Unul dintre complexele imobiliare din Calea Baciului aparţine omului de afaceri cu înclinaţii “liberale”, Nicolae Badiu. Prin firma de dezvoltare imobiliară SC Europort, Badiu împreună cu partenerul său de afaceri, Radu Căciulă, au vîndut clujenilor apartamente la zeci de mii de euro, dar care nu sunt racordate la reţeaua de gaz. Astfel, oamenii care s-au mutat în locuinţe se plâng că îngheaţă de frig şi că vor avea gaz tocmai anul viitor. Pînă atunci, Nicolae Badiu anunţă că mai doreşte să înceapă o altă investiţie imobiliară în aceeaşi zonă.

Zeci de clujeni se plâng că au fost păcăliţi de firma imobiliară Europort atunci când şi-au cumpărat apartamente în mai multe blocuri noi construite pe strada Calea Baciului. Pe lângă faptul că dezvoltatorii imobiliari nu au respectat termenele de predare, iar finisajele nu s-au ridicat la înălţimea promisiunilor făcute, oamenii îngheaţă în case întrucât imobilele nu au fost racordate la reţeaua de gaz până acum. Pentru această neregulă cei de la SC Europort dau vina pe E-on Gaz, iar, conform unor declaraţii apărute în presa locală, reprezentanţii companiei de gaz susţin că nu au primit nicio cerere de racordare la reţeaua de gaz.

Potrivit avizului de construcţie, beneficiarii ansamblului imobiliar sunt Nicolae Badiu şi Radu Căciulă, doi oameni de afaceri clujeni. Badiu este un bussinesman de casă al liberalilor care împreună cu unul dintre cei mai stabili parteneri de afaceri ai săi, Valentin Nica, au prins trenul afacerilor în perioada când la conducerea Consiliului Judeţean Cluj se afla liberalul Marius Nicoară. Astfel, Badiu dezvoltă proiecte hoteliere în parcurile industriale Tetarom I şi II, iar Valentin Nica va deţine monopulul prin intermediul CFO Integrator a singurei reţele subterane de transfer de informaţie şi date din Cluj-Napoca. În cadrul companiei CBC Development, Nicolae Badiu derulează o investiţie de 25 de milioane de euro pentru ridicarea unui centru integrat de business, Global Plaza, în parcul industrial Tetarom I. Imobilul se întinde pe un teren de 6.915 mp, având o suprafaţă construită de 22.000 mp. Clădirea este compusă din două corpuri, unul cu patru niveluri, celălalt cu nouă, care comunică între ele printr-o pasarelă. Global Plaza urmează a fi finalizat până în toamna anului viitor. Un alt proiect al companiei vizează construirea Global Plaza II, în Tetarom II. Proiectul va avea la bază acelaşi concept, însă atât suprafaţa pe care se va întinde investiţia, cât şi valoarea acesteia vor fi cu aproximativ 30-35% mai mici. Nica şi Badiu sunt asociaţi şi în cadrul SVF Management Prod Serv SRL, companie care în 2006 a avut o cifră de afaceri de 32.945.927 de lei  şi un profit de 9.795.482.  Nicolae Badiu este proprietarul As Ro Medica, al restaurantului Sinaia şi acţionar la Arcada Grup şi Imobiliare DPM.

Gaz la Revelion’!

Conform declaraţiilor locatarilor din zonă, racordarea la reţeaua de gaz ar mai dura circa 45 de zile, însă la lucrurile se miscă într-un ritm greoi care îi face pe oameni să creadă că vor avea gaz abia anul viitor. “Cei de la departamentul tehnic al EON ziceau ca daca toata documentatia ar fi completa, avizarea ei si executarea lucrarilor etc ar dura vreo 3 luni. Poate ca ar trebui a ne pregatim pentru o iarna "electrica".

Sunt nefericitul proprietar al unui apartament de două camere din blocul A şi pot să vă spun că soţia mea aproape că a făcut o cădere nervoasă când am aflat săptămâna trecută de la un vecin de al nostru că poate numai în anul viitor în mai vom avea gaz. Credem că am fost înşelaţi de firma Europort în toate problemele pe care am avut de a face cu ei, de la finisaje – de cinci ori am facut procese verbale şi aproape nu s-a remediat nimic sau dacă da, la fel de prost calitativ ca şi înaintea reclamaţiei – şi lipsa totală a parcărilor. Deşi nu locuiesc încă aici în fiecare zi stau mai multe ore la bloc ca să remediez cîte ceva înăutru. Până acum m-a costat nu mai puţin de 5000 de lei. Dacă vrem să ne fie ceva mai bine, noi locatarii trebuie să fim foarte uniţi şi să ne coalizăm împotriva minciunilor celor de la Europort, Căciulă-Badiu and Company”, spune unul dintre locatarii de pe Calea Baciului.

