Liviu Mărghitaș, fostul rector USAMV Cluj, a murit la vârsta de 72 de ani, în urma unui atac cerebral. Ieri a fost înmormântat în comuna natală Poieni.

Absolvent al Facultății de Zootehnie din Cluj Napoca, a deținut numeroase funcții administrative pe care le-a onorat cu demnitate. A fost Rector al USAMV CN între anii 2000-2008, Președinte al Senatului Universității 2008-2012, Director al Corpului de Control din Ministerul Educației Naționale (1997-2000), Delegat Național al României la Comisia Sericicolă Internațională (2010-2016) iar in prezent a activat ca vicepreședinte al Secției de Zootehnie din cadrul Academiei de Științe Agricole.

Profesorul Mărghitaș a fost titularul disciplinei de Apicultură și Sericicultură din Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii și Șeful Laboratorului de Controlul Calității Produselor Apicole. Cariera academică a fost încununată de succes si realizări profesionale de excepție, care au marcat evoluția a numeroase generații de studenți, doctoranzi și cercetători în domeniul Zootehniei. A condus granturi de cercetare naționale și internaționale, a avut o activitate publicistică prolifică și a fost câștigător a numeroase premii naționale, cărora li se adaugă distincțiile Doctor Honoris Causa din partea multor universități din țară. A contribuit marcant la evoluția învățământului agronomic clujean, la dezvoltarea fără precedent a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, pe care a iubit-o și a propulsat-o pe primele locuri între universitățile din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.