez nicio pază”, a mai spus Dragnea.

Liderul PSD a declarat, marți seară, la același post de televiziune, că, anul trecut, s-a încercat asasinarea lui. Liderul PSD susține că patru străini au venit în România, anul trecut, în aprilie, și s-au cazat la Athene Palace. Cei patru au fost plătiți, spune Dragnea, de „un om foarte celebru”, fără însă a spune despre cine este vorba.

„Am fost amenințat cu moartea anul trecut, în aprilie. Au venit patru străini, au fost cazați aici, la Athene Palace. Au ajuns în preajma mea. Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot spune. Este un om foarte celebru”, a spus Dragnea.

Reprezentanții Serviciului Român de Informații susțin că nu au primit nicio sesizare din partea președintelui Camerei Deputaților care să aibă legătură cu ”o presupusă amenințare”. De asemenea, și Parchetul General și DIICOT au precizat că nu a existat un dosar în care să fie cercetate faptele relatate de Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.