Conform unui avocat, una dintre soluţiile care ar putea fi abordate de locatarii de pe Calaea Baciului ar putea fi recuperarea cheltuielilor pe încălzire din facturile de curent electric. “Oamenii pot propune ori să li se plătească consumul de energie electrică pentru că nu este vina lor că nu au gaz, ori să se mute în chirii iar aceste costuri să fie suportate de firma cu care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare pe apartamentele neracordate la reţeaua de gaz. Din câte stiu, firma are de unde plăti. Dacă nu vor, pot fi daţi în judecată pentru că dreptatea le aparţine”, spune un avocat din cadrul Baroului clujean.

Taxa de risc

Un alt locatar din apartamentele cumpărate de la Europort se plânge că, pe lângă lipsa gazului există şi alte probleme. “Le-am trecut cu vederea prea multe celor de la Europort. Ne-am mutat cu copii mici, vine frigul, nu avem gaz, n-avem apă caldă. Pe lângă faptul că au predat apartamentele cu două luni întârziere, finisajele sunt de proastă calitate, nu sunt pavate căile de acces şi parcările, scările şi culoarele interioare nu sunt iluminate şi nu există iluminare nici pentru spaţiul exterior”, se plânge acesta.

Cei care au cumpărat apartamente în acest complex de locuinţeau plătit circa 1.000 euro pentru întabularea locuinţelor la care s-a adăugat aproape 2.400 de lei pentru terenul de sub bloc. „Eu am plătit la cumpărare o taxă de risc financiar care, după ce m-am interesat, am aflat că nu este de fapt o taxă, ci un curs pentru euro pe care îl stabilesc ei asa încât să vândă apartamentul cu mai mulţi bani în cazul în care avansul stabilit nu este plătit integral. Alţii oferă tot felul de discounturi dacă dai toţi banii jos înainte, alţii pur şi simplu îţi zic mai multe preţuri ale apartamentului în funcţie de modalitatea de plată aleasă. Oricum, acest aspect se stabileşte înainte de precontract şi faţă de preţul din precontract, din punct de vedere legal nu mai pot fi alţi bani de plătit către vânzător”, explică un alt locatar care a cumpărat de la SC Europort.

“Ne-am interesat de oferta celor de la Europort în vara anului trecut şi ne-au spus că la sfârşitul lui februarie, începutul lui martie anul ăsta vom locui sigur în apartament. Ne-a convenit oferta aşa ca am mers la notar să facem un antecontract. Când ne-au prezentat antecontractul am văzut că apare ca termen de predare 1 mai 2008. Spunându-le că nu aşa a fost oferta lor ne-au asigurat insistent şi convingător că predarea se va face tot prin februarie-martie. Neavând experienţă cu astfel de lucruri am semnat contractul şi au trecut şi lunile şi nu a mai pomenit nimeni de predarea în februarie-martie. A rămas ca dată de predare 1 mai 2008. A trecut şi 1 mai 2008 şi tot n-am primit apartamentul că cică nu aveau încă CF-ul. Noi am avut o parte din bani şi restul i-am luat printr-un credit. Nu e normal ca după atîta chin să avem acum, când vine iarna probleme de genul ăsta”, se plânge un alt locatar al complexului de locuinţe “marca” Badiu.

Ştefan Trandafir

60 COMENTARII

  1. sunt si eu un locatar revoltat dar cu ce ma incalzeste pe mine inclinatiile politice a lui Badiu?sau articolul acesta e doar politica si va folositi de noi?

  2. dupa cite am vazut in zona s-au adus deja materialele pentru executie, reprezentantul europort mi-a spus ca in urmatoarele 30 de zile firma care a preluat lucrarea va termina racordarea imobilelor, eu sunt un client de la blocul C si am toata increderea in cei de la europort.
    Eu zic sa mai lasam campania politica si sa ne vedem de sinceritatea lucrurilor.

