Poate fi, de departe, cea mai spectaculoasă operațiune a structurilor contrainformative românești din ultimele decenii. Chiar dacă totul a pornit la solicitarea expresă a Agențiilor partenere de peste Ocean, alertate la rândul lor de o informare a fostului ministru al Justiției, Ana Birchall. Cea care, mai mult ca sigur, a acționat și cu speranța că astfel va obține un punctaj superior la CV-ul neoficial pentru ocuparea postului de ambasador al României în SUA, după repatrierea lui George Maior. Dar care, oricum, a pus la dispoziția beneficiarilor atât legali, dar mai ales, ”finali” toată documentația cu privire la acordarea a nu mai puțin de 127.000 de cetățenii române pentru cetățeni ruși, scrie Cătălin Tache în national.ro.
Ludovic Orban, băgat în belele de Ana Birchall și Eugen Tomac
Și chiar dacă la început părea că Direcția Națională Anticorupție se va împotmoli în acest dosar, perceput inițial ca unul tradițional de ”strictă corupție”, lucrurile au luat-o razna după ce de peste Ocean s-a dat alerta că printre cei care și-ar fi cumpărat cetățenia română și implicit cea a Uniunii Europene s-ar afla nenumărați ofițeri acoperiți ai FSB, GRU și SVR!
Mai mult decât atât, partenerii americani au solicitat tuturor factorilor de decizie din România, în frunte cu chiar Klaus Iohannis și șefii tuturor serviciilor secrete să trateze cu maximă celeritate verificarea tuturor informațiilor furnizate de Ana Birchall.
Însă situația s-a complicat și mai serios după ce primele ”updatări” informative realizate de echipele mixte americano-române specializate în contra-spionaj au scos la iveală o foarte probabilă operațiune a serviciilor secrete rusești de ștergere a tuturor urmelor!
Astfel că în acest moment are loc o operațiune fără precedent de verificare implicit a numirilor celor trei noi șefi de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în urma unui posibil troc politic între premierul Ludovic Orban și Eugen Tomac pentru susținerea de către oamenii lui Traian Băsescu a instalării ”guvernului meu”. Iar primele verificări ale posibilelor ”legături primejdioase” ale ”triunghiului” Lenghel – De Mezzo- Gîndu pe relația Republica Moldova – Ucraina a adus stadiul de alertă al structurilor contrainformative la un fără precedent ”nivel zero”!
Mai ales că într-o anume perioadă ”monitorizarea spațiului transfrontalier EST” era coordonată de nimeni altul decât actualul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații…
Răzvan Ionescu, îți spune ceva numele Lenghel…?
Zi și noapte influentele Agenții informative americane presează pentru trecerea la ”next level” a anchetei cu privire la ”naturalizarea” a 127. 000 cetățeni ruși, speță din care cât de curând se va disjunge și cea a numirii noii conduceri a Autorității Naționale pentru Cetățenie. Acolo de unde fostul președinte Adriana Elena Moța a demisionat ”din motive personale”, după doar patru luni de mandat, deși fusese numită pe post tot de premierul Ludovic Orban, în decembrie 2019.
Gabriela Lenghel și Mario De Mezzo numiți la conducerea ANC
Numai că în urma poziției atât de fragile din Parlament, Orban a făcut un nou pas înapoi în negocierile purtate cu Eugen Tomac și omul lui Băsescu a promovat-o drept președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie pe Gabriela Lenghel. Cea care după 25 de ani în care a activat ca procuror la Galați a devenit avocat și om politic, prin intrarea în Partidul Mișcarea Populară. Numai că, după cum iese la iveală acum, această numire într-un post cheie s-ar fi făcut fără ”avizarea specifică” a structurilor contrainformative. Cu toate că Serviciul Român de Informații ar fi putut avea ceva cunoștințe despre ”vulnerabilitatea familială” a noii președinte a Autorității.
Mai ales că în perioada vizată cu privire la anume activități derulate de cetățeni moldoveni și ucraineni, monitorizarea spațiului transfrontalier pe zona de Est din partea SRI îi revenea chiar actualului prim-adjunct al serviciului.
Astfel că lui Răzvan Ionescu i-ar putea spune totuși ceva numele Lenghel, chiar dacă nu direct cel al fostei procuroare. Mai ales că emisarii Agențiilor americane presează zi și noapte pentru ca partenerii români să nu dea niciun pas înapoi în această anchetă, urmând a li se pune întrebări despre numirile de la ANC inclusiv unor importanți factori de decizie operativă de la vârful serviciilor secrete.
Mâna oligarhilor ruși de la Slatina?
Dincolo însă de instalarea noului președinte cu rang de secretar de stat Gabriela Lenghel, structurile contrainformative au luat acum urma și celorlalte două numiri făcute după demiterea de către Ludovic Orban din funcțiile de vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat a lui Marius Sorin Bozgan și Varol Amet. Cea mai interesantă fiind cea a lui Mario de Mezzo, cel care a activat în trecut în PDSR, dar a fost desemnat să candideze la Primăria Slatina de către PNL. Însă amânarea alegerilor locale a mai stins din ”focarul” intern de la PNL Olt, acolo unde mulți vechi liberali nu s-au sfiit să șușotească tot mai intens cu privire la posibila ”plantare” a unui ”cal troian” de către ”maleficul” Darius Vîlcov.
