Reporterii Gazeta de Cluj au reușit să intre în posesia a noi informații în ce privește cazul tulburător al studentului care s-a lăsat de facultate ca să se apuce de trafic de droguri, iar mai apoi a fost prins de polițiști drogat la volan, și cu permisul suspendat. De la cine își procura Mitoșeriu Lucian marfa? De la un anume Vasilică zis Neluțu. Iar asta nu e tot. Locurile în care alegea să le vândă „clienților” substanțele psihoactive sunt mai mult decât surprinzătoare.

Nu mai reprezintă pentru nimeni o noutate subiectul drogurilor care distrug vieți, cel mai adesea, din păcate, încă din tinerețe. Probabil ajungând conștient de situația în care se află și de repercusiunile acțiunilor sale, Mitoșeriu Lucian a adoptat o atitudine cât mai sinceră și deschisă cu oamenii legii, arătând și păreri de rău. Astfel, el a ciripit tot, inclusiv unde se află, de fapt, nucleul cantităților enorme de substanțe psihoactive care au fost găsite în reședința sa. 

Neluțu, tezaurul cu droguri din Mănăștur

Din câte se pare, Lucian ar fi fost mâna dreaptă a lui Vasilică zis Neluțu, după ce i-a devenit mai întâi, bineînțeles, client fidel. Se pare că dealer-ul din Mănăștur își păstra un aer destul de misterios, întrucât cei doi nu au fost niciodată la el acasă, deși în locuința lui Lucian da. Neluțu dădea comanda, iar Lucian executa. Era, practic, omul său de casă, după cum ne arată și informațiile din dosarul nr. 2959/117/2021 al Tribunalului Cluj:

„În anul I de facultate, în 2019, în clubul Midii l-a cunoscut pe Vasilică zis Neluțu, cu care și-a schimbat datele de contact. A început să cumpere de la acesta Cannabis, inițial câteva grame odată, iar ulterior cantități mai mari, ajungând în timp să cumpere între 50-80 grame odată, la interval de două-trei săptămâni la prețul de 35 lei gramul. A cumpărat de la acesta de 10-20 de ori pe parcursul timpului Cannabis, ultima dată fiind în urmă cu 1,5-2 săptămâni când a cumpărat 90 grame Cannabis la prețul de 33 lei gramul.

A cumpărat de la acesta și prafuri (sare, MDMA, Cocaină), ultima dată în urmă cu o lună, câteva săptămâni, când a cumpărat 1-2 grame de cocaină sau sare cu prețul de 400 sau 100 lei (nu mai reține ce a cumpărat atunci). Arată că anterior a mai cumpărat de la Neluțu prafuri câte 1-2 grame odată, însă nu poate preciza frecvența. A fost la un moment dat o discuție a sa cu Neluțu în care i-a spus acestuia că i s-a părut „dubios” un tip căruia i-a dat un gram sau ceva asemănător de substanță pentru prizat, motiv pentru care Neluțu a refuzat să îi mai dea praf. De multe ori Neluțu nu-i dădea ce trebuie sau cât trebuie, acesta lungea marfa. Se întâmpla să mai lungească și el marfa dată ulterior.

Despre Neluțu știe că se numește Daniel, are cont de Facebook Vasile Cimentu și locuiește undeva în Mănăștur. Cu acesta se întâlnea de regulă la OMW, unde i se mai spunea, și uneori și la locuința sa (a lui Mitoșeriu).

Drgourile de la Neluțu erau procurate pentru consum propriu, în special, a mai dat la prieteni Cannabis.

Declară că majoritatea îi dădeau bani în avans și el aducea marfa de la Neluțu. Îi lăsa să încerce marfa sa dacă îi cereau și avea și dacă ulterior le plăcea le aducea de la Neluțu. În urma acestor tranzacții el rămânea cu niște „praf” sau bănuți, dar bănuți mai rar.”

Își vindea „marfa” la Dedeman și Iulius Mall

Ca orice vânzător ambulant, Lucian căuta locuri în care să-și atragă clienții ca să le poată da drogurile mult așteptate. Șocant, în schimb, este faptul că acesta a ales ca „sedii” pentru a-și pune „afacerea” în aplicare chiar Dedeman și Iulius Mall (conform declarațiilor martorilor din dosar, care au cumpărat de la acesta Cannabis pentru suma de 50 de lei gramul, și, uneori, chiar 70, dacă nu erau prieteni atât de buni). 

Și-a cumpărat un BMW din „economii”

Și mai șocant e faptul că acesta chiar a crezut că-i va duce pe nas de anchetatori dacă le va spune că a achiziționat un autoturism în valoare de 13.000 de lei din economii, economii pe care le-ar fi strâns din faptul că mai tundea prietenii: „Menționează că la data de 13.04.2021 a cumpărat cu suma de 13.000 de lei un autoturism marca BMW de culoare albastră. Banii îi are din economii proprii și de la părinți. Banii găsiți la percheziție, 775 de euro, provin din vânzarea în urmă cu o săptămână a unui autoturism la prețul de 700 de euro. Deși nu are loc de muncă, tunde la domiciliu prieteni, cunoștințe, motiv pentru care a reușit să facă economii. A urmat un curs de frizer la Budoir în urmă cu trei-patru luni. Înainte de pandemie a lucrat ca DJ la petreceri.”

Servea drogurile la petreceri ca pe aperitive

Imaginați-vă o petrecere cu bufet suedez… unde opțiunile constau în „sare”, MDMA și Cannabis. Da, cam așa arătau petrecerile pentru tinerii care voiau să se distreze abuzând de substanțele psihoactive: „Fiind reaudiat la data de 03.06.2021, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă comiterea acestor două infracțiuni. Arată că a consumat la o petrecere substanțe psihoactive, MDMA, Cannabis și încă ceva, însă nu își amintește, probabil „sare” cu două zile înainte de a fi depistat de organele de poliție. Petrecerea a avut loc la o cabană. Nu reține unde se afla cabana. La petrecere erau vreo 15-20 de persoane, unde mai multe consumai substanțe. La bucătărie era o farfurie pe care erau diferite tipuri de substanțe – „sare”, MDMA. El a avut asupra sa la petrecere Cannabis. Nu a văzut să se vândă substanțe la petrecere, el nu a vândut, cine dorea se servea de pe farfuria din bucătăria imobilului.”, mai arată informațiile prezente în dosar.

Deși astfel de cazuri nu reprezintă o noutate, mai ales în țara noastră, felul în care e constituit dosarul de față arată că există și urmă de regret când conștientizezi că nu e în regulă ce ai făcut. Dacă Lucian chiar e sincer, sau va „recidiva”, putem afla doar după ce instanța se va pronunța definitiv asupra problemei sale. Putem doar să sperăm că astfel de cazuri îi vor trezi pe tineri la realitate înainte să apuce să facă lucruri pe care sigur le vor regreta mai târziu, doar pentru că e „tentant”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.