  3. daca e-on gaz nu-si face datoria,de ce sunt vinovati constructorii?din cate am inteles cererile sunt depuse de mult , de ce nu ne revoltam pe cei de la gaz? cred ca pe ei ar trebui sa-i tragem la raspundere!

  4. Stefan, cand o sa stai o luna si jumatate (pana in prezent) fara gaz te mai vad cum o sa ai incredere in europort. Ma faci sa rad! Hai stai in blocul A si ma duc eu sa stau unde dtai tu acum, vrei?
    Degeaba este cerere de acord de acces daca nu au binevoit sa duca toata documentatia! Huo!

  5. din cati sunt pe piata…sun cei mai seriosi.parerea mea.am vaz apartamentele,gazul…nu e vina lor…ce va tot legati de ei?daca nu va place…vindeti-le …ca la ce preturi le-ati cumparat faceti o sa aveti ceva castig

  6. domnule stefan trandafir,scrieti dupa ureche?de ce nu va documentati?halal ziarist!ascultati doar o parte,cealalta nu mai conteaza!si despre afacerile domnului badiu,ar trebui sa va mai documentati.expiratule!

  7. Nu contest seriozitatea Europort, ci mai de graba impotenta manageriala si lipsa de profesionalism a celor ce lucreaza acolo.
    Pentru ca situatia le-a scapat de sub control au inceput sa-si minta clienti. Singura persoana cu talent din toata echipa respectiva e Septimiu Panait, care se pricepe de minune la vanzari si la aburit clientii. Restul sunt toti amatori.
    Da, Europort a depus actele la E-On Gaz, acum un an, li s-a aprobat proiectul, dar s-au razgandit din diverse motive si l-au tot schimbat, pana au ajuns sa intarzaie.
    Calitatea lucrarii e la intamplare. Unele lucruri sunt bune, altele jalnice. Asta datorita firmei constructoare, care e compusa doar din debutanti si esuati alcoolici.

  8. nu are rost sa va mai incredeti in minciunile Europort sigur ca de ei depinde racordarea,nu ne-au vandut cuti de cribite,am dat bani si am luat credite pt locuinte ,platesc de 3 luni chiria,pt ca ma tot amagesc ca va fi gata sa ma mut si eu in cutia de chibrituri pt care am luat credit din banca,pe langa credit mai am si chiria de platit,Multumesc Europort,sa ne auzim de bine!!!

  9. Eu astept de 2 luni sa ma mut ,platesc chirie si credit pt apartamentul meu,cum nu Europort trebuia sa ne bage utilitatile,da nu eu rebuie sa ma apuc sa imi sap si sa imi trag utilitatile??Va rog nu mai lingeti cururile,si comentatori care vor sa apere un nume asa contoversat a lui Baldi,va rog mutativa la el ca eu vreau sa ma mut acolo unde am dat banii unde sotul meu si cu mine am scos credit in aprtamentul in care mi-a fost aratat in proiect si,mi s-a vandut cu utilitai nu fara.Va multumesc si va rugam sa nu ma stergeti,ca am zis adevaru.

  10. Politica e politica.. realitatea e realitate.. nu ma intereseaza afacerile lui Badiu, nici smecheriile lui Caciula Radu and company.. ci urmatoarele aspecte care nu pot fi trecute cu vederea oricata bunavointa ai avea:
    1. Predarea apartamentelor s-a facut cu cel putin 2 luni intarziere
    2. Conform antecontractului de vanzare cumparare constructorul se angajeaza ca, in momentul predarii, blocul sa fie racordat la utilitati (apa, canal, electricitate, gaz) urmand ca fiecare locatar sa incheie contracte individuale cu firmele de distributie. In momentul de fata desi s-a facut predarea apartamentelor, blocurile nu sunt racordate la Gaz. Din vina cui? nu e treba noastra.. intr-o tara normala, constructorul ar fi trebuit sa plateasca despagubiri locatarilor urmand sa recupereze daunele de la vinovati..intr-o tara normala..
    3. Din momentul receptiei constructorul a intrerupt orice lucrare in bloc (ex. instalare becuri pe casa scarilor)
    4. O parte dintre cumparatori au platit si un loc de parcare. In mod normal, la semnarea antecontractului trebuia specificat, la fel cu a fost specificat apartamentul si locul de parcare aferent apartamentului in cauza. Nu s-a intamplat asa, urmand ca acum sa asteptam o anume bunavointa din partea cuiva… fara a primi nici o informatie sau instiintare oficial despre mersul lucrurilor..
    5. Calitatea finisajelor, atat cele din spatiile comune cat si cele din apartamentele individuale lasa extrem de mult de dorit, multe dintre finisaje fiind generate de deficiente majore de proiectare .. cei care stam acolo cunoastem mai multe detalii..
    Unui constructor adevarat.. si aici vorbesc despre oamenii care stiu ce fac si ce vorbesc..nu ii va trebui mai mult de o ora pentru ca sa isi fac o imagine globala despre superficialitatea lucrarilor in cauza..