Iar cum în Slatina orice are legătură cu Vîlcov și politica din oraș duce automat și la oligarhii ruși din spatele ALRO Slatina, de-abia acum se miră unii că Mario de Mezzo a fost numit de Ludovic Orban pe 21 aprilie, imediat după Paști, drept vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Cu toate că De Mezzo nu a fost propunerea organizației teritoriale de partid, așa cum este cutuma, președintele PNL Olt aflând doar din ”Monitorul Oficial”.
Astfel că, mai ales că în lumea de intelligence ”nimic nu este întâmplător”, în scandalul acordării cetățeniei pentru ruși s-a plecat deja și pe pista verificării ca nu cumva ”mâna cea lungă” a oligarhilor ruși să fi ajuns și până la acest nivel. Fie și pentru o banală nominalizare care dacă nu a fost făcută de propriul partid, atunci rămâne de văzut de către cine a fost făcută. Mai ales că vine din fief-ul oligarhilor ruși ai aluminiului…
Tot pe filiera Moldova – Ucraina!
Și parcă pentru ca ofițerii contrainformativi detașați pentru cazul cetățeniilor să-și ia ”gândul” de la o eventuală clasare, propulsarea lui Dinu Gîndu la vârful Autorității Naționale pentru cetățenie are loc tot pe filiera Republica Moldova – Ucraina. Acesta fiind coordonatorul regional al PNL tocmai pentru Republica Moldova și Ucraina!
Am umplut Europa de ”omuleți verzi”
127.000 de cetățenii acordate unor ”descendenți” care locuiesc pe întreg teritoriul Federației Ruse este o cifră absolut halucinantă! Dar care însă, până la sesizarea Anei Birchall nu a atras atenția niciunei structuri informative românești! Ceea ce spune multe despre cât de pregătit este sistemul nostru de securitate națională în fața unor astfel de provocări venite din partea unei Federații Ruse care, deși consideră oficial România drept stat ostil, nu părea să fi declanșat niciun război ostil împotriva Bucureștiului!
Câți din cei 127.000 de noi cetățeni români or fi ”omuleți verzi”?
Asta în timp ce Polonia, Cehia sau alte state aliate SUA reclamă zi de zi atacurile agenților acoperiți ai GRU, FSB sau GRU pe teritoriile lor. Numai că ”liniștea totală” din România se pare că a fost necesară pentru ca Moscova să-și poată ”planta” astfel legal sute de agenți peste tot în Uniunea Europeană. Pentru că, fie din naivitate, prostie, incompetență sau chiar pentru tradiționalele șpăgi, printre cei 127.000 cetățeni ruși care au devenit români se află și temuții ”omuleți verzi” care i-au scos din sărite pe americani.
Agențiile de peste Ocean, ca și cele occidentale de altfel știind foarte bine că degeaba au fost stopate acum procedurile de acordare a cetățeniei române. Important fiind doar să se ia urma celor care au beneficiat deja de această vulnerabilitate criminală la adresa credibilității internaționale a României ca și partener strategic. Și cum este imposibil de prelucrat om cu om fiecare din cei 127.000 de noi cetățeni români, oricâte eforturi logistice s-ar depune în acest sens, singura soluție de a repara ce mai este de reparat este identificarea cu precizie a filierelor prin care s-a acționat.
Dar pentru aceasta trebuie ”securizată” contra-informativ întreaga Autoritate Națională pentru Cetățenie, pentru ca ”mâna lungă” a Moscovei să nu șteargă toate urmele. Astfel că dacă odată trecut pe ”lista neagră” a SUA, premierului Ludovic Orban i se va mai acorda sau nu șansa unei retrageri negociate din fruntea Guvernului este chiar ultima grijă a celor implicați în această operațiune contrainformativă fără precedent.
Sursa: national.ro
Nu pare putin straniu ca birchall a sesizat serviciile secrete de peste ocean si nu institutii ale statului roman? E totusi demnitar al statului roman nu al altui stat.
Care institutii, care stat roman ? Ioane !
NU este deloc straniu. Se stie foarte bine ca Serviciile din tara noastra sunt puternic penetrate si subordonate factorului politic. Numirile de sefi, avansarile in grade si functii, acordarea bugetului Serviciilor si multe alte asemenea aspecte sunt la decizia politicului… Si atunci se pune intrebarea, daca cineva ca Birchall, prin prisma pozitiei care o detine, ajunge in posesia unor informatii valoroase si de interes pentru siguranta europeana nu doar nationala, cum este mai bine sa procedeze ? Pui pe masa propriilor Servicii aceste informatii stiind ca sunt sanse mari ca informatiile respective sa dispara sau sa nu se ia masuri ? Sau contactezi un Serviciu partener prevalandu-te de statutul de membru NATO si al Comunitatii de Informatii din care face parte Romania, cu convingerea ca vor fi tratate cu mai mult interes ?