  11. Contractul cu cine l-am semnat mai oameni buni ? Cu Badiu sau cu E-on Gaz ? Nu e problema mea ce face E-on Gaz! Problema mea e cu Europort-ul care trebuia sa respecte un contract si nu au facut-o !
    Nimic mai simplu de atat.

  12. Dintre toti cei care au postat aici, isi dau cu parerea si niste oameni care nu stiu ce inseamna sa stai in luna octombrie fara incalzire si apa calda. Haideti si stati o saptamana acolo fara gaz sa vedeti ce bine e si dupa aia dati din gura. Chiar nu va e rusine?

  13. Andreea, nu exagera.. si eu sunt perfect de acord cu tine.. mi se pare o mare marlanie.. drept pentru care nu pot sa acord nici un fel de credit celor de la Europort.. cum spuneam si in mesajul anterior… intr-o tara normala constructorul ar fi trebuie sa isi asume responsabilitatea prin gasirea unor solutii alternative si apoi sa isi deconteze cheltuielile cu cei vinovati… dar asta numai daca am fi intr-o tara normala.. dar precum spuneam mai inainte.. daca nu s-au deranjat prea tare sa termine de pus niste becuri pe casa scarilor crezi ca se vor deranja sa rezolve problema cu gazul? cat timp nu ii streseaza nimeni.. au posibilitatea sa se bucure de succesul afacerii.. 🙂

  14. Azi, 15 oct, ar fi trebuit sa primesc cheile unui ap din corpul C. Septimiu spune ca se intarzie pe etajul meu cel putin 2 saptamani. eu ce ar trebui sa fac acuma? Sa-i dau in judecata? Obtin ceva? Mai ales ca au stipulat ca se obliga la PLATA PENALITATILOR daca intarzie la predare…..

  15. da.. teoretic ar trebui sa ii dai in judecata pentru neonorarea contractului.. numai ca smecheria lor mare este ca te vor ameninta cu plata TVAului… poveste care mie cel putin nu imi este foarte clara..

  16. By the way… calculul penalitatilor e simplu.. 0.3%/ zi din valoarea apartamentului dar nu mai mult de 3% din valoarea apartamentului.. ceea ce inseamna.. matematic 3/0.3=10 zile.. dupa 10 zile ei pot intarzia si 10 ani.. ca tot 3% iti dau.. 🙂

  17. Pentru N.B.: bai smechere, lasa tu urecheala si mesele la SINAia, ca suntem in stare sa ne-o achitam si singuri. Iar daca initialele reprezinta un ANUMIT NUME….. „numai bine pentru tine”

  18. Sugestia mea e sa studiem cu atentie contractele semnate si sa actionam in judecata pe marii oameni de afaceri. Inca in Romania nu stim sa cerem ci doar sa induram. Fara suparare dar aceasta e realitatea: sa te muti in bloc, sa orbecai pe scari cu telefoane si lumanari, sa nu ai incalzire ca la cort etc etc. Oameni buni recomand sa ii lovim unde ii doare tare. Avocatii abia asteapta astfel de cazuri. Nu cerem altceva decat drepturile noastre deci nu poate fi luat nimic din actiunile noastrea viitoare in nume de rau.
    LA LUPTA!!!

  19. Eu am incrderein firma Europort nu cred ca nu este capabila sa duca asemenea proiect la capat,eu cred ca o sa rezolve problema cu gazul,nu cred ca o firma asa mare si un asemenea proiect se poate distruge.Am auzit ca si fica primarului Baciului a avut incredere in Firma aceasta si are si Dinsa un apartament in aceste blocuri.Eu am rabdare si mai astept nu inteleg de ce faceti atat scandal,oricum o sa ne mutam in ele cu toti si o sa fim vecini si totul o sa fie bine.Eu am incredere in Europort.

  20. Stimate Client ma dezamagesti. Esti roman ce sa mai zic?! daca iti convine sa 1. traiesti ca un animal in frig si sa te speli in cucta sau 2. sa platesti rata la banca+chirie atunci sa fi sanatos. Sunt de parere ca nu exista pardon pentru aceasta situatie si cei vinovati sa plateasca! Este dreptul dumneavoastra stimati proproetari si semnatari ai antecontractului sa primiti despagubiri si dauna morale.

  21. Nu inteleg de ce ii aperi pe acesti oamenii?eu au trebuit sa vada ce au semnat inainte,nu scum ca s-au trezit fara gaze ,sa astepte o sa le primeasca,cand va fi in plan si aceea zona ,pana atunci sa astepte,cand au semnat contractul nu au asteptat,au sarit repede au crezut ca l-au prins pe Dumnezeu de un picior,lasai sa sufere,nu le mai lua aparare,si bravo Europort.

  22. in sfarsit sunt si oameni care au incredere in Europort!Chiar asa oameni buni cand ati platit integral apartamentele nu v-a fost frica ? Acum ca aveti apartamentele gata e usor sa va legati de chestiunea cu gazul…
    Oricum dintre toti cei care construiesc in jud. Cluj, ei sunt probabil cei mai tari si oricat va veti agita vor ramane cei mai tari!

  23. Nu inteleg cum poti fi asa un porc de om si fara suflet sa ne lasi acolo sa stam fara incalzire si sa facem baie in lighiane,nu ti-e rusine sa mai imi spui ca trebuia sa ma uit la ce am semnat,porcule,chiar asta ii ideea m-am uitat si chiar am platit tot,dar nu am primit porcule sa va arda flacarile iaduli nu ale e-on gazului.

  24. De ce stergeti din mesaje? Lasati oamenii sa-si exprime opinia si nu le mai luati apararea. Sa se mute ei in locul nostru si noi in vilele lor , sa stea ei fara gaz daca tot au atat incredere in ei. Si la gaz cand incep lucrarile ca din ce am vazut sunt sapate gropi pt canalizarea la viitorul bloc si pt firele de curent. Cand avem gaz ca inghetam in apartamente???????????????????????????????????????????????????Sa va ajunga toate blestemele noastre!!!

  25. Auzi Stefane si voi, ceilalti care aveti incredere in acesti hoti, blocul C nu are decat sa astepte cat am asteptat noi cei din A si sa te vedem atunci cata incredere mai ai in ei. Eu cred ca mesajele astea sunt postate de ei pt ca nici un client de-al lor , normal la cap, nu ar avea cum sa nu ii critice~!

  26. …din pacate asta e realitatea. Am avut multe discutii cu Caciula care mi-a aruncat in fata contractul semnat. Eu propun sa studiem antecontractele sa vedem ce zice de gaze si sa mergem sa il aruncam sub nas la Badiu si Caciula. Sincer pana nu iau 3-4-5 palme in bani nu o sa respecte pe cei de la care iau banii.

  27. Caciula Radu este un nesimtit, ironic ÅŸi lipsit de orice scrupule. Solutia ar fi sa ne adunam cat mai multi sa le blocam accesul in birouri, sa protestam si sa chemam toate televiziunile.

  28. ovidiu a postat la 14-10-2008 11:26

    JAVRA esti liber

    bianca a postat la 14-10-2008 10:27

    ESTI PROASTA

    Bv europort

    – esti un dobitoc

    Un client a postat la 17-10-2008 19:10

    – ESTI DOBITOC

  29. e cineva care are de gand sa se mute in corpul C? Mie Eurportul mi-a spus ca nimeni nu face presiuni pt a se muta in corpul C….cea ce nu prea cred, sunt programata pe 11 noiembr sa semnez a mia receptie pe care o fac pentru ca vor banii? ce ma sfatuiti sa semnez sa le dau banii sau sa astpt? apartamentele daca nu vor fi incalzite iarna asta se vor deteriora, se vor strica usile de interior , parchetul, peretii nu se vor usca si fa vi un mare haos!!! sfatul meu e sa ne incalzim ap cu calorifere si sa ne cerem drepturile !!! ( sa ne plateasca facturile la electrica).

  30. tee… parerea mea e sa nu le dai nici un ban pana ap nu e predat conform antecontractului, asta in cazul in care in acest act apare ca iti da ap cu gaz etc.
    Cei din corpul A in continuare nu au gaz si 15 noiembrie pare o data la care nu va fi racordate blocurile decat daca lucreaza tare magarii cu gazul

  31. ce presiune poti sa faci pentru imobilul C…chiar daca ii gata daca nu are gaz? tot ca skartz skatzi pana marti…intr-o zi de joi a fi gata, sa speram ca anu asta (daca nu octombrie macar, noiembrie)

  32. Caciula mi-a spus ieri 18.11 ca Miercurea viitoare au promisiune ca putem merge sa facem contracte la gaz. Pe cine sa mai crezi? Daca pana la 1 dec nu avem chemarea la contract propun sa mergem sa facem foc in fata la Eon gaz, sau sa intram cu saci de dormit la ei.

  33. CE BÄ°NE CA AM LUAT IN FOREÅžTÄ°. MAÄ° Ä°EFTÄ°N NEFÄ°NÄ°SAT, DAR IL FAC DUPA GUST Şİ FARA PROBLEME. Şİ PAN LA URMA IN COLTU MANAÅžTURULUÄ°. NU INTELEG CE ATÄ° GASÄ°T IN CAPATU BACIULUÄ°. NÄ°CÄ° MACAR MALL-URÄ° NU SUNT PE LANGA SA-Ä° CREASCA PRETU….SPER SA VA REZOLVATÄ° PROBLEMELE PANA LA URMA. LA FIRMA ASTA NU AM GASIT PLANUL APARTAMENTELOR PE NET SA POT COMPARA CU CELE DÄ°N FLOREÅžTÄ°…

  34. Ma intereseaza si pe mine daca aveti mai multe detali despre blocurile care se vor finaliza in 2009 ,daca se vor mai finaliza
    Am sa urmaresc si eu daca ne da cineva mai multe detali……………

  35. aia care siau luat in floresti=fraieri, pretul lor a ajuns la 40% fata de anul trecut dar la ansamblul din calea baciului nu au scazut. si sa veniti acum sa vedeti cum arata si ce sa facut. decat ca si altii care au ramas cu banii dati si nu sa sapat nici fundatia, mai bine putina rabdare si totul e super. iar cei care lauda florestiul… ce sa zic decat ca zona voastra nu o sa arate ca, Calea baciului niciodata, si veti avea parte doar de noroaiele pe care a-ti dat bani.niste tarani care stau mai rau ca la tara, normal fraierii din floresti

  36. am descoperit un site foarte tare, unde au oferte de apartamente si in Cluj (desi baietii sunt din Bucuresti): magazinuldecase.ro. Am cumparat prin ei un apartament de doua camere, fara sa platesc vreun comision. M-am uitat pe site, am vazut poze cu apartamentu, l-am vizitat (realitatea corespundea cu ce se vedea in poze)si l/am cumparat. Vanzatorul era si el incantat, cica daduse doar o taxa pentru postarea ofertei pe site, ceva de genul un milion. Si atat.

  37. FRATILOR, NU STIU CE MAI ASTEPTAM DAR BANDITII ASTIA SI-AU BATUT JOC IN CONTINUARE SI DE CEI CARE SI-aU ACHIZITIONAT APARTAMENTE IN ANSAMBLUL PANORAMAAAAAAAAAA!!! Chiar nimeni nu sesizeaza marsavia ce se petrece?!vinovatii sa plateasca! TREBUIE!!!!

  38. BLOCURILE LA CARE SE LUCREAZA ACUM TREBUIAU SA AIBA ECRAN DE SPRIJIN ,STUDIU GEO O SPUNE…..DE ACEEA LUCRARILE DE LA ULTIMUL BLOC AU FOST OPRITE DE CEI DE LA INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII CU TERMEN IMEDIAT…BINEINTELES CA A TRECUT DE ATUNCI APROAPE UN AN SI NIMENI NU LE ZICE NIMIC.SUNT MARI OAMENII ASTIA,NU TE POTI PUNE CU EI!!!!!!!

  39. la Europort în vara anului trecut şi ne-au spus că la sfârşitul lui februarie, începutul lui martie anul ăsta vom locui sigur în apartament. Ne-a convenit oferta aşa ca am mers la notar să facem un

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.